Porsche Design și Acer lansează noul Porsche Design Acer Book RS
Unde design-ul High-End întâlnește performanța
Porsche Design și Acer au inițiat un nou parteneriat care îmbină filosofia de design funcțional Porsche Design cu inovațiile tehnologice și experiența Acer globală din segmentul computerelor. Ambele companii doresc să ofere produse unice, de ultimă generație. Prima creație dezvoltată în colaborare este un notebook high-end care combină tehnologii avansate cu elemente de design elegante și minimaliste. Porsche Design Acer Book RS are un șasiu compact din metal, este echipat cu cel mai recent procesor Intel® Core™ i7 din a 11-a generație și NVIDIA® GeForce® MX350, cântărind doar 1,2 kg. Capacul dispozitivului realizat din fibră de carbon conferă o notă distinctă, derivată din tematica de design utilizată de-a lungul timpului în sporturile cu motor unde acest material este apreciat pentru rezistență, greutate redusă și performanța extremă. Porsche Design Acer Book RS a fost co-proiectat cu Intel și include modele verificate Intel Evo care oferă baterii cu durată lungă de funcționare, pornire instantanee și încărcare rapidă.
„Cu peste 40 de ani de experiență în industrie, rezultatele excelenței Acer se potrivesc angajamentului nostru de a livra produse remarcabile împreună cu partenerii noștri. Suntem încântați să începem acest parteneriat prin lansarea noului laptop Porsche Design Acer Book RS care întruchipează ADN-ul mărcii noastre și stabilește noi standarde de performanță și design.”, delcară Jan Becker, CEO Porsche Design Group.
Jerry Kao, Co-COO al Acer, a adăugat: „Rezultatul unui parteneriat interesant între Acer și Porsche Design, Porsche Design Acer Book RS, este un amestec perfect de stil și performanță, pentru profesioniștii care își doresc mobilitate și eleganță. Dispozitivul întruchipează expertiza Acer în tehnologie și priceperea în materie de design a Porsche Design, rezultând un produs rafinat, care nu numai că are o estetică atemporală, ci și performanțe excepționale.”
„Echipate cu tehnologie performantă și verificate ca fiind cele mai bune laptopuri, platformele Intel Evo ridică ștacheta în ceea ce ar trebui să aștepte utilizatorii de la laptopul lor”, a declarat Chris Walker, Corporate Vice President and General Manager of Mobile Client Platforms, Intel. „Proiectele verificate de Intel Evo, precum noul Porsche Design Acer RS echipat cu procesoare Intel Core din a 11-a generație cu grafică Intel Iris Xe, sunt optimizate pentru a oferi performanța, viteza de reacție și durata de viață a bateriei necesare la utilizarea zilnică pentru muncă și jocuri.”
Design iconic, inconfundabil
Urmând filosofia de design a Porsche Design de a optimiza funcționalitatea, Porsche Design Acer Book RS este un „statement” al companiei în care fiecare caracteristică servește unui scop precis. Carcasa din fibră de carbon 3k iese în evidență alături de șasiul CNC al dispozitivului, un contrast care conferă un caracter îndrăzneț, permițând totodată o portabilitate incredibilă; întreaga unitate câtărește doar 1,25 kg și are o grosime de 15,99 mm. Șasiul este înzestrat cu o balama unibody care ridică ușor tastatura la deschiderea notebook-ului, îmbunătățind răcirea și asigurând o experiență de tastare mai ergonomică. Tastele iluminate asigură tastarea comodă, chiar și noaptea, iar touchpad-ul din sticlă oferă suport multi-gest, pentru o experiență multitasking mai intuitivă.
Performanțe puternice și captivante
Dincolo de designul exterior, Porsche Design Acer Book RS este echipat cu până la cele mai noi procesoare Intel Core i7 din a 11-a generație cu grafică Intel Iris Xe, grafică NVIDIA® GeForce® MX350 și 16GB RAM pentru a naviga perfect prin orice sarcină sau aplicație. Dispune de un ecran tactil FHD IPS de 14 inci, acoperit cu un strat de sticlă antimicrobiană Corning® Gorilla® Glass, acoperă 100% din gama de culori sRGB și este accentuat de rame ultra-înguste care permit un impresionat raport ecran-carcasă de 90%. Conductele de căldură duble, din cupru, asigură răcirea optimă a dispozitivului, iar bateria impresionantă durează 17 ore, fiind capabilă să asigure 4 ore de utilizare cu o încărcare rapidă de 30 de minute. Dual-band Intel® Wi-Fi 6 (Gig+), o gamă completă de porturi (USB-C™, Thunderbolt™ 4 și USB3.2 Gen 2), funcții inteligente, precum conectări mai sigure cu amprentă prin Windows Hello, Modern Standby & Wake on Voice, rafinează și mai mult experiența utilizatorului.
Accesorii cu design personalizat
Compartimentat și multifuncțional, Porsche Design Acer Travelpack RS (mousepad, mouse, geantă de transport și husă pentru notebook) este un însoțitor ideal pentru noul Porsche Design Acer Book RS. Geanta de călătorie este confecționată din piele ECCO® PALERMO XA, un material durabil, plăcut la atingere și elegant. Închiderea prin magnet conectează geanta la o husă pentru notebook care a fost fabricată din țesătură 1680D, rezistentă la apă și perfectă pentru a proteja notebook-ul de zgârieturi și de uzura inerentă unui stil de viață activ. În spiritul eficienței, capacul detașabil al husei a fost conceput pentru a putea fi folosit ca mousepad.
Noul Porsche Design Acer Mouse RS Bluetooth fără fir completează kitul de călătorie. Fibra de carbon este utilizată pe butonul din stânga al mouse-ului și capacul inferior al acestuia. Materialul rezistent asigură mouse-ului o durată lungă de viață și găzduiește, de asemenea, un comutator DPI care permite utilizatorilor să comute rapid între trei niveluri de sensibilitate prestabilite.
Prețuri și disponibilitate
Pachetul premium Porsche Design Acer Book RS (notebook i7, kit de călătorie și mouse) va fi disponibil în EMEA la prețuri începând de la 2.399 EUR.
Porsche Design Acer Book RS va fi disponibil în EMEA la prețuri începând de la 1.799 EUR.
Porsche Design Acer Mouse RS va fi disponibil în EMEA la prețuri începând de la 99 EUR.
Kitul de călătorie Porsche Design Acer Travelpack RS (mousepad, mouse, geantă și husă) va fi disponibil în EMEA la prețuri începând de la 299 EUR.
Views: 0
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.