Turiștii români au contribuit la cifrele record obținute de turismul din Turcia la final de 2023

Turcia, una dintre cele mai importante destinații turistice din lume, a primit 56,7 milioane de turiști internaționali în 2023, cu o creștere de 10% față de anul precedent. După cum a anunțat Ministerul Turc al Culturii și Turismului, veniturile din turism ale țării au crescut cu 17% față de 2022 și au ajuns până la 54,3 miliarde de dolari, iar cheltuiala medie pentru o noapte de cazare pentru vizitatori au fost de 99 de dolari. Numărul de turiști internaționali și veniturile din turism sunt anunțate ca cifre record ale țării.
 

Cifrele turiștilor români în Turcia
 Potrivit Autorității pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA), numărul turiștilor români care au vizitat Turcia în 2023 a crescut cu 11.67% față de numărul celor înregistrați de autoritate în 2022. În 2023 au Turcia a găzduit 999.005 români iar în 2022 numărul acestora a fost de 886.555.Totodată, din rândul celor mai importante regiuni din Turcia, turiștii români au preferat să călătorească în 2023 la Istanbul sau să petreacă un sejur fie în Antalya sau Mugla (Bodrum, Marmaris, Fethiye). Dacă vorbim de regiunile menționate anterior, numărul turiștilor români a crescut în 2023 comparativ cu 2022 astfel:
 Antalya (+21,08% vs 2022)2023: 354.2202022: 292.544Istanbul ( +18,94% interval Ianuarie – Noiembrie vs 2022) 2023: 177.4122022: 149.167Mugla (+10,17% Bodrum, Marmaris, Fethiye vs 2022)

2023: 24.2882022: 22,045 

Cerere de turism record
 Turcia, printre cele mai preferate destinații ale Europei pentru cultură, artă, gastronomie, ciclism și turismul religios, pe lângă vacanțele la mare, nisip și soare, a cunoscut un an record în 2023. Țara este pregătită să atragă 60 de milioane de turiști și să genereze venituri din turism în valoare de 60 de miliarde de dolari până la finalul anului 2024. Prioritizând diversitatea pieței în cadrul strategiilor sale turistice,Turcia își va continua activitățile pe piețele strategice actuale, concentrându-se în același timp și pe alte noi piețe țintă în 2024.
 

Prima țară care a semnat protocolul de durabilitate
 În spatele succesului turistic al Turciei se află o politică strategică și de viitor, dedicată creării unui mediu primitor pentru vizitatori. Țara a transformat sectorul turismului într-o structură mai rezistentă și mai incluzivă, cu politici responsabile și durabile. Turcia a devenit prima țară din lume care a ajuns la un acord cu „Consiliul Global pentru Turism Durabil” (GSTC) la nivel guvernamental în 2022 și pe care totodată l-a implementat. Programul Turismului Durabil din Turcia, care rezultă dintr-un acord de cooperare semnat cu GSTC, recompensează practicanții actuali ai turismului durabil și construiește încredere și credibilitate în rândul vizitatorilor. Prin acest program, Turcia asigură experiențe diversificate, inclusiv rute de ciclism și drumeții, menite să include în circuitul turistic noi obiective care țin de cultură și de istorie.

Turcia: o destinație versatilă pe tot parcursul anului

Renumită pentru locația ei geografică unică, înconjurată de mări pe trei părți și pentru bogăția istorică, Turcia se remarcă prin peisaje versatile pentru călătorii pe tot parcursul anului. Țara face pași îndrăzneți pentru a-și prezenta în lume atuurile turistice și beneficiază de o atenție semnificativă din partea vizitatorilor prin diversitatea sa extraordinară de produse, inclusiv evadări minunate în oraș, activități sportive, evenimente internaționale și festivaluri.

Cu toate acestea, ofertele turistice ale Turciei nu se limitează doar la destinațiile sale populare. Activitatea se extinde dincolo de reperele sale binecunoscute. Turcia, s-a angajat să păstreze aceste vestigii istorice prețioase pentru a asigura durabilitatea patrimoniului cultural, desfășoară numeroase proiecte de săpături arheologice și restaurări.
 
În calitate de pionier în acest domeniu, Turcia și-a crescut proiectele arheologice la un număr total de 720 în 2023. Se așteaptă ca proiectele să ajungă la un număr de 750 în 2024, consolidându-și poziția de lider în ceea ce privește conservarea patrimoniului cultural. Mai mult, țara încântă vizitatorii luminând siturile sale arheologice populare pentru vizite de noapte, transformând aceste comori istorice în spectacole uluitoare sub cerul serii. Aceste situri, cum ar fi Efesul din İzmir, Hierapolis din Denizli, Patara și Side din Antalya, nu numai că prezintă moștenirea istorică a Turciei, dar oferă și o oportunitate unică vizitatorilor pentru o conexiune mai intimă și magică cu bogatul patrimoniu cultural al țării.

Views: 0

Lasă un răspuns