PREMIERĂ: Al Pacino, Ewan McGregor, Brad Pitt, Cate Blanchett și Rachel Weisz în Ultra HD doar la FilmBox Live

Actori nominalizați sau premiați la Oscar, precum Al Pacino, Ewan McGregor, Brad Pitt, Cate Blanchett, Rachel Weisz, Audrey Tautou, Ryan Gosling, Richard Gere, Julianne Moore, Christina Hendricks și Julie Delpy îți dau întâlnire începând din iunie, pe FilmBox Live, pentru o experiență de vizionare Ultra HD, disponibilă acum doar printr-o conexiune de internet obișnuită. Grație unui parteneriat internațional cu LG Electronics, FilmBox Live oferă, începând de luna aceasta, utilizatorilor LG Smart TV din România acces la zeci de filme, printre care și titluri multipremiate, precum Coco Avant Chanel (Coco înainte de Chanel), Babel, Lady Chatterley (Doamna Chatterley), Monster’s Ball (Puterea Dragostei), 2 Days in Paris (2 zile în Paris) sau Agora.

Urmărește legal filme, documentare și desene animate la rezoluție de ultimă generație

Conform unei cercetări realizate de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, un procent de 83% dintre români se uită zilnic la televizor. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de filme şi seriale, majoritatea românilor preferă să le urmărească pe calculator. De cele mai multe ori oferta online este foarte bogată, însă nu și legală, astfel că FilmBox Live reprezintă o alternativă  legală care respectă cerințele și standardele internaționale din domeniu

Berk Uziyel  Executive Director for Filmbox International Ltd

Oferta permite românilor care au televizoare LG Smart TV să acceseze arhiva FilmBox Live care include o selecție de filme ce pot fi vizionate în Ultra HD, precum și conținut realizat direct în format Ultra HD –  filme documentare despre animale și natură, muzică și desene animate. „Colaborarea dintre FilmBox Live și LG Electronics este o veste bună pentru clienții care nu au acces la viteze mari de internet, care nu asigură o conexiune suficientă pentru a recepționa fluxul mare de date necesar pentru filmele Ultra HD. FilmBox pe LG Smart TV rezolvă această problemă prin crearea unei arhive Video-On-Demand care poate fi accesată prin orice conexiune de internet,” a declarat Berk Uziyel, Director executiv al Filmbox International Ltd.

Coco Chanel, recomandarea FilmBox Live

Filmul este un portret fascinant al legendarei Coco Chanel,  marea revoluționară a modei internaționale. Chanel este cea care a permis femeilor să poarte păr scurt,  bijuterii false şi pantaloni. Legendara franțuzoaică a creat un model de eleganţă extremă, lansând nemuritoarea “Little Black Dress” şi cel mai seducător parfum  din lume – Chanel No. 5. Pelicula descrie cu măiestrie trăirile unei femei reci care aparent ar face orice pentru a atinge succesul, deși printre cele mai ascunse dorințe ale sale este nevoia de a fi iubită cu adevărat. Coco Chanel este povestea unei femei a cărei singurătate a fost la fel de mare ca faima sa. Un rol de neuitat al fantasticei Audrey Tautou.

Legendara Shirley MacLaine, actrița care interpretat-o pe Coco Chanel în vârstă, a fost nominalizată de trei ori la Globurile de Aur, premiile Emmy și SAG (Screen Actors Guild) pentru rolul din film.

Regia: Anne Fontaine

Mai multe detalii despre filmele FilmBox Live pe www.filmboxlive.com/ro și pe pagina de Facebook

Despre SPI International

SPI International (www.spiintl.com) este o companie care furnizează filme și programe de televiziune și care a fost înființată în urmă cu peste 20 de ani. SPI International operează în prezent peste 30 televiziuni sub numele FilmBox, pe patru continente, deține o bibliotecă Video-On-Demand și are peste 25 de milioane de abonați. Compania distribuie filme și programe produse de Focus Features, The Weinstein Company, Summit Entertainment, Studio Canal, Pathe, Lakeshore Entertainment, Endemol, Wild Bunch, BBC, ITV, Beta, Freemantle Corp., și Tandem. Televiziunile FilmBox sunt distribuite prin FilmBox International Ltd., o filială deținută în totalitate de Kino Polska TV SA, al cărui acționar majoritar este SPI International BV. 

București, 24 iunie – SPI International

Hits: 0

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: