Samsung DeX transforma smartphone-ul într-un desktop

Samsung DeX este compatibil cu Galaxy S8 și oferă o experiență desktop bazată pe tehnologia Android, care permite utilizatorilor să acceseze aplicații fără efort, să editeze documente, să navigheze pe web, să urmărească video-uri, să răspundă la mesaje si nu numai, direct de pe smartphone pe un display mai mare, cu tastatura și mouse.

3_Dex Station

Interfața de utilizator Android este complet regândită și este optimizată pentru folosirea tastaturii și a mouse-ului. De asemenea, include multiple dimensiuni de ferestre, meniuri contextuale și o versiune desktop de web browser. Colaborările principale cu Microsoft și Adobe asigură compatibilitatea Samsung DeX cu Microsoft Office și aplicații mobile Adobe, precum Adobe Acrobat Reader și Lightroom Mobile, permițând o funcționalitate asemănătoare desktop-ului și o interfață de utilizator indisponibilă până în momentul prezent pe un dispozitiv mobil. Pentru utilizatorii dispozitivelor mobile și pentru organizațiile care necesită acces la aplicații bazate pe sistemul Windows OS, Samsung DeX oferă accesul în siguranță, de la distanță, pe desktop-uri virtuale, prin soluții partenere, care includ Citrix, VMware și Amazon Web Services.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru utilizare, smartphone-ul Samsung trebuie introdus în stația DeX, care conectează telefonul la un monitor compatibil HDMI și trebuie conectată orice tastaură și mouse compatibile cu sistemele Bluetooth, USB sau RF.

În timpul conexiunii la stația DeX, smartphone-ul este protejat prin intermediul platformei de securitate Samsung Knox. Pentru o securitate sporită, datele de pe telefonul mobil al utilizatorului nu vor fi transmise pe desktop.

Stația DeX oferă utilizatorilor conectivitatea de care au nevoie. Aceasta va fi disponibilă la nivel global cu Galaxy S8 și poate fi oferită ca pachet, în funcție de regiune.

București, România– 31 Martie 2017 – Samsung Electronics Co., Ltd.

Visits: 0

Lasă un răspuns