Samsung Electronics anunță GAIA, cea mai puternică soluție de securitate pentru Smart TV-uri

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat GAIA, o soluție de securitate puternică, pe trei layere, pentru toate Smart TV-urile cu sistem de operare Tizen din gama 2016. Aceasta va oferi utilizatorilor un grad ridicat de securitate pentru întregul ecosistem Smart TV, inclusiv pentru servicii şi componentele de software și de hardware.

“Protejarea informațiilor personale ale utilizatorilor este extrem de importantă pentru Samsung, atât din punctul de vedere al valorilor companiei, dar și din punctul de vedere a ceea ce este necesar pentru creșterea și succesul ecosistemului IoT”, spune Hyun Suk Kim, Președinte Visual Display Business, Samsung Electronics. “GAIA este o soluție de securitate care va oferi clienților Samsung securitate și liniște pentru viitor.”

Samsung GAIA_인포

GAIA protejează datele personale ale utilizatorilor în trei moduri diferite. În primul rând, prin Secure Zone – o barieră virtuală care creează un spațiu sigur și securizează operațiunile de bază, iar Secure Keypad/Number Pad este un mecanism virtual de introducere a datelor, disponibil pe televizor și folosit pentru a proteja informații personale de pe cărțile de credit sau parole.

În al doilea rând, GAIA criptează datele importante transmise între televizor și alte servere pentru servicii IoT. Sistemul încorporat anti-malware detectează și blochează orice program neautorizat care ar putea fi folosit pentru hacking sau pentru a opera schimbări în elementele cheie ale sistemului de operare a Smart TV-ului.

În al treilea rând, nivelul de securitate al componentelor hardware a fost îmbunătățit. Prin împărțirea sistemului de operare Tizen în două zone – una principală şi una cu necesităţi de securizare speciale, securitatea datelor de pe fiecare partiție este asigurată separat. Totodată, cheia pentru verificarea informațiilor personale este inclusă pe cip-ul hardware.

Samsung preconizează că 2016 este anul în care televizorul devine centrul de comandă pentru dispozitivele IoT din casă. Televizoarele Samsung Smart TV din gama 2016 sunt echipate cu soluția de securitate GAIA și funcționează ca hub pentru tehnologia IoT, fiind chiar ele centrul de comandă al casei inteligente.

Pentru mai multe informații, vizitați news.samsung.com/global/samsung-electronics-announces-gaia-a-powerful-smart-tv-security-solution-for-2016-and-beyond.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră și creează viitorul prin idei și tehnologii inovatoare ce redefinesc universul televizoarelor, smartphone-urilor, accesoriilor smart, tabletelor, camerelor foto, electrocasnicelor digitale, imprimantelor, echipamentelor medicale, sistemelor de rețele, semiconductoarelor și soluțiilor de afişaj digital. Suntem lideri al ecosistemului Internet of Things, prin platforma open-source SmartThings, prin gama largă de dispozitive smart și prin colaborarea proactivă cu partenerii din industrie. În cele 84 de țări în care suntem prezenți, avem o echipă de 319.000 de angajați, cu vânzări anuale de 196 miliarde de dolari. Pentru a descoperi mai multe și pentru cele mai noi știri, articole și materiale de presă, vă rugăm să accesați site-ul nostru Samsung Newsroom la news.samsung.com.

București, 31 decembrie, 2015Samsung Electronics Co., Ltd

Views: 0

Lasă un răspuns