Patru prestigioase premii EISA 2016 pentru produsele Panasonic!
Trei produse şi o tehnologie inovativă – camera foto LUMIX TZ100, televizorul 65DX900, playerul Blu-ray DMP-UB900 şi sistemul Panasonic Dual I.S. – sunt câștigătoarele a patru premii importante acordate de către prestigioasa Asociaţie Europeană pentru Imagine şi Sunet (EISA). Valoarea şi experienţa Panasonic au fost confirmate prin câștirea următoarelor premii la nivel european:
- Cea mai bună cameră compactă pentru călătorii 2016–2017, pentru modelul LUMIX DMC‑TZ100,
- Cel mai bun sistem TV – Home Theater 2016–2017, pentru modelul Panasonic TX-65DX900,
- Cel mai bun player ULTRA HD 2016–2017, pentru modelul Panasonic DMP-UB900
- Cea mai bună inovaţie foto 2016–2017, pentru sistemul Panasonic .,
Lumix DMC-TZ100 — imagini de călătorie perfecte
Camera Lumix TZ100 a fost concepută pentru a crea echilibrul perfect între putere şi funcţionalitate. Obiectivul cu zoom LEICA, pe lângă calitatea de cristal, are o formă stilată şi elegantă.
„Recomand folosirea unor moduri de capturare în care utilizatorul să seteze doar un singur parametru, iar camera se va ocupa de restul. De exemplu, în condiţiile unei luminozităţi bune, eu folosesc programul „S” pentru a seta prioritatea timpului de expunere. Dacă vreau să capturez imagini ale peisajelor folosind un trepied, utilizez modul „A” al camerei pentru a controla deschiderea diafragmei. În condiții de lumină slabă sau atunci când fotografiez subiecţi în mişcare rapidă, comut camera la modul „M” astfel încât să controlez eu toţi parametrii, în funcţie de nevoile fiecărei fotografii”, explică Marco Crupi, un cunoscut fotograf italian care a folosit o cameră Lumix TZ100 într-o călătorie în Grecia.
Camera LUMIX DMC-TZ100 este prima din serie prevăzută cu un obiectiv LEICA DC F2.8-5.9 care permite utilizatorilor să obţină imagini de fidelitate maximă, cu o extraordinară profunzime câmp. De asemenea, obiectivul este prevăzut cu un zoom 10x, de 25 mm–250 mm, fiind ideală pentru a fotografia păsările şi alte animale sălbatice, de exemplu.
Panasonic TX-65DX900: primul televizor „Ultra HD Premium” din lume
Televizorul TX-65DX900 a fost calibrat în cooperare cu colorişti şi realizatori profesionişti de filme de la Hollywood. Acest model 4K PRO are în componență atât un procesor Studio Master HCX+ cât și un ecran cinematic profesional pentru a furniza o calitate unică a culorilor, a contrastului şi a luminozităţii. În plus, datorită designului său rafinat, acest televizor va arăta extraordinar în orice încăpere.
TX-65DX900 utilizează o tehnologie de ajustare locală a luminozităţii (local dimming) cu o structură tip fagure. De asemenea, modelul demonstrează faptul că un ecran LCD poate asigura atât valorile de luminozitate intensă, cât şi tonurile de negru profund, necesare pentru o experienţă HDR adevărată. Designul tip fagure împarte ecranul în sute de zone de clustere de lumină controlate individual. Aceste zone sunt izolate una de cealaltă pentru a elimina problema de scurgere a luminii care poate cauza efectul de „halo” în jurul obiectelor luminoase. În plus, tehnologia Panasonic Wide Colour Phosphor combină iluminarea de fundal LED avansată cu un nou sistem de filtru de culoare şi livrează un spectru de culori mai larg, permiţând vizualizarea de tonuri de culoare bogate, nuanţate şi naturale, în special în timpul scenelor întunecate.
Dual I.S. — sistem inovator de stabilizare a imaginii
Sistemul de stabilizare a imaginii Dual I.S. combină sistemul de stabilizare a imaginii din obiectiv cu cel încorporat în aparatul foto astfel încât să existe un control perfect al efectelor mișcărilor involuntare ale mâinii şi să asigure compensarea a până la 4 trepte F. Stabilizarea Dual I.S. pe 5 axe acționează atât în modurile foto (pe toată gama de distanțe focale), cât și la înregistrarea imaginilor video – inclusiv în cazul înregistrărilor 4K. Stabilizarea imaginii prin folosirea simultană a sitemelor din aparat şi obiectiv maximizează performanțele ambelor.
Panasonic MP-UB900: imagine şi sunet la cea mai înaltă calitate cinematografică
Playerul UB900 conţine noul procesor cromatic de mare precizie 4K dotat cu tehnologii de imagine precum procesarea cromatică şi procesarea cu gradaţie ridicată care au fost dezvoltate şi îmbunătăţite de departamentul de cercetare şi dezvoltare Blu-ray al Panasonic Hollywood Laboratory (PHL).
Utilizând în întregime cantitatea enormă de date Ultra HD Blu-ray, UB900 redă pe televizoarele de acasă imagini video care arată exact aşa cum şi-au propus realizatorii acestora.
UB900 oferă şi o îmbunătăţire radicală a calităţii audio. Este dotat
cu o sursă de alimentare de mare capacitate, optimizată, circuitele sale conţinând multe componente şi piese audio de înaltă calitate pentru redarea unui sunet bogat. În plus, acceptă formate audio de înaltă rezoluţie, precum DSD şi ALAC.
Deoarece cererea pentru 4K este în continuă creştere, playerul Blu-ray Ultra HD UB900 de nouă generaţie oferă o nouă experienţă de vizionare video pentru cei care doresc o calitate fără compromisuri a imaginilor şi sunetelor.
Panasonic adresează mulţumiri Asociaţiei Europene pentru Imagine şi Sunet (EISA) pentru faptul că a confirmat și anul acesta importanța activității companiei în dezvoltarea industriei electronice.
Despre Panasonic
Panasonic Corporation este lider mondial în dezvoltarea de tehnologii electronice diverse şi soluţii pentru clienţi în domeniul electronicelor de consum, aplicaţiilor rezidenţiale, auto, a soluţiilor profesionale şi în industria echipamentelor. De la înfiinţarea sa în 1918, compania s-a extins la nivel global şi activează în prezent în peste 474 de sucursale şi 94 de societăţi asociate la nivel mondial, înregistrând vânzări nete totale de 56,794 miliarde EUR (7,553 trilioane JPY) în anul încheiat la 31 martie 2016. Dedicată în permanenţă atingerii unor noi valori prin inovare la toate nivelurile, compania utilizează tehnologiile poprii pentru a crea o viaţă şi o lume mai bune pentru clienţii săi.
București, 15 august – Panasonic
Views: 0