Smartphone-urile și tabletele Samsung Galaxy se alătură programului Android Enterprise Recommended

Samsung extinde parteneriatul cu Google și angajamentul de a oferi cele mai bune soluții de securitate și productivitate din industrie

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că se va alătura inițiativei Android Enterprise Recommended, un program condus de Google care facilitează integrarea soluțiilor mobile în operațiunile de business. Implicarea companiei în cadrul acestui program le oferă clienților Samsung o asigurare suplimentară că aceasta îndeplinește – și, chiar, depășește – cerințele hardware și software stabilite de Google pentru întreprinderi.„Samsung vine în ajutorul clienților noștri business cu o ofertă de top în industrie, care include  hardware personalizabil, software ușor de gestionat și securitate de tip end-to-end pentru ca aceștia să își poată moderniza afacerea, aducând-o la standardele erei digitale. Prin aderarea la programul Android Enterprise Recommended, Samsung facilitează și mai mult dezvoltarea experiențelor mobile care protejează angajații, îi mențin implicați și sporesc eficiența operațională prin îndeplinirea și depășirea standardelor Google de securitate, productivitate și flexibilitate”, a declarat KC Choi, EVP and Head of Global Mobile B2B Team, Mobile Communications Business, Samsung Electronics.

Parteneriat de lungă durată între Samsung și Google

Încă de la început, Samsung și Google au colaborat îndeaproape pentru a le oferi întreprinderilor cea mai bună și cea mai sigură experiență mobilă posibilă. Cele două companii și-au unit forțele în urmă cu aproape un deceniu pentru a aborda cele mai stringente provocări cu care se confruntă întreprinderile astăzi: menținerea productivității, protejarea forței de muncă și facilitarea unui program flexibil.

Mai exact, în ultimii doi ani, Samsung și Google s-au asociat cu:

  • Harmonize Android Enterprise și platforma Samsung Knox for Enterprise pentru a oferi o experiență fără probleme utilizatorilor de Android care căutau, de asemenea, capacitățile avansate ale dispozitivelor Samsung în zona de securitate și management a device-urilor.
  • Sincronizarea serviciile noastre de înregistrare a dispozitivelor mobile (înregistrare Android de tip zero-touch și înregistrare mobilă Knox) ​​pentru a le oferi întreprinderilor o varietate de servicii care ajută la eficientizarea experienței de integrare a angajaților și la redistribuirea dispozitivelor.

„Suntem bucuroși să integrăm smartphone-urile și tabletele Samsung Galaxy în programul Android Enterprise Recommended, bazându-ne pe parteneriatul nostru de lungă durată cu Samsung pentru a le oferi întreprinderilor experiențe mobile fără cusur. Participarea Samsung în acest program inedit le asigură utilizatorilor Google acces la dispozitive care oferă securitate, eficiență și productivitate la un nivel remarcabil și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm și mai mult împreună pe viitor”, a declarat David Still, Director General Android Enterprise, Google.Mai multe informații despre acest subiect găsiți în blogul Android Enterprise, aici.

Angajamentul continuu din partea Samsung pentru întreprinderi

Samsung are o experiență îndelungată în furnizarea de soluții mobile pentru întreprinderi, care ajută companiile să se pregătească pentru viitor, precum Galaxy Enterprise Editions, smartphone-uri și tablete robuste, soluții de securitate de ultimă generație, opțiuni de configurare și implementare flexibile și servicii inovatoare de gestionare a ciclului de viață.

Samsung inovează în permanență pentru a oferi cele mai bune soluții posibile întreprinderilor, chiar și dincolo de cerințele stabilite de programul Android Enterprise Recommended, ca parte a suitei sale Samsung Knox, care oferă funcții impecabile de securitate și gestionare, precum:

  • Funcții de securitate avansate, precum criptarea cu Dual-layered Data-At-Rest, protecția Kernel în timp real, Defeat Exploit și protecția datelor cu caracter sensibil pentru a proteja întreprinderile de amenințări emergente;
  • Autoritate oferită administratorilor IT de a adapta sau configura dispozitivele Samsung în funcție de nevoile lor specifice în mod instant și de a le gestiona dintr-o locație centrală prin stabilirea unei game largi de politici IT;
  • Și un sistem conceput special pentru administratorii IT cu scopul de a gestiona cu ușurință sistemele de operare și actualizările software ale angajaților de la distanță pentru a se asigura că cele mai recente versiuni ale sistemului de operare și patch-urile de securitate, odată testate, sunt disponibile pentru toți angajații.

„SAP a fost una dintre primele companii care a înțeles impactul pozitiv pe care îl poate avea tehnologia mobilă asupra îmbunătățirii productivității și a bunăstării generale a angajaților noștri. Soluțiile mobile Samsung pentru întreprinderi ne-au permis îmbunătățirea construcției infrastructurii noastre pentru a integra cu ușurință dispozitivele și pentru a ne asigura că afacerea noastră este întotdeauna în funcțiune. Includerea lor în programul Android Enterprise Recommended este o dovadă suplimentară a beneficiilor pe care Samsung le poate aduce afacerilor de întreprinderi”, a declarat Christian Lohde, Head of Android Experience de la SAP SE.

„Centrica se bazează pe forța tehnologiei mobile, oferind cea mai bună experiență posibilă clienților noștri. Samsung s-a asigurat că plaja noastră de telefonie mobilă rămâne online și este protejată de cele mai recente amenințări capabile să afecteaze afacerea în ziua de azi și așteptăm cu nerăbdare să primim mai multe produse Samsung după includerea lor în programul Android Enterprise Recommended”, a declarat Andy Warren, Head of Mobile Telecommunications de la Centrica.

Ce înseamnă acest lucru pentru utilizatorii Galaxy

Dispozitivele selectate Galaxy care rulează Android 11 și versiuni mai recente, precum S20, Note20, Tab S7|S7+ și dispozitive robuste, precum XCover Pro, vor deveni parte a programului Android Enterprise Recommended. Acesta le oferă utilizatorilor și mai multe opțiuni care îndeplinesc cerințele standard ale Google, asigură performanțe consistente dispozitivelor și o experiență de utilizare optimă pentru companii. Împreună, Google și Samsung vor continua să-și depășească limitele și să ofere cele mai bune experiențe posibile pentru a ajuta întreprinderile de pretutindeni să își atingă obiectivele de transformare digitală.

București, România – 11 Noiembrie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd

Views: 0