Samsung Galaxy A6 (2018) la review

In general lumea citeste review-uri despre terminale de marca, situate in gama flagshipurilor, ca sa se simta in trendul tehnologic. Nu agreez la astfel de lecturi, atat timp, cat un numar mai mare de cititori, cu bugete corespunzatoare, se adreseaza review-urilor, pentru terminalele ale caror corespondenta se afla chiar in buzunarele lor. Desigur nu vom discuta aici despre categoria celor amatori de chilipiruri, si care nu pot fi contorizati.

Iar Samsung Galaxy A6 (2018) este chiar un asemenea terminal. Nu straluceste la performantele hardware ale zilei, fiind considerat un mid-range. Insa, este un terminal, care se achita incredibil de bine de sarcinile zilnice, fiind extrem de util. Am mai testat gama Galaxy A si tot aceleasi impresii par a le fi mostenit si pentru noile modele.

Inca mai exista utilizatori pragmatici, care cu siguranta vor aprecia la acest terminal, tot ceea ce acesta poate acesta oferi, sub umbrela unuia dintre cele mai apreciate branduri de sub ramura de Android.

De data aceasta am testat un Android 8.0 (Oreo), care ruleaza intr-o configuratie hardware medie, dar nu si mediocra. Putem sa admiram contextual cum producatorul coreean a interconectat urmatoarele componente: procesorul  de 64 de biti in tehnologie 14nm, Octa-core 1.6 GHz Cortex-A53, cu chipset Exynos 7870 Octa ce ascunde si procesorul grafic GPU: Mali-T830 MP1, si memorii de stocare 32 GB, dar si de lucru 3 GB RAM, expandabila totusi printr-un slot microSD la o capacitate de 256 GB, in varianta primita de mine la test. Optiuni importante precum GPS cu GLONASS, bluetooth v4.2, Wi-Fi in standardele a/b/g/n si NFC. Telefonul beneficiaza de un sunet excelent, garantat de prezenta sistemului audio bazat pe Dolby Atmos.

Terminalul poate fi considerat prin dimensiunile: 149.9 x 70.8 x 7.7 mm la 162 g, incluzand in corpul unibody si acumulatorul de 3000 mMAh, prin modul de a fi fabricat, prin subtirime, pentru maini mai fine de doamne/domnisoare sau copiii, tot mai interesati de tehnologie. Nici pe mine nu m-a deranjat un astfel de terminal, care datorita factorului de aspect al displayului Super AMOLED (caracterizat prin culori vii, negru adanc, luminozitate ridicata si contrast bun), rezolutie de 1480 x 720 pixeli, de 5.6 inci diagonala, si factor de aspect 18,5:9, a intrat foarte bine in palma mainii, fiind la fel de usor de utilizat cu o singura mana. Mi-a placut afisajul in special ca isi facea cu brio treaba in soarele arzator de vara, atunci cand am purces impreuna, in scurta vacanta.

Poate parea pentru cei cu idei preconcepute, un pic atipic pentru un barbat. Cu toate acestea terminalul s-a pretat foarte bine buzunarului meu de la camasa, si stilului meu de utilizare, pe care Samsung cu siguranta l-a modificat, exercitandu-si amprenta personala, de-a lungul anilor. Dupa ce am testat Galaxy S9+ nu pot spune ca trecerea a fost lejera. Dar macar utilizarea a fost similara celorlalte modele din marea familie Galaxy, pe care le-am mai testat.

Prin comparatie cu predecesorul sau din seria A, modelul Galaxy A5 (2017), modelul Galaxy A6 (2018) prezinta un design modern. Datorita aspectului sau neobisnuit de 18,5: 9, Galaxy A6 (2018) arata mult mai subtire. Ramele s-au diminuat considerabil. Ca si inainte, intreaga fata este protejata cu o foaie de sticla rotunjita, care se imbina perfect cu laturile din aluminiu ale dispozitivului. Carcasa este rigida si rezistenta la amprente, gratie spatelui din aluminiu.

Senzorul de amprenta digitala a modelului Galaxy A6 (2018) este situat pe spatele camerei principale de 16 MP, care se extinde minim din carcasa.

Galaxy A6 (2018) vine in urmatoarele nuante de culori: auriu, argintiu, negru si mov gen floare de lavanda. Telefonul inteligent nu este certificat IP, ceea ce inseamna ca nu este atestat pentru solicitari extreme.

Tinand cont ca exista o versiune de A6 single SIM, la mine a sosit o versiune Dual-SIM, conectivitate 4G VoLTE. Codificarea acestei placi este SM-A600FN / DS. Exista doua sloturi in partea stanga a dispozitivului. Slotul superior are o cartela nano-SIM, in timp ce slotul inferior poate lua o cartela MicroSD si o a doua cartela SIM. Samsung ofera de asemenea o versiune cu o singura cartela a modelului Galaxy A6 (2018) cu codul modelului SM-A600FN. Este bine sa stiti ceea ce va doriti de fapt.

Portul USB al modelului Galaxy A6 (2018) accepta numai protocolul USB 2.0, ceea ce nu este mare lucru, deoarece acest port va fi folosit în majoritatea cazurilor pentru incarcarea dispozitivului si nu pentru transferul unor cantitati imense de date. In plus, acesta accepta USB OTG.

Pachetul de vanzare este unul dintre punctele cerute din review si de aceea il puteti admira in plenitudinea lui mai jos in galeria foto.

Galaxy A6 (2018) vine cu Samsung Exynos 7870 SoC, 3 GB de memorie RAM si unitatea grafica ARM Mali-T830 MP2. Acest sistem SoC pentru smartphone-uri mid-range a fost lansat pentru prima data in februarie 2016. Aceasta inseamna ca este destul de vechi. Cu toate acestea, acest SoC nu este invechit chiar si in 2018. Telefonul inteligent este suficient de puternic pentru a concura cu alte dispozitive inca in actiune. Galaxy A6 (2018) are de fapt mai mult decat predecesorul sau, Galaxy A5 (2017). Toate celelalte dispozitive concurente, cu exceptia Galaxy J7 (2017), sunt semnificativ mai rapide. Galaxy A6 (2018) ofera performante suficiente pentru activitatile zilnice, dar atinge rapid limitele sale daca incercati sa-l utilizati pentru jocuri. Acest lucru reiese din Bencmark-urile cu care am testat acest terminal: Antutu, CPUZ, 3DMark, Aida64. Vedeti mai jos.

Samsung Galaxy A6 (2018) nu este destinat jocurilor in sine, dar poate fi utilizat cu siguranta pentru a juca jocuri video: senzorul de miscare functionează bine si difuzorul este pozitionat foarte practic situat in partea dreapta a dispozitivului. Acesta este motivul pentru care nu se acopera chiar daca telefonul smartphone este utilizat in modul landscape. Galaxy A6 (2018) poate sa ruleze fara probleme jocuri mai vechi sau non-exigente. Dacă doriti sa redati titluri moderne, va trebui sa reduceti considerabil setarile grafice. Un alt lucru placut despre Exynos 7870 este modul in care acesta mentine nivelurile de temperatura stabile chiar si pentru incarcarile grele (adica jocurile prelungite). Pentru sistemul de operare, Galaxy A6 (2018) are un avantaj fata de cel mai scump Galaxy A8 (2018), deoarece vine cu Android Oreo din cutie. Unitatea a sosit si cu cel mai recent patch de securitate. De asemenea, primiti Bixby, desi este limitat la memento-urile Bixby Vision si Bixby.

Dotarile foto ale terminalului par destul de clasice si sunt usor de anticipat. Galaxy A6 are senzorii destul de puternici, iar producatorul garanteaza ca vom putea filma si captura imagini, chiar si in conditii de iluminat scazut. 16 megapixeli propune Samsung Galaxy A6 atat pe fata, cat si pe spate, iar ambele camere foto beneficiaza de LED Flash. Diafragma camerei principale pentru acest nivel (f/1.7), in timp ce diafragma de pe selfie cam este de asemenea foarte buna (f/1.9). Mai jos m-am gandit sa va ofer galeria obtinuta in timpul peripetiilor de vacanta.

Samsung Galaxy A6 (2018) este foarte eficient din punct de vedere energetic. Cand este inactiv, are o putere medie de 1.26 wati. La incarcare medie, acesta atrage 2,87 wati. La sarcina maxima, consumul de energie ajunge la 4,82 W, ceea ce reprezinta un rezultat foarte modest. Aceasta este o veste buna pentru durata de viata a bateriei.

Din pacate, smartphone-ul dureaza foarte mult timp sa se incarce complet, deoarece nu suporta incarcarea rapida. Galaxy A6 (2018) are nevoie de 2 ore si 45 de minute pentru a se incarca complet cu incarcatorul inclus (5V /1.55A).

Views: 0

Lasă un răspuns