Sony pune accentul pe creativitate și lansează Xperia 5 IV, un smartphone premium dedicat experimentării și creării de conținut, totul într-un design compact

  • Realizați portrete perfecte: Real-time Eye AF și Real-time Tracking pe toate obiectivelei
  • Oferiți un efect cinematografic: înregistrare 4K HDR 120fps (cadre pe secundă) (până la 5x) pe toate obiectivele[i]
  • Realizați selfie-uri perfecte: cameră frontală de 12 megapixeli și senzor mare de imagine
  • Experiență imersivă de vizionare, de înaltă calitate:
    • Difuzoare stereo Full-stage
    • HDR în timp real și un ecran mai luminos
  • Puternic, dar compact: baterie de 5000mAh și un chipset de înaltă performanță într-o dimensiune compactă
  • Înregistrări audio la calitate de studio: înregistrare de înaltă calitate a sunetului, cu “Music Pro”
  • Caracteristici Game Enhancer noi și îmbunătățite: înregistrare și streaming[ii] live al jocului

Sony lansează Xperia 5 IV, un smartphone premium care poate surprinde frumos cele mai importante momente. Acesta are multe dintre caracteristicile puternice regăsite în flagship-urile Xperia, dar într-un design compact. Xperia 5 IV este primul smartphone din seria Xperia 5 care dispune de Real-time Eye AF și Real-time Tracking pe toate obiectivele pentru realizarea portretelor perfecte, cameră frontală de 12 megapixeli care permite realizarea de selfie-uri și înregistrări foarte clare chiar și în condiții de iluminare scăzută, BRAVIA CORE pentru Xperia, încărcare wireless și partajare a bateriei. Cu cel mai recent chipset și o baterie puternică de 5,000mAh, acesta le permite utilizatorilor să creeze conținut impresionant și să îl transmită în flux sau să îl partajeze cu ușurință pe tot parcursul zilei.

Captați momentele perfecte ca un adevărat profesionist:

Cu tehnologiile ce se regăsesc în flagship-ul Xperia 1 IV și în camerele din seria AlphaTM, cum ar fi Eye AF (autofocus) și Object Tracking, Xperia 5 IV le încorporează într-un design compact, pentru a asigura utilizatorii că nu vor pierde niciodată un moment special. Senzorii de imagine  cu viteză de citire de 120fps (cadre pe secundă) de pe toate cele trei obiective realizează înregistrări 4K 120fps (cadre pe secundă) (de până la 5 ori) în slow motion, astfel încât utilizatorii să se poată bucura oricând de un efect cinematografic. Videography Pro le permite utilizatorilor, de asemenea, să transmită conținutul în direct către serviciile[ii] de streaming. Pentru înregistrarea de selfie-uri video și vloguri, camera frontală are un senzor îmbunătățit de 12 megapixeli care permite realizarea de conținut 4K HDR cu un contrast remarcabil, precum și capacitatea de a realiza selfie-uri clare și în situații dificile, cum ar fi iluminarea prea puternică sau prea scăzută. Împreună cu Vlog Monitor (XQZ-IV01, comercializat separat), utilizatorii pot obține o configurație de vlogging impecabilă pentru un control și mai creativ, prin intermediul căruia pot transmite povestea cu ușurință. Xperia 5 IV este echipat, de asemenea, cu o funcție de monitor extern. Prin conectarea unei camere mirrorless (precum camerele[iii] din seria Alpha), utilizatorii pot obține direct imagini de înaltă calitate realizate cu Alpha, în timp ce monitorizează totul cu Xperia 5 IV[iv].

Senzația muzicală, Cat Burns, parte a casei de discuri Since93/RCA tocmai a anunțat lansarea single-ului „People Pleaser” și a colaborat cu Sony Xperia pentru realizarea unui videoclip, filmat în întregime cu Xperia 5 IV. Utilizând opțiunile de creativitate prin intermediul setărilor manuale din Videography Pro, „People Pleaser” a fost realizat prin captarea de filmări spontane. „Eye AF (autofocus) și Object Tracking de pe Xperia 5 IV sunt fenomenale, a existat multă mișcare în multe dintre scenele pe care le-am filmat, iar Eye AF (autofocus) s-a descurat excelent,” a declarat Jomar A O-Meally, Lead Videographer. „Crearea de conținut pe Xperia 5 IV le permite utilizatorilor să-și folosească imaginația, împachetând tehnologia progresivă într-un dispozitiv compact pe care îl pot lua cu aceștia oriunde, făcându-i să se simtă regizori,” a spus Nathan James Tettey, Regizor. În timp ce Music Pro a fost folosit pentru a înregistra o variantă acapella a refrenului și utilizată în videoclip, Cat Burns a lăudat ușurința de utilizare a smartphone-ului, „faptul că pot înregistra un sunet grozav și să îl încarc imediat, fără a fi nevoie să folosesc un laptop, este o caracteristică extraordinară și economisește timp în programul meu încărcat!”.

Realizați portrete perfecte:

Cu Xperia 5 IV, tehnologia Sony a camerelor din seria Alpha ajută cu adevărat la realizarea fotografiilor portret. Pe lângă funcția Real-time Eye AF, Xperia 5 IV suportă și funcția Real-time Tracking, care ajută la urmărirea și menținerea focalizării chiar dacă subiectul se află în mișcare – astfel încât utilizatorii să poată surprinde momentele pline de energie și expresie. Acest lucru este activat de analiza de adâncime cu ajutorul AI (inteligență artificială). Cu caracteristici precum butonul dedicat camerei foto care deschide instantaneu aplicația camerei foto, utilizatorii vor avea acces facil la crearea instantaneelor.

Vizionarea și experimentarea conținutului sunt îmbunătățite pe Xperia 5 IV cu ecranul OLED FHD+ HDR de 6.1″ 21:9, care este cu până la 50% mai luminos decât cel al seriei 5 anterioare. În plus, Real Time HDR Drive[v] crește calitatea imaginii prin reproducerea gradației zonelor supraexpuse și subexpuse și afișarea lor fără probleme. Cu aceste îmbunătățiri, utilizatorii pot viziona în mod clar conținutul de pe ecran chiar și în medii exterioare luminoase. De asemenea, aceștia pot experimenta un sunet cinematografic imersiv Dolby Atmos® în colaborare cu Sony Pictures Entertainment[vi] cu ajutorul căștilor sau al difuzoarelor stereo Full-stage.

Utilizatorii aplicației BRAVIA CORE pentru Xperia[vii] pot alege din sute de filme din cele mai recente producții Sony Pictures Entertainment și din blockbusterele clasice și se pot bucura de ele la calitate înaltă pe ecranul wide 21:9 al Xperia 5 IV. Utilizatorii pot păși în culisele Studio Access și experimenta titlurile IMAX® Enhanced, dar și sunetul imersiv realizat de DTS[viii], toate acestea fiind incluse în BRAVIA CORE pentru Xperia.

Compact și puternic, susține creativitatea pe tot parcursul zilei:

Cu o baterie de 5,000mAh cu încărcare adaptivă care permite prelungirea duratei de viață a bateriei până la 3 ani[ix], Xperia 5 IV oferă un nivel ridicat de energie. Atunci când au nevoie de un implus pentru baterie, utilizatorii pot încărca rapid până la 50% în doar 30 de minute cu încărcătorul XQZ-UC1.[x] Xperia 5 IV suportă încărcarea[xi] wireless și oferă și funcția de partajare a bateriei, astfel încât utilizatorii să poată păstra cu ușurință toate dispozitivele încărcate și gata de utilizare.

Audio Tuned în colaborare cu Sony Music Entertainment:

Bucurați-vă de o experiență de gaming îmbunătățită și împărtășiți victoriile:

Xperia 5 IV oferă toată viteza, performanța și fiabilitatea necesare pentru jocuri disponibile pe mobil la cel mai înalt nivel. Ecranul nativ de 120Hz și reducerea motion blur la 240Hz afișează jocul clar și fără probleme. Cu suportul ratei de scanare tactilă de 240Hz, mișcările rapide și precise, cu acțiunea petrecându-se exact așa cum s-a intenționat, jocul este susținut. În plus, Game enhancer le permite utilizatorilor să obțină un avantaj față de concurență prin personalizarea setărilor de imagine și sunet pentru a crea experiența perfectă. De asemenea, este posibilă transmisia în direct pe SNS[ii]. Utilizatorii pot verifica comentariile spectatorilor în timp real, iar comentarea jocului este ușor de implementat[xv]. Datorită înregistrării cu cadre înalte de până la 120fps (cadre pe secundă), utilizatorii pot împărtăși victoriile în toată spendoarea lor.

Alimentat pentru nevoile de zi cu zi:

Xperia 5 IV combină performanța puternică și fiabilă cu o gamă de caracteristici practice pentru a îmbunătăți viața cotidiană. Platforma[xvi] mobilă Snapdragon® 8 Gen 1 oferă performanțe revoluționare și inovații în materie de inteligență artificială, jocuri și conectivitate pentru o experiență premium.

Potrivire perfectă, oriunde și oricând:

Pentru a oferi utilizatorilor mai multă libertate creativă, Xperia 5 IV dispune de rezistență la apă IP65/68[xvii] și protecție împotriva prafului. Destul de rezistent pentru orice situație, cu sticlă  Corning® Gorilla® Glass Victus® atât pe față, cât și pe spate.

Și mai multe motive pentru a alege Xperia:

Ca parte a campaniei de sustenabilitate a Sony, Xperia 5 IV nu prezintă plastic în ambalaj[xviii], componentele de plastic fiind fie eliminate, fie înlocuite cu materiale de hârtie.

Preț și disponibilitate

Xperia 5 IV va fi disponibil pentru vânzare începând cu jumătatea lunii septembrie a anului în curs, la un preț de aproximativ 4.900 LEI. Va fi disponibil în două culori: negru și verde.

[i] Toate lentilele din spate

[ii] Vă rugăm să utilizați această funcție respectând termenii de utilizare și cerințele legate de transmisia în direct stabilite de serviciul de transmisiune în direct pe care îl utilizați. În funcție de serviciul de streaming live pe care îl utilizați, condițiile și specificațiile privind streamingul live pot fi adăugate sau pot fi modificate în mod neașteptat. Se pot aplica restricții privind streamingul în direct.

[iii] recomandă aparatul foto cu obiective interschimbabile de la Sony sau aparatul foto digital compact cu suport UVC.

[iv] Compatibilitatea camerei poate varia.

[v] Se aplică numai pentru vizualizarea conținutului HDR10.

[vi] Dolby, Dolby Atmos și simbolul dublu D se numără printre mărcile comerciale înregistrate și neînregistrate ale Dolby Laboratories, Inc. în Statele Unite și/sau în alte țări.

[vii] Pentru detalii despre “BRAVIA CORE pentru Xperia”, vă rugăm să vizitați aici (https://www.sony.net/bravia-core-for-xperia). Disponibilitatea serviciului poate varia în funcție de piață.

[viii] Tehnologia DTS oferă cea mai bună calitate audio pentru divertismentul și dispozitivele tale preferate.

[ix] Rezultat simulat de Sony Corporation, bazat pe profilul real de utilizare utilizând același tip de baterie și încărcare prin USB. Durata de viață a bateriei depinde de utilizarea dumneavoastră.

[x] Se vinde separat.  Vă recomandăm să folosiți încărcătoare și cabluri originale ca XQZ-UC1 (pachet de încărcare și cabluri).

[xi] Încărcătorul wireless se vinde separat, iar compatibilitatea poate varia.

[xii] Suportul Bluetooth® LE Audio va fi oferit sub formă de actualizare software (Actualizările software sunt un proces în etape – calendarul și disponibilitatea vor varia în funcție de piață și/sau operator).

[xiii] Music Pro este un serviciu de înregistrare a muzicii fără echipament extern și oferă servicii de înregistrare, editare și reglare în studio. Acordarea de studio se aplică doar pentru voce. Înregistrarea și editarea muzicii sunt gratuite. Tuningul de studio necesită un abonament plătit. Costurile pentru abonamentul lunar pot diferi în funcție de piață.

[xiv] Este posibil ca unele caracteristici să nu fie disponibile pentru toate serviciile și conținuturile. Efectul poate varia în funcție de conținut.

[xv] Este posibil ca unele caracteristici să nu fie disponibile pentru toate serviciile și conținuturile.

[xvi] Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau al filialelor sale. Snapdragon este o marcă comercială sau o marcă comercială înregistrată a Qualcomm Incorporated.

[xvii] Acest dispozitiv este rezistent la apă și este protejat împotriva prafului. Toate porturile și capacele atașate trebuie să fie bine închise. Nu introduceți dispozitivul complet sub apă și nu îl expuneți la apă de mare, apă sărată, apă clorurată sau lichide precum băuturile. Abuzul și utilizarea necorespunzătoare a dispozitivului vor invalida garanția. Dispozitivul a fost testat conform gradului de protecție IP65/68. Dispozitivele Sony a căror capacitate de rezistență la apă este testată sunt plasate ușor în interiorul unui recipient umplut cu apă de la robinet și coborâte la o adâncime de 1,5 metri. După 30 de minute petrecute în container, dispozitivul este scos ușor și i se testează funcțiile și caracteristicile. Rețineți că acest model are un port USB fără capac pentru conectare și încărcare. Portul USB trebuie să fie complet uscat înainte de încărcare.

[xviii] Ambalajul se referă la cutia individuală a produsului, precum și la componente precum tăvile din cutie, distanțierele, ambalajele și manșoanele.

Visits: 0

Lasă un răspuns