Tema Energy, furnizor de tehnologie pentru centre de date, estimează afaceri de peste 11 mil. euro anul acesta, cifră record în istoria de 20 de ani a companiei

Mihai Manole, managing partner Tema Energy: Tot mai mulți investitori din SUA, Europa, dar și din România vor să dezvolte proiecte mari. Valoarea medie a proiectelor a crescut de la 0,3 – 1 milion de euro la 2 – 5 milioane de euro

  • Centrul de date Cluster Power Craiova, construit de Tema Energy, este primul din România care obține certificarea Tier III TCCF de la Uptime Institute SUA
  • Creștere puternică a pieței de centre de date datorită investițiilor din SUA, Europa, dar și din România
  • România – potențial de a deveni un hub regional în domeniul centrelor de date

Tema Energy, unul dintre cei mai mari furnizori de tehnologie pentru centre de date în România, estimează o creștere a business-ului de anul acesta cu cel puțin 25% față de 2021. Creșterea este determinată de construcția de proiecte tot mai mari pentru investitori locali, dar și din Europa și SUA.

Compania lucrează pentru proiecte din zona privată și de stat, printre acestea numărându-se construcția și amenajarea a două Data Centere de mari dimensiuni, în parteneriat cu vendorii principali ai companiei – APC by Schneider Electric, Vertiv, Cummins, Reichle & de Massari – dar și alte patru-cinci proiecte mai mici sau medii, inclusiv centre de date mobile.

“Dacă în urmă cu trei-patru ani aveam multe proiecte de 300.000 – un milion de euro, acum avem tot mai multe proiecte de două – cinci milioane de euro, ceea ce este un indicator pentru cum creste piața. Dacă în 2018 – 2019 discutam de centre de date de 50 – 100 de rack-uri, acum se proiectează și se construiesc centre de date de sute de rack-uri și de câțiva MW putere instalată. Pentru 2023 ne dorim o creștere cu cel puțin 10 – 15% față de anul acesta, lucru pe care îl vedem posibil pentru că avem deja contractat un pipeline de proiecte de câteva milioane de euro. Totodată, vedem o mare efervescență pe piață IT din România, unde tot mai mulți investitori din SUA, Europa, dar și locali, vor să dezvolte proiecte mari”, afirmă Mihai Manole, managing partner Tema Energy.

Managerul estimează că piața de centre de date din România se va dezvolta semnificativ în următorii trei – patru ani datorită unor proiecte publice și private care acum sunt în faza de proiectare sau avizare, dar și datorită unui interes crescut din partea marilor proprietari de centre de date la nivel global (hyperscalers).

România – potențial de a deveni un hub regional în domeniul centrelor de date. Cluster Power – primul data center din România acreditat de Uptime Institute din SUA

Centrul de date Cluster Power construit în parteneriat cu Tema Energy lângă Craiova, a obținut Certificarea Tier III TCCF. Este prima dată când un centru de date din România primește acreditarea oferită de Uptime Institute, cea mai cunoscută organizație de auditare la nivel mondial. De asemenea, este doar al treilea centru de date din Sud-Estul Europei obține această certificare, alaturi de un centru de date din Grecia și unul din Ungaria.

“Aceasta certificare va atrage atenția întregii regiuni către piața locală de centre de date și îi va crește foarte mult atractivitatea. Practic, similar cu clasificarea burselor financiare, România are șansa ca în acești ani să facă un mare pas înainte și să obțină o clasificare de tip «Emerging Market», să obțină un rating mai mare și, implicit, să atragă investiții noi, mult mai mari și într-un ritm mai accelerat. Așadar, această certificare are potențialul să transforme piața din România într-un hub regional de infrastructura digitală, respectiv centre de date si
servicii asociate de colocare si cloud computing.”, a adăugat Mihai Manole, Managing Partner Tema Energy.

Certificarea Tier III TCCF (Tier Certification of Constructed Facility) a fost acordata pentru construcția și execuția centrului de date și atestă faptul că proiectul Cluster Power respectă cerințele privind capacitățile instalate și asigură căi de distribuție diverse atât pentru energie și racire, cât și pentru cele de date. În acest fel se asigură o disponibilitate a serviciilor de 99,982%/an, 24x7x365. Astfel de centre de date sunt esențiale pentru companiile care au nevoie de găzduirea unor aplicații și date critice pentru afacerea lor.

“Cu ocazia acestei certificări, pe parcursul a cinci zile, o echipa de experți din partea Uptime Institute a inspectat în detaliu centrul de date, a realizat teste de funcționare, inclusiv scenarii de defect și izolare în vederea mentenanței, pentru ca la final aceștia să declare conformitatea și chiar depășirea performantelor solicitate de cerințele Uptime. Această certificare susține atât dezvoltarea pieței de IT și centre de date, dar mai ales economia României, prin generarea de noi oportunități la nivel regional”, a explicat Cosmin Georgescu, CEO Cluster Power.

Anterior, in luna mai a acestui an, în cadrul Data Center Forum – un eveniment organizat de Tema Energy, fusese anunțată obținerea certificării Tier III TCDD, faza de design. Această certificare atesta proiectarea Cluster Power astfel incat să îndeplinească toate criteriile Uptime Institute privind capacitatea infrastructurii centrului de date pentru atingerea nivelurilor de performanță referitoare la capacitate, căi de distribuție și mentenanță.

Visits: 0

Lasă un răspuns