Samsung anunță noul Galaxy A32 5G, smartphone-ul care aduce conectivitatea 5G la un preț incredibil

Prezintă o conectivitate 5G super-rapidă, camere puternice și un design perfect și îngrijit, toate pe un singur dispozitiv accesibil

 Samsung Electronics Co., Ltd. a dezvăluit noul smartphone Galaxy A32 5G, aducând conectivitatea 5G și inovația adevărată la un nivel chiar mai accesibil. Dispunând de o baterie de lungă durată pentru performanțe neîntrerupte, camere versatile de înaltă rezoluție și un display captivant, A32 5G este un pas important pentru portofoliul Samsung din categoria de produse Galaxy A, tocmai prin conectivitatea 5G.

„Samsung Galaxy A32 5G demonstrează în continuare ambiția noastră de a le pune la dispoziție tuturor utilizatorilor viteza și performanța 5G de nouă generație. Prin intermediul acestui nou model, Samsung le oferă utilizatorilor încă o altă opțiune capabilă să faciliteze cea mai bună experiență mobilă posibilă prin intermediul unor caracteristici îndrăgite deja de aceștia. Galaxy A32 5G aduce un plus și mai mare pentru tot ceea ce semnifică deja emblematica serie Galaxy A”, a spus Tiberiu Dobre, head of IM Division, Samsung România & Bulgaria.

Divertisment 5G

Galaxy A32 5G îmbină funcții inovatoare pentru a oferi o experiență de divertisment de nivel următor – cu sunet captivant, streaming lin și descărcări super-rapide alimentate de tehnologia 5G, împingând și mai mult limitele a tot ceea ce poate face un smartphone. Indiferent dacă utilizatorii optează să se joace în orice locație s-ar afla sau pur și simplu să-și urmărească programele preferate, conectivitatea de rețea 5G va asigura performanțe de vârf fără întârzieri deranjante, în orice moment, pentru oricine.Putere întreaga zi, în fiecare zi

Galaxy A32 5G oferă capabilități de vizionare extinse cu un display HD+ Infinity-V de 6,5 inci, o baterie de lungă durată de 5.000 mAh și o încărcare rapidă pentru ca utilizatorii să poată petrece mai mult timp conectați la conținutul favorit.

Surprinde mai mult din detaliile momentului

Galaxy A32 5G vine pregătit pentru contextul actual cu camere puternice care transformă imaginea oricărui moment într-o capodoperă fotografică. Camera principală de 48MP a noului Galaxy A32 5G asigură o surprindere a momentelor cotidiene la o calitate incontestabilă întotdeauna. De asemenea, dispozitivul se mândrește cu o cameră Ultra Wide de 8MP, astfel încât acțiunea nu se va pierde niciodată. Camera Depth de 2MP, camera Macro de 5MP și înregistrarea video 4K dezvăluie detalii focalizate în prim-plan în toate fotografiile și videoclipurile realizate.

Design care iese în evidență

Galaxy A32 5G este primul dispozitiv care prezintă noul design al seriei Galaxy A 2021. Cu un  design elegant, fără linii vizibile, completat de patru nuanțe atractive, precum Awesome Black, Awesome White, Awesome Violet și Awesome Blue. Dispozitivul este, de asemenea, protejat de platforma de securitate Samsung Knox, fiind susținut de un senzor de amprentă montat lateral.

Disponibilitate locală

Galaxy A32 5G va fi disponibil în România  in prima parte a lunii februarie cu prețuri începând de la €279.Pentru mai multe informații despre Galaxy A32 5G și portofoliul complet al seriei Galaxy A, vizitați:https://www.samsung.com/ro/smartphones/galaxy-a-series.

Views: 0