Primul parteneriat din România dintre o asociație pentru tineri și un accelerator: AIESEC-Techcelerator

Techcelerator și asociația pentru tineriAIESEC auîncheiatun parteneriat prin care studenții străini din această rețea internațională cu filiale în 126 de țări pot colabora, în premieră în România, cu start-up-urile înscrise într-un program de accelerare. Techcelerator sprijină financiar start-up-urilede tehnologie din România prin intermediul partenerului său strategic,GapMinder Venture Partners BV, cofinanțat prin Programul Operațional pentru Competitivitate.

AIESEC-Techcelerator

Studenții internaționalicare doresc să își valorifice cunoștințele pot aplica pe platforma opportunities.aiesec.org a asociației pentru a-și alege start-up-ul afiliat Techcelerator în cadrul căruia doresc să efectueze un stagiu de practică. Cele patru zone de activitate pentru care pot aplica sunt: design grafic, dezvoltareweb, marketing/PR, respectiv dezvoltarea afacerii. Stadiul de practică durează douăluni de zile, cu posibilitate de prelungire.

În prezent, opt studenți din șase țări (Brazilia, Danemarca, Egipt, Italia, Portugalia și Turcia) au fost acceptațiîn program. Dintre aceștia,un student din Italia și-a început deja colaborarea cu start-up-ul BAAM pe zona de dezvoltare a afacerii. Alți patrutineri își vor începe stagiile de practică în ianuarie 2019. Techcelerator intermediază procesul de evaluare a compatibilității dintre aplicanți și start-up-uri.

„Acest parteneriat este o premieră în România pentru că ONG-urile de tineret au avut colaborări până acum doar cu corporații, nu și cu acceleratoare. Noi suntem bucuroși să punem resurse suplimentare valoroase la dispoziția start-up-urilor din cadrul Techcelerator, care să îi ajute să crească mai rapidpe piețe internaționale și în zone care uneori pot fi trecute cu vederea, dar care joacă un rol important pentru un business. În plus, considerăm că entuziasmul start-up-urilor merge mână în mână cu energia tinerilor care vor să trăiască această experiență, așa că există numai beneficii de ambele părți. Suntem hotărâți să dezvoltăm acest model de colaborare și pentru studenții din România pe care îi așteptăm cu brațele deschise”, a declarat Cristian Apostol, Coordonator de proiecte în cadrul Techcelerator.

Techcelerator, GapMinder & finalists team

La rândul său, Ciprian Crăciun,Director pentru parteneriatele naționale, AIESEC România, a adăugat:„Ne bucurăm mult de colaborarea cu echipa Techcelerator; de la început au demonstrat că sunt foarte deschiși și proactivi în a susține acest proiect împreunăcu start-up-urile participante în accelerator. Acest parteneriat marchează un pas important în misiunea noastră de a dezvolta mediul antreprenorial din România prin conectarea start-up-urilor române cu tineri pasionați de business pentru a crește afacerile locale”. Start-up-urile din programul curent de accelerare Techcelerator sunt:

  • BAAM, piață imobiliară online bazată pe AI și Blockchain, care își ajută clienții să cumpere proprietăți în străinătate rapid, făcând alegeri avizate, în siguranță și fără obstacole.
  • DCDN, rețea de distribuire descentralizată a conținutului web care creează un ecosistem transparent și echitabil pentru partajarea acestuiași distribuirea veniturilor.
  • FormulaDB, bază de date și platformăcare implică un nivel minimalde codare ce permite utilizatorilor să implementeze propriile aplicații cu o intensitate mare de date. Nu sunt necesare abilități prealabile de programare.
  • uVibe, ghid urban în timp real pentru alegerea celor mai bune locuri din oraș pe baza semnalizării sociale.
  • LiveCare, soluție hardware și software pentru monitorizarea, în timp real, a pacienților spitalizați. LiveCarePatch este wireless, rezistent la apă, ușor de purtat și destinat utilizării zilnice.
  • Beez, aplicație gratuită și distractivă care ajută utilizatorii să înceapă economisirea imediat, care le va permite să atingă stabilitatea financiară prin planificarea bugetului și prin atragerea investițiilor fără efort.
  • XVision, aplicație automată de analiză a radiațiilor Xcare poate genera și diagnostica o radiografie obișnuită prin furnizarea unei hărți termice a ariilor de interes din imagine.
  • Stockberry, aplicație care folosește inteligența artificială și instrumente statistice avansate pentru a reda un indicator de sentiment relevant și a evalua riscul portofoliului tău de acțiuni sau monede virtuale.

Cele opt startup-uri vor beneficia de o primă rundă de investiții de câte 25.000 euro din partea parteneruluistrategicGapMinder. Noua ediție a Techcelerator a începutîn noiembrie, durează 10 săptămâni,și are loc atât în București, cât și în Cluj-Napoca, cu ajutorul a 50 de mentori români și străini. Techcelerator include sesiuni intensive de coaching de afaceri, mentorat, evaluare specifică a ecosistemului de start-up-uri și servicii de marketing. Start-up-urile vor avea, de asemenea, acces la comunitățile internaționale pentru dezvoltarea și expunerea pe piața mondială. La sfârșitul programului de accelerare, start-up-urile participante își vor prezenta public proiectele la un eveniment de tip DemoDay pentru a atrage investițiisuplimentare.

Proiectul demarat de AIESEC constă în stagii de practică prin intermediul cărora studenții străini se pot alătura echipelor din mediul de business local, iar studenții din România pot aplica pentru experiențe de practicăsimilare în alte țări. Din anul 2016 AIESEC a conectat peste 130 de tineri înclinați spre antreprenoriat, din 30 de țări, cu start-up-uri, întreprinderi mici și mijlocii din România pentru a susține și dezvolta mediul de business din țară.

Techcelerator – București și Cluj-Napoca, 20.12.2018

 

Views: 0