Serviciile AI Aqurate, integrări cu Mailchimp, NewsMAN și Klaviyo, pentru o mai eficientă conversie în eCommerce

  • Aqurate estimează că peste 50% dintre clienți vor utiliza noile opțiuni de integrare
  • Serviciul de e-mail marketing Mailchimp are 13 milioane de utilizatori, la nivel global, și 800.000 de abonați plătitori
  • NewsMAN se integrează automat și cu Magento, MerchantPRO, Gomag, Teamshare, OpanCART, PrestaShop sau WordPress
  • Aqurate Personalize crește veniturile din eCommerce cu până la 30%, prin recomandările de produs generate cu AI

Aqurate, platformă SaaS bazată pe Inteligenţă Artificială care crește conversiile din eCommerce prin interpretarea datelor, este de acum integrată în serviciul global de e-mail marketing Mailchimp, una dintre cele mai eficiente platforme de comunicare din lume, alături de NewsMAN, soluție românească de e-mail marketing cu o adopție accelerată în rândul magazinelor online. Noile integrări prezintă soluții eficiente de optimizare a ratei de conversie, pentru afacerile din eCommerce, iar acestora li se va adăuga, pe parcursul lunii iunie, și platforma Klaviyo.

??????????????????????

„Aducem, de acum, soluțiile noastre de optimizare a conversiilor prin Inteligența Artificială mai aproape de magazinele online, direct printr-unul dintre cele mai eficiente canale de e-mail marketing, cu o amprentă globală – Mailchimp, alături de NewsMAN, un proiect ambițios românesc, care deja confirmă, prin adopția accelerată din ultimii ani. Primul rezultat pe care îl așteptăm, pentru utilizatori, este o eficiență mult mai mare a comunicării prin e-mail, prin recomandările de achiziție personalizate de produse în funcție de istoricul fiecărui client”, declară Vlad Marincaș, CEO și cofondator Aqurate.

Tipurile de recomandări axate pe Inteligența Artificială ce pot fi incluse prin intermediul Aqurate în serviciile Mailchimp și NewsMAN includ:

  • Recomandări de produse personalizate, în funcție de istoricul de cumpărare al utilizatorului;
  • Sugestie de achizitie la o perioadă determinată după finalizarea unei comenzi;
  • Recomandări automate incluse în newsletter-ele obișnuite

În prezent, primii clienti din România care deja testează noua funcționalitate includ magazinele online NeaKaisa, Librex și BabyNeeds.

„Ne așteptăm ca peste jumătate dintre clienții nostri să folosească integrarea serviciilor Aqurate în e-mail – vorbim despre cel mai accesibil canal de vânzare, din punct de vedere al costului, și ajută la fidelizare, într-o lume în care achiziția de noi clienți este tot mai scumpă. Vom adăuga și alte noi platforme de newsletter în viitor”, adaugă Marincaș.

NewsMAN sincronizează automat abonații, obține date relevante despre activitatea lor în newsletter și configurează fluxuri avansate de email, prin integrări precum Magento, MerchantPRO, Gomag, Teamshare, OpanCART, PrestaShop sau WordPress.

NewsMAN este și printre cei mai eficienți furnizori de SMS-uri din UE și permite adresabilitatea către clienți prin campanii de SMS, în toate rețelele de telecomunicații, cu aceleași funcționalități ca ale serviciului de direct mailing.  

Aqurate Personalize crește veniturile din eCommerce cu până la 30%, prin recomandările de produs generate cu AI, personalizate fiecărui vizitator al site-urilor. Serviciul crește atât rata de conversie din eCommerce, cât și valoarea medie a comenzii.

Despre Aqurate

Aqurate, platformă SaaS bazată pe inteligenţă artificială care ajută companiile din eCommerce să îşi folosească datele pentru a creşte, a fost fondată în 2019 de Vlad Marincaş, Tudor Goicea, Lisardo Erman si Raul Mazilu. Platforma a atras, până în prezent, finanțări în valoare de aproximativ 500.000 de Euro. Mai multe informații sunt disponibile pe www.aqurate.ai.

Visits: 0

Lasă un răspuns