Samsung #TomorrowMe: Peste 11.000 de tineri au aflat ce carieră li se potrivește
Aplicația vocațională #TomorrowMe powered by Samsung, prin care tinerii își pot descoperi cariera potrivită, a fost descărcartă de 11.000 de utilizatori, iar rata de revenire în aplicație a fost de 62%.
La baza aplicației vocaționale #TomorrowMe stau cele șase tipologii Holland, care împart utilizatorii în 6 profiluri – realist, investigativ, artistic, social, antreprenorial și pragmatic. În funcție de profiulul rezultat, tinerii primesc apoi sugestii de job-uri, dar și informații despre studiile pe care ar trebui să urmeze și despre etapele carierei alese, în conformitate cu profilul lor vocational.
Cele peste 26.000 de teste vocaționale finalizate au arătat că cel mai frecvent apărut profil vocațional este cel realist – artistic (13% din utilizatori), urmat de realist – social (12% din utilizatori) și antreprenorial – realist (11% din utilizatori). Utilizatorii care au profilul realist – artistic au o mulțime de idei și preferă mediile creative în care se pot exprima liber, în locul rutinei și regulilor. Pot fi descriși ca fiind deschiși, originali, expresivi, idealiști, independenți și intuitivi. Acestora li se potrivesc cel mai bine joburi precum designer, grafician, fotograf sau architect.
Cei cu profil realist – social preferă sa fie înconjurați de oameni, le place sa îi ajute pe cei din jurul lor. Tind mai degrabă să învețe și să consilieze oamenii, decât să presteze activități mecanice sau tehnice. Sunt convingători, cooperanți, prietenoși și generoși, amabili, răbdători și înțelegători, cu tact. Realiștii – social dau cele mai bune rezultate în meserii precum project manager sau paramedic.
Antreprenorial – realiștii au abilități de comunicare și de conducere, mai degrabă decât abilități științifice. Aceștia sunt ambițioși, buni lideri, populari, încrezători în propriile forțe, energici, optimiști. Meseriile care li se potrivesc cel mai bine sunt cele de asistenți sociali, procurori sau agenți de vânzări.
„Anul acesta ne-am propus să ne concentrăm pe oferirea unor soluții cât mai concrete la situațiile cu care elevii se confruntă în alegerea meseriei potrivite. Este important ca ei să fie cât mai bine informați și să afle cât mai multe detalii înainte de a-și alege o carieră care poate nu li se potrivește Acest lucru ne-a determinat să lansăm o aplicație pe care noi o considerăm extrem de utilă pentru tineri, , care să constituie un punct de plecare în alegerea carierei viitoare” a declarat Sabina Știrb, Public Affairs and Corporate Citizenship Manager, Samsung Electronics România.
Și, pentru că tinerii au nevoie de informație pentru a lua o decizie înțeleaptă, dar și de inspirație ca să pornească la drum, aplicația conține și interviuri cu profesioniști consacrați, fiecare dintre ei reprezentând una dintre cele 6 tipologii.
Astfel, Melania Medeleanu (jurnalist și fondator MagiCAMP) este reprezentanta profilului social, Victor Armășelu (Director CE Division, Samsung Electronics) îi inspiră pe cei pragmatici, Cristina Laslo (căpitanul echipei de handbal de junioare a României, câștigătoare a medaliei de aur la Campionatul Mondial din Macedonia) reprezintă profilul realist, Cristina Constantinescu (cercetător al Muzeului de Istorie Naturală Grigore Antipa) le vorbește investigativilor, Sergiu Biriș (antreprenor, Co-Founder & CEO Zonga) se adresează antreprenorilor, iar artiștii au parte de inspiratie din partea lui Deliric, artist hip hop.
#TomorrowMe powered by Samsung poate fi descărcată gratuit din Google Play și Galaxy Apps. A fost dezvoltată în parteneriat cu eJobs și D&D Consultants Group și conține informații despre mai mult de 1.000 de meserii, pașii care intervin în dezvoltarea unei cariere sau studiile care trebuie urmate. O variantă desktop, un site cu aceleași funcționalități ca ale aplicației, este de asemenea disponibilă la www.tomorrowme.ro. Varianta extinsă a testului poate fi găsită la www.pemeserie.ro
Această inițiativă face parte din programul „Trends of Tomorrow”, inițiat de Samsung România, care a ajuns în 5 ani la peste 30.000 de tineri prin intremediul unei caravane educaționale în cele mai importante licee din țară, cu scopul de a inspira, educa și familiariza liceenii cu abilitățile digitale atât de necesare pentru joburile viitorului și cu tendințele de pe piața muncii. Totodată, prin programele dedicate Smart Classroom și Tech Institute, peste 2.000 de tineri au acces în permanență la săli de clasă și laboratoare echipate cu tehnologii Samsung.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră și creează viitorul prin idei și tehnologii inovatoare ce redefinesc universul televizoarelor, smartphone-urilor, accesoriilor smart, tabletelor, camerelor foto, electrocasnicelor digitale, imprimantelor, echipamentelor medicale, sistemelor de rețele, semiconductoarelor și soluțiilor de afişaj digital. Suntem deschizator de drumuri și în Internet of Things cu inițiative precum Digital Health și Smart Home. În cele 84 de țări în care suntem prezenți, avem o echipă de 319.000 de angajați, cu vânzări anuale de 196 miliarde de dolari. Pentru a descoperi mai multe, vă rugăm să accesați site-ul nostru www.samsung.com sau blog-ul nostru oficial global.samsungtomorrow.com.
București, 10 decembrie 2015 – Samsung Electronics Co., Ltd.
Views: 0