Studiu Reveal Marketing Research: Grija față de angajați, sustenabilitateadigitală, clădirile verzi și implicarea în comunitate sunt considerate de români ca fiind cele mai importante principii de responsabilitate socială și ecologică pentrucompanii

  • Majoritatea respondenților consideră că nu sunt luate suficiente măsuri pentru aceste
    principii
  • 67% dintre respondenți spun că au o opinie mai bună despre companiile care fac cunoscut modul în care se implică în societate
  • Familiile moderne și pensionarii acordă cea mai mare importanță tehnologiilor inovatoare. Genația Z se află la polul opus

Românii consideră grija față de angajați, clădirile verzi, sustenabilitatea digitală și implicarea în comunitate ca fiind cele mai importante principii de responsabilitate socială și ecologică pe care companiile ar trebui să le aplice în munca lor, conform unui studiu Reveal Marketing Research.

Aceasta este cea de a doua ediție a studiului Reveal Marketing Research despre percepțiile, atitudinile și comportamentele românilor legate de sustenabilitate. Cercetarea s-a desfăşurat online în luna august pe un eșantion de 1.015 de respondenți, cu vârsta 18+ din România, utilizatori de internet. Eroarea maximă de eșantionare pentru targetul general este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%. Studiul a fost realizat în colaborare cu Stefanini Group, BIC, Asociația CIPRA, Kaufland România, PRO TV și Volkswagen România.

Aproximativ 77% dintre respondenți consideră că grija față de angajați, prin prioritizarea acestora și promovarea diversității și a incluziunii, este cel mai important principiu în munca companiilor prezente în comunitate, în timp ce pe locul al doilea se află sustenabilitatea digitală, clădirile verzi și implicarea în comunitate (74%). Pe ultimul loc se află măsurile de educație și creștere a conștientizării în rândul angajaților și a publicului (73%) și politica de zero emisii, care presupune tehnologii prietenoase cu mediul și un lanț de aprovizionare cu practici etice și sustenabile (72%).

Respondenții consideră că nu sunt luate suficiente măsuri pentru aceste principii

Majoritatea respondenților sunt de acord că nu sunt luate suficiente măsuri pentru niciunul dintre aceste principii, considerând că sustenabilitatea în domeniul digital este principiul unde sunt luate cele mai multe măsuri (15%), iar cele mai puține măsuri sunt luate când vine vorba de grija față de angajați, măsuri de educație și implicarea în comunitate (13%).

Sustenabilitatea digitală, care presupune securitatea datelor și politici de confidențialitate, este un principiu important în special pentru familiile moderne (76%) și oamenii necăsătoriți (76%), în timp ce Generația Z și familiile tradiționale acordă cea mai puțină importanță acestui principiu (72%). Cu toate acestea, familiile tradiționale (19%) și Generația Z (18%) consideră că în acest domeniu sunt luate cele mai multe măsuri de implicare din partea companiilor.

Când vine vorba de percepțiile legate de responsabilitatea socială a companiilor și implicarea acestora în sustenabilitate, probleme sociale și ecologice, consumatorii sunt ambivalenți.

 67% dintre respondenți spun că au o opinie mai bună despre companiile care fac cunoscut modul în care se implică în societate

Pe de o parte, există o percepție pozitivă asupra companiilor care aderă la principii de sustenabilitate: 67% dintre respondenți spun că au o opinie mai bună despre companiile care comunică modurile în care le pasă de probleme sociale și de mediu, 65% ar recomanda o companie percepută ca fiind implicată în aceste probleme, iar 62% dintre consumatori simt că beneficiază direct atunci când o companie este preocupată de sustenabilitate. Doar 43% dintre respondenți (cel mai mic scor al atitudinilor evaluate) consideră că responsabilitatea socială corporativă primește prea multă atenție.

Cele mai puțin relevante sunt soluțiile tehnologice de conservare a biodiversității (72%), utilizarea tehnologiilor în acțiuni cu un impact direct asupra calității vieții (68%) și soluții de transport electrice (64%).

Cine dă importanță tehnologiilor inovatoare

Familiile moderne și persoanele în vârstă acordă cea mai mare importanță tehnologiilor inovatoare, în timp ce la polul opus se află Generația Z.

Stefanini Global a primit anul acesta o etichetă Bronze EcoVadis în semn de recunoaștere a inițiativelor și performanțelor companiei în domeniul sustenabilității. EcoVadis, furnizor de evaluări de sustenabilitate a afacerilor din lume, măsoară performanța sustenabilității unor companii din întreaga lume și acoperă subiecte de CSR grupate în patru categorii: mediu, muncă și Drepturile Omului, etică și achiziții durabile.

În raportul anual de sustenabilitate al Stefanini se regăsesc cele mai recente informații cu privire la politicile și inițiativele companiei privind responsabilitatea corporativă.

Cultura noastră se bazează pe ideea de comunitate internă și externă, dar și pe sentimentul de apartenență, și tocmai de aceea inițiativele noastre de responsabilitate socială au în vedere acești piloni: comunitatea internă, cea externă și grija față de mediu. Astfel suntem hotărâți să căutăm metode de a minimiza impactul nostru asupra mediului, în timp ce oferim cele mai bune servicii și contribuim la dezvoltarea comunităților. Observăm că eforturile de a îmbunătăți sustenabilitatea digitală din ultimii ani se reflectă în răspunsurile românilor, aceștia fiind conștienți de importanța sectorului digital pentru dezvoltarea durabilă. Cu toate acestea, este clar că există loc de îmbunătățiri în toate domeniile explorate în studiu și ne dorim să dăm un exemplu despre cum poate arăta un viitor sustenabil în domeniul soluțiilor IT”, a declarat Farlei Kothe, CEO Stefanini EMEA.

***

Despre Stefanini
Stefanini este o multinațională globală din domeniul tehnologiei, originară din Brazilia, cu experiență de 35 de ani și prezență în 41 de țări. Compania investește într-un ecosistem complet de inovare pentru a deservi industrii precum retail, automotive, producție sau industria financiară. Cu oferte solide aliniate la tendințele pieței, precum automatizare, cloud, Internet of Things (IoT) și User Experience (UX), compania a primit recunoaștere și mai multe premii în domeniul inovării. Stefanini are un portofoliu extins, care combină soluții inovatoare de consultanță și marketing, mobilitate, campanii personalizate și inteligență artificială cu soluții tradiționale precum Service Desk (cu posibilitatea de a oferi asistență în 35 de limbi), Field Service și Outsourcing (BPO).

Despre Reveal Marketing Research

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, Reveal Marketing Research crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 15 ani companii din România și alte țări din Europa.

Visits: 0

Lasă un răspuns