QNAP prezintă adaptorul QNA-UC5G1T USB 3.0 la 5GbE pentru conectivitate 5GbE/2.5GbE/1GbE/100MbE

QNAP Systems, lider în domeniul soluțiilor de stocare și de rețea, a lansat adaptorul QNA-UC5G1T USB 3.0 la 5GbE, permițându-le utilizatorilor să adauge la serverele NAS și la computerele lor conectivitatea 5GbE/2.5GbE/1GbE/100MbE prin intermediul USB 3.0.

Utilizatorii pot actualiza cu ușurință viteza rețelei cu QNA-UC5G1T utilizând un cablu CAT 5e existent pentru a crește atât vitezele de transfer, cât și eficiența activității.Atât utilizatorii de acasă cât și cei din mediul business cer o lățime mare de bandă pentru a profita de avantajul sistemelor de înaltă performanță și de conexiunile Internet la viteze mari. Adaptorul QNA-UC5G1T poate fi folosit cu ușurință împreună cu switch-urile QNAP 10GbE pentru a crea o rețea de mare viteză acasă sau la birou, îmbunătățind viteza rețelei și performanța aplicațiilor, ” a declarat Jason Hsu, manager de produs în cadrul QNAP. ” QNA-UC5G1T este de asemenea util pentru adăugarea conectivității Ethernet laptopurilor moderne cărora le lipsește portul de rețea„, a adăugat acesta.

QNA-UC5G1T poate fi conectat cu alte dispozitive prin utilizarea unui cablu USB Type-A sau Type-C. Dispozitivul măsoară cât o palmă și are răcire pasivă pentru utilizarea ușoară pe perioade prelungite.

Specificațiile principale
Controler: AQC111U
I/O: 1 x USB 3.0 Type-C; 1 x 5GbE/NBASE-T
Cablu 0.2M USB 3.0 Type-C la Type-A

Views: 0