Sony Interactive Entertainment achiziționează Housemarque, dezvoltatorul jocului Returnal

Sony Interactive Entertainment a anunțat astăzi finalizarea achiziției Housemarque, dezvoltator de jocuri de top și partener de durată al Sony. Recunoscut pentru experiența extinsă din genul arcade-shooter, dar și pentru experiența creativă și tehnică, Housemarque a dezvoltat 8 titluri exclusive pentru consolele PlayStation®, precum Returnal, Nex Machina și Alienation. Cu sediul în Helsinki, Finlanda, Housemarque devine astfel cel de-al 13-lea studio care se alătură familiei PlayStation Studios.

„Housemarque și-a demonstrat abilitățile creative într-o gamă largă de jocuri PlayStation de-a lungul timpului, care au scos mereu în evidență puterea hardware-ului pe care îl oferim,” a declarat Jim Ryan, Președinte & CEO Sony Interactive Entertainment. „Adiția Housemarque la PlayStation Studios reiterează devotamentul nostru de a avea cele mai bune echipe de dezvoltare din industrie și de a livra noi experiențe care pot fi găsite doar pe platforma PlayStation.”

„După mai bine de 15 ani de colaborare de succes, suntem încântați să amplificăm potențialul pe care îl avem și mai mult alături de PlayStation Studios” a declarat Ilari Kuittinen, Co-fondator și Managing Director la Housemarque.

Hits: 6

%d blogeri au apreciat: