Școala digitală, soluție pentru incluziunea socială
Revoluția digitală continuă să transforme lumea în care trăim. Beneficiile indiscutabile ale tehnologiei – care au adus creșteri economice explozive pentru state precum India – nu sunt însă egal împărțite pentru toată lumea. De exemplu, chiar și în cadrul Uniunii Europene, programele de convergență, concepute pentru a le oferi țărilor (și regiunilor) mai puțin dezvoltate o „bandă de accelerație” care să le aducă mai aproape de standardul de viață vest-european, fac progrese lente în ceea ce privește așa-numita „excluziune digitală”.
Datele arată disparități mari între statele membre ale UE. În ceea ce privește accesul la internet, România se află pe ultima poziție după rata de penetrare a internetului – 51,66% în 2014 –, fiind depășită de toate celelalte state ale Uniunii. Problema este mai largă; există o falie ce separă nivelul de dezvoltare al societății informaționale între statele din Vest și cele din Estul UE, dar și între cele nordice și țările de pe coastele Mediteranei. De exemplu, Olanda, Danemarca și Finlanda, cu rate ale penetrării internetului de peste 94%, se află cu mult înaintea Italiei (59,92%) sau a Greciei (57,85%)[1]. De asemenea, această falie separă mediul urban de cel rural: dacă, în ansamblu, 62% din gospodăriile statelor UE au acces la internet în bandă largă, în mediul rural ponderea acestora se situează la numai 18%.
Ceea ce este încă și mai îngrijorător este faptul că la nivel global rata de conectare la internet a urmat în ultimii ani o curbă descendentă, de la o creștere de 12,4% în 2008 la doar 6,6% în 2014. Potrivit studiului „State of Connectivity: 2014. A Report on Global Internet Access”, există trei frâne majore în calea extinderii conexiunilor la internet: existența infrastructurii de acces, puterea de cumpărare și disponibilitatea de conținut relevant[2] – de exemplu, de conținut în limba maternă a utilizatorilor sau care este folositor la locul de muncă.
În acest context, școala poate juca un rol important în reducerea acestor diferențe, în special la nivel național, prin facilitarea mobilității sociale (educația reprezentând principalul factor care le poate oferi copiilor din medii defavorizate o șansă la o viață mai bună) și lărgind accesul la conținut relevant. Pentru un utilizator informat, informațiile relevante poate fi, de exemplu, cele legate de activitatea sa de la locul de muncă, cu condiția ca acesta să cunoască cel puțin o limbă străină de largă circulație.
Accesul la tehnologii IT&C în școală poate fi un pas important înainte în reducerea disparităților în accesul la internet și cultivarea competențelor digitale. Cel mai recent raport PISA (Program for International Student Assessment), din anul 2012, menționează că tendința majoritară la nivel internațional este către școli mai bine dotate și cu profesori mai bine pregătiți[3]. În clasamentele PISA, elevii români au înregistrat performanțe modeste, deși în ultimii ani scorurile au crescut ușor. Principala problemă este nivelul foarte scăzut al pregătirii în matematică, unde ponderea așa-numitor „low achievers”, elevi care nu pot rezolva decât probleme foarte simple, cu o singură variabilă și după formule deja stabilite, depășește 40%. În privința matematicii, raportul PISA indică trei factori care se corelează pozitiv cu performanțe crescute: resursele materiale, frecventarea unui an pregătitor la începutul școlii („clasa 0”) și autonomia școlii.
Altfel spus, accesul la resurse materiale – și în special la tehnologii IT&C – poate îmbunătăți în general nivelul de pregătire al elevilor din România, în special în domeniul matematicii și al științelor naturale. Chiar dacă aceste generații de elevi sunt cunoscute ca „digital natives”, fiind formate din copii ai erei digitale, aceasta nu înseamnă că ei dețin și competențele digitale necesare. O amplă cercetare intitulată „International Computer and Information Literacy Study” și realizată de Comisia Europeană, trage concluzii tranșante: „Mulți dintre acești «digital natives» nu au competențe digitale – școala are un rol cheie. (…) Utilizarea tehnologiilor IT&C în scopuri pedagogice în cadrul școlii rămâne redusă, iar folosirea acestora în sprijinul practicilor active de predare la clasă trebuie susținută.”[4]
Așadar, ce asemenea resurse ar trebui folosite în cadrul școlii? Deja, de câțiva ani nu mai este o problemă de putere de calcul; în prezent chiar și computerele din segmentele mainstream au suficiente resurse pentru a rula aplicații pretențioase.
„Fiabilitatea, rezistența la uzură, asistența post-vânzare și garanția extinsă reprezintă aspecte mult mai importante pentru utilizarea computerelor în scopuri educaționale”, afirmă Valentin Mateiași – Account Manager B2B România, Toshiba Europe GmbH. „Garanția «Reliability Guarantee» oferită de Toshiba pentru anumite modele este, așa cum o arată și numele, una care exprimă încrederea pe care o avem atât noi, cât și clienții noștri în fiabilitatea laptopurilor noastre. Grație acestei garanții, dacă notebookul se defectează în termen de un an de zile de la achiziție va fi reparat gratuit, iar clienții își vor primi banii înapoi. De asemenea, garanția standard Toshiba poate fi extinsă până la 2, 3 sau 4 ani, fiind valabilă la nivel internațional.”
Chiar dacă orientarea școlii către intensificarea utilizării tehnologiei la clasă implică, desigur, realizarea de investiții suplimentare, vestea bună este că efortul financiar se reflectă în beneficii pe termen lung. Un recent studiu realizat la comanda UNICEF arată că dacă în următorul deceniu investițiile în educație se vor majora treptat de la actualul nivel, de 4,1% din PIB, la ținta asumată de 6%, aceasta va duce la o rată a creșterii economice în urcare, de la 2% în prezent la 2,7-2,95%, reprezentând echivalentul unei majorări a PIB cu 12-17 miliarde de euro[5].
Toshiba – 5.05.2015
Views: 0
