RINKO KAWAUCHI PREMIUL PENTRU O CONTRIBUȚIE REMARCABILĂ ÎN DOMENIUL FOTOGRAFIEI ÎN 2023

World Photography Organisation anunță că distincția de anul acesta Sony World Photography Awards 2023 pentru o Contribuție Remarcabilă în Domeniul Fotografiei se acordă renumitei fotografe japoneze Rinko Kawauchi. Unul dintre cei mai importanți fotografi japonezi care activează în prezent, Kawauchi a dobândit un renume internațional pentru imaginile sale intime și luminoase, care surprind momente efemere din viața de zi cu zi.

Peste douăzeci de imagini ale fotografei vor fi prezentate în cadrul expoziției Sony World Photography Awards 2023, care va reveni la Somerset House, Londra în perioada 14 aprilie – 1 mai 2023. Selecția, realizată chiar de artistă, acoperă peste douăzeci de ani din cariera sa și evidențiază repere și teme semnificative extrase din unele dintre cele mai emblematice serii ale sale: Illuminance (2011), AILA (2004), Utatane (2001) și Ametsuchi (2012).

Kawauchi s-a născut în 1972 în Prefectura Shiga din Japonia și a început să fotografieze la vârsta de 19 ani. La începutul anilor ’90 a lucrat ca fotograf pentru o agenție de publicitate, înainte de a se muta într-un studio din Tokyo pentru a se concentra asupra propriilor lucrări. A captat pentru prima dată atenția publicului internațional în 2001, după publicarea a trei albume foto numite Utatane, Hanabi și Hanako. Două dintre aceste serii au câștigat cea mai prestigioasă distincție japoneză pentru fotografie emergentă, premiul Kimura Ihei.

Kawauchi este influențată de filosofia șintoistă, care susține că totul are un spirit sau o energie, numită „kami”. Așadar, obiectivul lui Kawauchi este răbdător și empatic față de subiectele pe care le abordează în mod cotidian: lumini strălucitoare reflectate într-o oglindă, două mâini care se întrepătrund, raze de soare care pătrund printre coroanele copacilor ce alcătuiesc o pădure. Fotografiile sale au fost comparate cu haiku-urile, un stil de poezie de formă scurtă originar din Japonia care, prin versurile sale, îndeamnă adesea la meditație asupra unei realități mai complexe sau a unui adevăr. De asemenea, limbajul vizual sobru al lui Kawauchi conferă acestor momente aparent minore o mare greutate și semnificație.

Lucrările pe care le prezintă în cadrul expoziției Sony World Photography Awards 2023 ilustrează serii-reper din întreaga sa carieră. Seriile Utatane (2001), AILA (2004) și Illuminance (2009) exemplifică stilul său idiosincrasic, cu imagini ale unor scene de zi cu zi ce reflectă ciclul vieții și fragilitatea acesteia – o plasă care se rupe, o gură deschisă pentru a dezvălui plombele dentare, un fir de iarbă cu picături de rouă de dimineață. Expoziția prezintă, de asemenea, lucrări din seria Ametsuchi (2013), care marchează o schimbare în ceea ce privește tehnica, precum și stilul său. În urma unui vis, Kawauchi a fost fascinată de „noyaki (câmp în flăcări)”, un fenomen care marchează arderea controlată a culturilor înainte de replantare. Ea a făcut numeroase călătorii în sudul Japoniei, unde, folosind o cameră de format mare montată pe un trepied, a surprins aceste incendii, contemplând ideea de curățare rituală a pământului și propria ei renaștere.

În mesajul de acceptare a premiului, Rinko Kawauchi a transmis: „Acest premiu este o recunoaștere a muncii mele și mă va încuraja în activitățile mele viitoare. Expoziția aduce publicului un corpus de lucrări care nu numai că îmi caracterizează practica, dar prezintă și o serie ambițioasă creată prin metode și abordări diferite. Prin intermediul fotografiilor mele, încerc să creez opere de artă care să acționeze ca un indicator pentru a examina mai îndeaproape experiențele pe care le trăiesc și lumea pe care o privesc.”

Premiul pentru o Contribuție Remarcabilă în Domeniul Fotografiei onorează o persoană sau un grup de persoane care au avut un impact semnificativ asupra mediului fotografic. Cea de-a 16-a premiată, Rinko Kawauchi, se alătură unei liste distinse de nume emblematice, printre care William Eggleston (2013), Mary Ellen Mark (2014), Martin Parr (2017), Candida Höfer (2018), Nadav Kander (2019), Gerhard Steidl (2020), Graciela Iturbide (2021) și Edward Burtynsky (2022).

Câștigătorii globali ai competițiilor Student, Youth, Open și Professional ale Sony World Photography Awards 2023 vor fi anunțați pe 13 aprilie 2023. Pentru mai multe informații despre anunțurile viitoare și despre câștigători, vă rugăm să vizitați www.worldphoto.org.

RINKO KAWAUCHI

Născută în 1972 în Prefectura Shiga din Japonia, Kawauchi trăiește și lucrează în Chiba. Kawauchi a lansat simultan o serie de trei albume de fotografie în 2001 – UTATANE, HANABI și HANAKO, iar în anul următor a primit prestigiosul premiu Kimura Ihei, ediția a 27-a. În 2009, a primit eminentul premiu Infinity Award la categoria Artă din partea International Center of Photography, iar în 2012 a primit cel de-al 63-lea premiu al Ministerului Afacerilor Culturale pentru Debutantul Anului și cel de-al 29-lea premiu Shashin no Machi Higashigawa Native Japanese Artist Award. Lucrările lui Kawauchi au făcut obiectul mai multor expoziții personale atât în Japonia, cât și la nivel internațional, printre care AILA + Cui Cui + the eyes, the ears la Fondation Cartier pour l’art contemporain în 2005 și la The Photographers’ Gallery în 2006, Illuminance la Gallery at Hermès, New York, în 2011, Illuminance, Ametsuchi, Seeing Shadow la Muzeul Metropolitan de Fotografie din Tokyo în 2012 și Kawauchi: The river embraced me la Muzeul de Artă Contemporană din Kumamoto în 2016. De asemenea, a găzduit și a participat la o multitudine de expoziții de grup, printre care Rencontres d’Arles în 2004, New Documents la Bienala de Fotografia de la în 2010 și Prix Pictet la Victoria & Albert Museum în 2017. Expoziția sa personală M/E: On this sphere Endlessly interlinking este deschisă în prezent la Tokyo Opera City Art Gallery. www.rinkokawauchi.com.

Hits: 32

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: