Trei premii pentru Saatchi & Saatchi + The Geeks la IAB MIXX Awards 2022

Două campanii semnate de Saatchi & Saatchi + The Geeks au fost premiate în cadrul Galei IAB MIXX Awards 2022. Astfel, campania Bookvertising realizată pentru Nemira Publishing House a obținut premii în două categorii ale competiției, respectiv Most Effective Campaign și Brand Advertising Campaign, în timp ce campania Yuki Saaki dezvoltată pentru IQads a obținut premiul din categoria Social Media Campaign, fiind totodată nominalizată la marele premiu, Bext MIXX Awards.

„După cele șase premii de la Internetics, ne bucură confirmarea venită și de la juriul IAB MIXX Awards. Cele trei premii obținute de campaniile noastre, Bookvertising și Yuki Saaki, ne confirmă că suntem pe drumul cel bun în obiectivul nostru de a deveni cea mai tare agenție de creație din România”, a declarat Bogdan Costin, Creative Director, Saatchi & Saatchi + The Geeks.  

Campania Bookvertising, dezvoltată pentru editura Nemira, are drept obiectiv încurajareaa cititului și promovarea autorilor români, invitând brandurile să plaseze în propriile reclame cărți scrise de aceștia. De la lansarea proiectului, alte opt edituri s-au alăturat inițiativei Nemira. În plus, a fost difuzat în premieră, în România, primul mesaj de interes public ce încurajează lectura. Platforma Bookvertising rămâne deschisă în continuare tuturor editurilor și brandurilor care doresc să se alăture acestui demers.

Având la bază crezul IQads că viitorul va aparține creativității umane, iar tehnologia este un aliat al acesteia, campania Yuki Saaki dezvoltată de echipa Saatchi & Saatchi + The Geeks a adus în prim plan un scenariu imposibil de ignorat: apariția unei așa-zise companii care promitea să ofere soluții creative pe bază de A.I. în domenii precum publicitate, film, muzică și arte vizuale. Astfel, printr-o idee îndrăzneață, proiectul a provocat profesioniștii din industria creativă românească la conversație în spațiul public și a stârnit reacții, atrăgând atenția asupra valorii inestimabilă a creativiății.

IAB MIXX Awards este singura competiție internațională dedicată 100% proiectelor din zona de digital, organizată în România de către asociația industriei. IAB MIXX Awards oferă expunere internațională și în alte țări în care IAB este prezent. Acestea recunosc excelența în marketingul digital în campaniile cross media, fiecare aspect al acestor campanii fiind important: strategia, creativitatea, execuția, media, rezultatele și ROI.

Visits: 0

Lasă un răspuns