Retargetarea prin intermediul aplicațiilor mobile este noul motor de vânzări pentru eCommerce

  • Bugetele alocate pentru publicitatea prin mobile va depăși în acest an 232 miliarde de dolari
  • Utilizatorii de aplicații de shopping cumpără cu 4,2 mai multe produse decât cei care cumpără prin site-urile magazinelor online

Comerțul mobil este unul dintre cele mai dinamice sectoare la ora actuală în ceea ce privește dezvoltarea și este inseparabil legat de creșterea achizițiilor prin intermediul aplicațiilor. Dar multe companii încă nu urmăresc această cale și rămân în formate și instrumente de bază, în special în marketing. Într-o astfel de ramură rapidă și competitivă, cum este eCommerce-ul, care ține pasul cu tendințele și schimbările, este pur și simplu o necesitate – și dacă brandurile nu se vor concentra pe aplicații, probabil că vor învăța această lecție în curând.

Previziunile eMarketer arată că bugetele alocate pentru publicitatea pe mobile vor depăși valoarea de 232,34 miliarde de dolari în 2019 la nivel global[1]. În plus, potrivit cercetărilor Statista, traficul global de date mobile este estimat să crească de aproape 3 ori între 2018 și 2021[2]. Motivul din spatele acestei tendințe este faptul că tot mai mulți utilizatori folosesc smartphone-urile și, implicit, aplicațiile mobile. În plus, 87% dintre utilizatorii de telefonie mobilă își petrec timpul în aplicații[3]. Creșterea vitezei internetului sporește, de asemenea, acest proces în mod constant de la an la an. Pentru a se adapta cât mai eficient în era mobilă, companiile au început să își creeze propriile aplicații, dar, din păcate, se rezumă doar la atât, fără să acorde o atenție sporită dezvoltării lor. În ziua de astăzi, crearea unei aplicații nu mai este suficientă, mai ales în lumea comerțului electronic, unde noile tehnologii și modalități de a ajunge la clienți evoluează în fiecare lună. Brandurile care nu-și actualizează tehnicile și nu mențin activă legătura cu utilizatorii riscă să dispară. Prin urmare, întrebarea principală pentru marketerii din întreaga lume nu ar trebui să fie „Oare să pariem pe mobil?”, ci „Cum să folosim potențialul vânzărilor pe mobile?”.

Dar, înainte de a analiza posibilitățile de creștere, este esențial să înțelegem care este rolul aplicațiilor mobile. Astăzi, fiecare brand, în special cele din comerțul electronic, ar trebui să trateze aplicațiile ca un nou canal de vânzări și o nouă formă de îmbunătățire a experienței clienților cu acesta.

Aplicație mobilă versus site optimizat pentru dispozitive mobile

Potrivit TechCrunch, aplicațiile mobile înregistrează rate de angajament în rândul utilizatorilor mult mai mari decât site-urile magazinelor, fie ele variantele mobile sau cele web, și generează rate de conversie între 100% și 300% mai mari[4]. Această creștere a vânzărilor este datorată de creșterea volumului de cumpărături și de frecvența vizitelor. Potrivit analiștilor de la Bain & Co, utilizatorii de aplicații mobile parcurg de 3 ori mai rapid procesul de achiziție și cumpără cu 4,2 ori mai multe produse decât alți utilizatori din diferite canale[5].

În spatele acestor numere se găsește un comportament de utilizare specific aplicațiilor mobile și a unor instrumente care nu pot fi utilizate în site-urile mobile. În primul rând, aplicațiile rulează și se încarcă mai repede, iar, de cele mai multe ori, se află la îndemâna utilizatorului. Pentru că oamenii folosesc foarte mult dispozitivele mobile și aplicațiile, marketerii trebuie să conștientizeze că brandul lor se află la doar un click distanță de utilizator. Potrivit unui raport realizat de App Annie, timpul petrecut în aplicațiile pentru cumpărături a crescut la 18 miliarde de ore în anul 2018 la nivel global[6]. Toate aceste date ne arată că marketerii au posibilitatea conectării cu potențialii cumpărători în timp real direct prin aplicație, prin mesaje push, e-mailuri, notificări etc. Toate acestea deschid marketerilor calea către cel mai eficient mod de a ajunge la clienți, adică la personalizare. Aceasta poate fi obținută prin oferte personalizabile, prin programe de loialitate, prin geolocalizare și prin monitorizarea implicării utilizatorilor. În general, mediul aplicațiilor este o zonă excelentă de testare a diferitelor abordări și tactici de marketing, ceea ce va duce în final la rate de conversie mai mari. Mai mult decât atât, există și un alt lucru care merită luat în calcul. O analiză Compuware arată că 85% dintre consumatori preferă aplicațiile atunci când vine vorba de achiziții, în detrimentul site-urilor mobile.

Conversii mobile – adevărata afacere vine în calea noastră

Deși raportul realizat de App Annie anticipează o creștere semnificativă a ratei de conversie prin intermediul reclamelor în aplicații, oamenii de marketing încă nu cunosc posibilitățile de publicitate prin acest canal. Acest lucru este surprinzător, deoarece concurența dintre branduri devine din ce în ce mai aprigă și mai exigentă, asemenea comportamentului, nevoilor și așteptărilor pe care le au utilizatorii. Potrivit unei cercetări realizate de Adjust, care a analizat 8 miliarde de instalări de aplicații la nivel mondial, în medie, aplicațiile sunt șterse în termen de 5,8 zile de la ultima utilizare. Desigur, există multe motive pentru care utilizatorii dezinstalează aplicațiile, cum ar fi spațiul de stocare insuficient, erorile de sistem, experiența de utilizare slabă sau, pur și simplu, faptul că aceștia uită de aplicații din cauza lipsei de interacțiune cu acestea. Astfel, aceste situații ne duc către retargetare.

Brandurile utilizează retargetarea cu succes pentru a-i încuraja atât pe cumpărătorii activi, cât și pe cei care care nu au mai făcut cumpărături de o perioadă mai lungă de timp să revină în magazinele lor pentru a-și finaliza achizițiile în magazinele lor online. În doar câțiva ani, retargetarea a devenit un instrument de marketing pe termen lung. Totuși, mulți dintre marketeri nu o folosesc pentru aplicații mobile de cumpărături. Potrivit datelor interne RTB House, deja peste 80% din spațiul publicitar disponibil se găsește pe dispozitivele mobile. Cunoscând toate acestea, concluzia este simplă – brandurile care au grijă de retargetarea în magazinele online ar trebui să trateze cu aceeași preocupare și retargetarea în aplicații.

Nu vă fie teamă de schimbare – integrarea este cea mai ușoară parte

Un alt motiv pentru care brandurile sunt reticente este legat de integrarea instrumentelor de retargetare în aplicații. Acestea presupun că este un proces complex, similar cu integrarea magazinelor web. În realitatea, lucrurile stau exact invers. Companiile specializate pe zona de  retargetare sunt deja integrate cu mulți furnizori și platforme ca parteneri. Deci, atunci când brandul are o aplicație creată pe o astfel de platformă, integrarea durează doar o secundă.

În plus, retargetarea în aplicație urmărește aceleași valori ca retargetarea web. Ajută la menținerea implicării utilizatorilor și la creșterea probabilității acestora de a reveni în viitor, impulsionează conversiile și vânzările cu ajutorul reclamelor personalizate și cu oferte relevante la momentul potrivit, îmbunătățește experiența utilizatorului și prezintă produse relevante. În plus, campaniile pot fi personalizate în totalitate. Nu există nicio diferență reală, cu excepția numărului tot mai mare de clienți de telefonie mobilă. Datele Statista arată că 67% dintre utilizatori spun că experiența oferită prin aplicația mobilă i-a determinat să cumpere un produs. Potențialul este real și clienții sunt acolo, așteptând ca brandul vostru să devină vizibil, sub degetele lor.