Samsung România lansează Trends Report II

Samsung Electronics România prezintă în cel de-al doilea Trends Report Lifestyle Designer tendințele din această toamnă, pentru cei care vor să își redefinească stilul de viață cu ajutorul tehnologiei. Platforma Lifestyle Designer are la bază un studiu local realizat de Samsung, ale cărui rezultate arată că peste jumătate dintre utilizatorii de produse smart sunt deschiși la noi locuri și experiențe și sunt interesați de dezvoltarea lor personală. În plus, 3 din 4 utilizatori se folosesc de smartphone-uri și tablete pentru a-și urma pasiunile sau a-și dezvolta abilitățile.Trends Report II

„Platforma Lifestyle Designer, lansată la începutul acestui an, își propune să ofere experiențe și inspirație pentru transformarea continuă a stilului nostru de viață. Acest Trends Report, realizat în colaborare cu Vlad Ilicevici, Dana Rogoz, Cori Grămescu și Cristian Onețiu, ne inspiră să fim mai productivi și să ne depășim în fiecare zi limitele cu ajutorul tehnologiei de top Samsung”, a declarat Roxana Grigorean, PR Manager, Samsung Electronics România.

Multimedia

Smartphone-ul este cel mai popular dispozitiv smart, folosit în situații și contexte cât mai diferite. Funcții precum text while walk, care folosesc camera foto pentru a le arăta utilizatorilor pe unde pășesc, sau speak while driving sunt deja utilizate de milioane de persoane din întreaga lume.

În plus, în România platformele video câștigă teren, iar potrivit datelor oficiale, 6,5 milioane de utilizatori vizitează lunar YouTube, în căutarea clipurilor despre gătit, secvențe sportive, știri sau review-uri de produs. Iar smartphone-urile cu ecran mare, precum Samsung Galaxy S6 edge+ de 5,7 inci, sunt ideale pentru a accesa conținut de divertisment.

Design

Oamenii folosesc tehnologia în viața de zi, iar pe lângă performanța oferită de aceasta, designul a devenit de asemenea un factor de decizie în momentul achiziției unui dispozitiv smart. Odată cu lansarea celui mai nou smartwatch, Gear S2, Samsung a colaborat cu designerul Alessandro Mendini pentru realizarea unei colecții de accesorii care permit personalizarea dispozitivului, pentru diferite stiluri de viață.

Mai mult, tehnologia a devenit o platformă pentru ultimele tendințe din fashion. Unii designeri aleg să își lanseze colecțiile printr-un livestream, pe care oricine îl poate urmări din confortul casei, pe propriul Smart TV, aducând moda și stilul tot mai aproape de utilizatori. Iar printre aceștia se numără și aceia care aleg să introducă în colecțiile lor haine din țesături inteligente. Una din tendințele care începe să ia amploare este confecționarea pieselor de îmbrăcăminte din țesături inteligente prin care utilizatorii pot obține instantaneu informații despre starea lor de sănătate, chiar pe propriile smartphone-uri.

Health

Peste 60% din utilizatorii de smartphone au căutat într-un an informații despre cea mai apropiată sală de fitness și exerciții zilnice care să îi ajute să fie mai sănătoși. Tehnologia și dispozitivele smart, precum Galaxy Gear S2 și Galaxy S6 Edge+ le oferă utilizatorilor nu doar funcții prin care să își măsoare pulsul, nivelul de stres sau distanța parcursă într-un interval de timp, ci chiar diete și exerciții personalizate, în funcție de metabolismul lor. Smartphone-urile și tabletele integrează acum într-un singur loc, fie că vorbim de o agendă sau de o aplicație, toate datele despre programul de fitness, sănătate și metabolism sau despre alimentele consumate peste zi, pentru o monitorizare eficientă a dietelor sănătoase.

Performance

Învățarea și dezvoltarea sunt importante, iar instrumentele de învățare sunt acum mai la îndemână ca niciodată, în era digitală. Smartphone-ul este instrumentul care ține utilizatorii conectați la programul cursurilor, le oferă notificări și le permite să afle informații noi la câteva secunde după ce acestea apar. În plus, dispozitivele smart, fie că vorbim de telefon, tabletă sau smartwatch, simplifică procesul de muncă, tehnologia ajutând la planificarea, gestionarea și analiza sarcinilor zilnice.

Pentru mai multe informații despre tendințe, vă rugăm vizitați www.samsung.com/ro/lifestyledesigner/

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră și creează viitorul prin idei și tehnologii inovatoare ce redefinesc universul televizoarelor, smartphone-urilor, accesoriilor smart, tabletelor, camerelor foto, electrocasnicelor digitale, imprimantelor, echipamentelor medicale, sistemelor de rețele, semiconductoarelor și soluțiilor de afișaj digital. Suntem deschizator de drumuri și în Internet of Things cu inițiative precum Digital Health și Smart Home. În cele 84 de țări în care suntem prezenți, avem o echipă de 319.000 de angajați, cu vânzări anuale de 196 miliarde de dolari. Pentru a descoperi mai multe, vă rugăm să accesați site-ul nostru www.samsung.com sau blog-ul nostru oficial global.samsungtomorrow.com.

București, 28 octombrie 2015Samsung Electronics România

Visits: 0

Lasă un răspuns