Soluția Maritime ICT Cloud introduce navele de pe oceanele lumii în Societatea Permanent Conectată
- Maritime ICT Cloud reprezintă combinația ideală dintre o soluție clasică de cloud și aplicații din industrie, suport pentru servicii, administrare a conectivității, dar și servicii de integrare de sisteme și consultanță
- Ea conectează navele aflate pe mare cu operațiunile desfășurate pe uscat, dar și cu furnizorii serviciilor de întreținere, cu centre de suport al clienților, parteneri de transport sau de operațiuni portuare și autorități
- Noua soluție face posibile servicii care să optimizeze călătoriile și să monitorizeze încărcăturile vaselor și bunăstarea echipajului
În ciuda faptului că, în 2013, aproximativ 9,6 milioane de tone de produse au fost transportate pe calea apei, reprezentând aproape 80% din volumul comerțului mondial și peste 70% din valoarea acestuia, înzestrarea industriei maritime cu soluții IT&C a fost mai lentă decât în cazul altor industrii de transport. Ericsson (NASDAQ: ERIC) își propune să schimbe această stare de fapt odată cu lansarea Maritime ICT Cloud, o ofertă end-to-end care îmbină o soluție administrată de cloud cu aplicații din industrie, suport pentru servicii, administrare a conectivității, dar și servicii de integrare de sisteme și consultanță.
În prezent, navele se bazează pe informații despre trafic, încărcături, porturi, vreme și siguranță selecționate și controlate manual, transmise mai degrabă individual în loc să fie disponibile tuturor printr-o rețea comună. Acesta este un proces greoi, iar absența accesului în timp real la date poate conduce la apariția erorilor.
Soluția Ericsson Maritime ICT Cloud va conecta navele aflate pe mare cu operațiunile desfășurate pe uscat, dar și cu furnizorii serviciilor de întreținere, cu centre de suport al clienților, parteneri de transport și de operațiuni portuare și autorități. Mai mult decât atât, oferta va susține mai multe servicii de administrare a flotelor de nave, de monitorizare a motoarelor și a consumului de combustibil, dar și a rutelor și a sistemelor de navigație, asigurând, totodată, bunăstarea echipajelor. Ericsson va furniza un pachet complet, de la conexiunile la satelit la suport pentru aplicații, și va putea administra soluția direct pentru clienții săi.
Orvar Hurtig, Head of Industry & Society în cadrul Ericsson, a declarat: „Navele aflate pe mare au deja sisteme care să le permită să monitorizeze cele mai importante funcții interne, consumul de combustibil, rutele urmărite și starea echipajului, însă problema este că acestea nu sunt bine integrate cu sistemele de administrare a flotelor de pe uscat și, astfel, nu maximizează potențialul datelor în timp real. Ca susținător al Societății Permanent Conectate și lider mondial în domeniul telecomunicațiilor, Ericsson este partenerul potrivit să conecteze aceste sisteme disparate și să le permită să facă schimb de informații cu întârzieri cât mai mici.”
Maritime ICT Cloud oferă trei mari categorii de beneficii: optimizarea călătoriilor, monitorizarea încărcăturilor și bunăstarea echipajelor. Combustibilul reprezintă cea mai însemnată cheltuială pentru orice proprietar de navă, dar și o sursă importantă de emisii dăunătoare pentru mediul înconjurător. Datorită soluțiilor de diagnoză a motoarelor și a informațiilor în timp real despre vreme și despre condițiile de trafic de pe mare, dar și din porturi, Maritime ICT Cloud le permite căpitanilor de navă să își optimizeze călătoriile pentru a economisi timp, combustibil și bani, diminuându-și, în același timp, și impactul asupra mediului înconjurător.
Până la finalul anului 2014, cele mai mari nave puteau să transporte 19.000 de unități de câte 20 ft. (TEU) fiecare. Monitorizarea unor încărcături atât de mari reprezintă o provocare imensă, iar beneficiile conectării wireless a containerelor, monitorizarea lor și integrarea informațiilor în timp real într-o platformă comună sunt extraordinare.
În urma ultimelor modificări aduse Convenției privind munca în domeniul maritim (2006), proprietarii de navă trebuie să le asigure echipajelor conexiuni broadband pentru comunicare, divertisment, training și telemedicină. Maritime ICT Cloud include o platformă de comunicare multi-service ce susține conectivitate îmbunătățită și un plus de lățime de bandă pentru diferite tipuri de trafic. Acestea contribuie la un grad mai mare de satisfacție la locul de muncă și rate superioare de retenție, mai multe oportunități de dezvoltare profesională pentru echipaj, dar și posibilitatea de a face față mai ușor urgențelor medicale ce pot apărea.
20 ianuarie 2015 – Ericsson
Views: 0