Primele meciuri de biliard din lume, arbitrate de un telefon! The Motans Vs fani, în cadre „fulgerătoare”, realizate cu telefoanele Seriei HUAWEI Pura 70

Seria HUAWEI Pura 70 continuă să surprindă! În cadrul unui eveniment desfășurat în magazinul Altex din Plaza România, s-au jucat primele meciuri de biliard din lume, arbitrate de un smartphone. Denis Roabeș, celebrul cântăreț cunoscut sub numele The Motans, i-a provocat pe cei prezenți să-și demonstreze talentul. Telefoanele din Seria HUAWEI Pura 70 au primit rolul de arbitru oficial.

Regulile jocului au fost adaptate din mers. Sesiunile au avut 15 minute, durata de care HUAWEI Pura 70 Ultra și Pura 70 Pro au nevoie pentru a se încărca wireless la 50%.  Și fanii de pe margine au fost implicați în bătăliile pentru premii. „Datoria” lor a fost să pună la treabă camerele foto ale telefoanelor. Funcția Ultra Speed Snapshot, regăsită pe Seria HUAWEI Pura 70, i-a ajutat să suprindă chiar și cele mai mici detalii, precum imaginile și mesajele inscripționate pe bilelele de billiard aflate în mișcare

„Probabil că oamenii își amintesc de scena din clipul melodiei Friendzone, în care a trebuit să mă lovesc cu tacul în cap. Eu, sigur, n-am uitat-o! Acum, le-am arătat celor prezenți că mă descurc mult mai bine la biliard, în realitate. A fost o experiență foarte amuzantă și am petrecut timp de calitate cu oameni dragi, care ne urmăresc și ne sunt alături tot timpul. Am avut și un arbitru foarte capabil și riguros, atât pe partea de cronometrare, cât și din punct de vedere al capturilor foto realizate. Telefoanele Seriei HUAWEI Pura 70 arată excelent și fac fotografii incredibile”, a spus Denis, solistul The Motans.

Sistemul de camere Ultra Lighting și încărcarea HUAWEI SuperCharge, „fulgerele” Seriei HUAWEI Pura 70

Seria HUAWEI Pura 70 reprezintă o revoluție în ceea ce privește fotografia pe mobil, datorită sistemelor de camere. Întreaga gamă integrează funcția Ultra Speed Snapshot, care asigură imagini foarte clare, atunci când timpii de expunere sunt foarte reduși. Indiferent de distanța la care se află subiectul din cadru, fie că este vorba de o bilă de biliard, un sportiv în timpul unui meci sau chiar de o mașină de curse, nivelul detaliilor din fotografii este foarte înalt.

Noile camere Ultra Lighting sunt ușor de utilizat, foarte rapide și exacte. Modelul de top, HUAWEI Pura 70 Ultra, are ca principal punct de atracție o cameră retractabilă, Ultra Lighting Pop-Out, dotată cu un senzor de 1 inch și o diafragmă F1.6. Aceste specificații hardware excepționale îi permit flagship-ului să absoarbă cantități imense de lumină. HUAWEI Pura 70 Ultra a fost declarat „noul rege al fotografiei pe mobil” de DXOMARK, primind 163 de puncte din partea experților organizației, cel mai mare scor din istorie. Celelalte modele, HUAWEI Pura 70 și HUAWEI Pura 70 Pro, sunt și ele echipate cu sisteme de camere Ultra Lighting. Senzorul principal de pe ambele telefoane are dimensiuni de 1/1.3 inci și este echipat cu diafragmă F1.4, permițând capturarea unor cantități foarte mari de lumină.

Seria HUAWEI Pura 70 este „fulgerătoare” și atunci când vine vorba de capabilitățile de încărcare. Modelul HUAWEI Pura 70 este dotat cu o baterie de 4900 mAh, are o grosime de doar 7.95 mm, se încarcă prin fir la 66 W și wireless la 50 W.  HUAWEI Pura 70 Pro are o grosime de 8.4 mm și o baterie de 5050 mAh. Încărcarea se face la 100 W prin fir și 80 W wireless, prin HUAWEI SuperCharge Turbo. Încărcată wireless, bateria telefonului ajunge la 50% în doar 15 minute. HUAWEI Pura 70 Ultra are doar 8.4 mm, cu toate că înglobează o baterie de 5200 mAh. Se încarcă prin fir la 100 W și wireless la 80 W, prin HUAWEI SuperCharge. 

Views: 10

Lasă un răspuns