Televizoarele Samsung primesc acreditarea Institutului Regal Național al Persoanelor Nevăzătoare (RNIB) din Marea Britanie

Samsung continuă să-și extindă funcțiile de accesibilitate pentru o mai bună incluziune digitală și o utilizare cât mai ușoară

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că a primit acreditarea “Încercat și Testat” pentru toate televizoarele Samsung Smart din gama 2020 din partea Institutului Regal Național al Persoanelor Nevăzătoare (RNIB) din Regatului Unit, care este acordată pentru prima dată în industria de televizoare.

RNIB acordă acreditarea „Încercat și testat” (Tried and Tested) tuturor produselor, site-urilor web, aplicațiilor sau serviciilor care îndeplinesc criteriile RNIB pentru accesibilitatea utilizatorilor cu deficiențe de vedere. Această distincție le permite utilizatorilor să ia decizii de cumpărare mai ușoare și, de asemenea, evidențiază angajamentul Samsung privind îmbunătățirea funcțiilor de accesibilitate pentru televizoarele sale.

Samsung a colaborat constant cu RNIB încă din 2013 pentru a se asigura că produsele Samsung prezintă funcții adecvate pentru a oferi o accesibilitate ușoară tuturor utilizatorilor.

Din 2014, Samsung s-a concentrat pe îmbunătățirea caracteristicilor de accesibilitate pentru utilizatorii cu deficiențe de vedere, oferind funcții precum „Ghidul Vocal”, care permite televizorului să citească cu voce tare informațiile din program și modul „Contrast Înalt”, care afișează informații grafice cu fundaluri negre opace și font alb pentru o vizibilitate sporită. În semn de recunoaștere a acestor caracteristici, RNIB a premiat Samsung Electronics cu „Inclusive Society Award” în 2016.

De atunci, Samsung Electronics a continuat să îmbunătățească și să extindă funcțiile de accesibilitate pe televizoarele sale pentru a oferi o incluziune digitală mai mare pentru persoanele fără auz sau cu deficiențe de auz, precum și pentru persoanele nevăzătoare sau parțial nevăzătoare. Funcțiile presupun:

Cu ajutorul funcției de ghidare vocală actualizată, utilizatorii pot asculta informațiile cheie din programele TV, precum și instrucțiunile funcțiilor de control de la distanță și cele pentru accesibilitate. Utilizatorii pot, de asemenea, să ajusteze tonul și viteza Ghidului Vocal pentru a se potrivi cu nevoile lor.
Lupa digitală care îmbunătățește și mărește textul și imaginile pe ecranele mari atunci când conținutul este partajat de pe smartphone-ul Samsung Galaxy pe televizor.
Funcția Focus pentru Mărire crește dimensiunea fonturilor specifice privind panoul de control al televizorului, volumul și meniurile.

Recunoașterea și mărirea automată a zonei specifice de pe ecran destinată persoanelor cu deficiențe de auz, precum și capacitatea de a ajusta și muta poziționarea subtitrărilor.”Cu o varietate din ce în ce mai largă de funcții și conținut, oamenii folosesc tot mai des pentru divertisment televizoarele lor inteligente. Prin urmare, Samsung se angajează pe deplin să ofere caracteristici complete de accesibilitate pe televizoarele sale, astfel încât fiecare utilizator să se poată bucura de conținutul preferat mult mai ușor”, a declarat Kangwook Chun, Executive Vice President of Visual Display Business în cadrul Samsung Electronics.
David Clarke, Director de Servicii al RNIB, a declarat: „RNIB este încântat să acorde certificatul „Încercat și Testat” companiei Samsung, fiindu-i recunoscute toate funcțiile de accesibilitate ale televizoarelor lor. RNIB și Samsung colaborează împreună încă din 2013 și în fiecare an funcțiile de accesibilitate de pe televizoarele lor au fost îmbunătățite și extinse.”

București, România – 27 august 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd.

Views: 0