Participanții CES 2016 vor fi impresionați de noua gamă de televizoare LG SUPER UHD

Cele mai noi și inovative televizoare LG se află în prim plan în cadrul International Consumer Electronics Show (CES) 2016, care se desfășoară în Las Vegas luna aceasta. Oferta de televizoare IPS LG include vârfurile de gamă UH9500 de 65 de inci și UH9550 de 86 de inci, precum și SUPER UHD TV UH8500 de 65 de inci și UH8550 de 75 de inci. Modelele premium SUPER UHD TV oferă o rată de reproducere a culorilor îmbunătățită, funcții avansate pentru o calitate superioară a sunetului și a imaginii, inclusiv HDR (high dynamic range), precum și atrăgătorul design LG ULTRA Slim.86UH9550_65UH9500_65UH8500

Ambele vârfuri de gamă, UH9500 și UH9550 dispun de cel mai avansat panou IPS din industrie, cu tehnologii inovative cum ar fi True Black Panel și Contrast Maximizer. True Black Panel este o tehnologie patentată care micșorează reflexiile și îmbunătățește rata de contrast, oferind astfel o experiență de vizualizare mai confortabilă, în timp ce Contrast Maximizer oferă mai multă profunzime prin separarea obiectelor de fundalul imaginii.

HDR Plus este tehnologia care permite modelelor UH9500 și UH9550 să afișeze conținut 4K HDR exact așa cum a fost realizat. Mai mult, tehnologia LG ULTRA Luminance îmbunătățește semnificativ contrastul dintre zonele deschise și închise, oferind astfel un efect HDR superior. Întrucât aceste modele dispun și de porturi HDMI compatibile HDR, precum și de un procesor de conversie SDR-HDR, utilizatorii se pot bucura de conținut aproape HDR din orice sursă standard.

LG ColorPrime Plus contribuie la reproducerea avansată a culorilor prin amplificarea gamei de culori care poate fi afișată. Această tehnologie utilizează un spectru de culori extins pentru a reda o gamă mai mare de nuanțe, generând astfel imagini mai profunde și mai realiste. Billion Rich Colors, altă tehnologie inovativă, utilizează panoul de 10 biți și puterea de procesare de 10 biți pentru a permite modelelor UH9500 și UH9550 să afișeze peste un miliard de culori. Iar cu suport pentru BT.2020, noua generație de standarde de transmisie și distribuție, aceste televizoare cu siguranță vor fi actuale pentru o perioadă îndelungată.

UH9500 adoptă noul concept de design LG, fiind astfel mai subțire decât predecesorul său. Reducerea spațiului dintre panou și carcasă, precum și profunzimea ecranului de doar 6,6 mm și marginile aproape insesizabile contribuie la aspectul televizorului, care pare că plutește în aer. Dar UH9500 excelează și la capitolul sunet. LG a colaborat cu producătorul de tehnologie audio de vârf harman/kardon pentru a realiza un sistem de difuzoare care oferă un sunet detaliat de înaltă calitate. Noua funcție LG Magic Sound Tuning măsoară și analizează mediul în care se află utilizatorul și realizează modificări pentru ca sunetul să fie perfect ajustat pentru condițiile din camera în care se află.

Similare din punct de vedere al funcțiilor cu UH9500 și UH9550, modelele UH8500 și UH8550 oferă la rândul lor tehnologiile ColorPrime Plus, Billion Rich Colors, ULTRA Luminance și Contrast Maximizer într-o configurație ușor diferită. LG va mai prezenta și televizorul 8K SUPER UHD de 98 de inci, care va fi disponibil din a doua jumătate a 2016.ULTRA HD PREMIUM LOGO

“Suntem convinși că noua noastră gamă de televizoare SUPER UHD cu tehnologie HDR va genera interes crescut în 2016, nu numai în cadrul industriei, dar și în rândul consumatorilor în general,” a declarat Brian Kwon, Președinte și CEO al LG Home Entertainment Company. “Suntem singura companie cu o dublă strategie, concentrată atât pe tehnologia OLED, cât și pe cea IPS, aceasta fiind dovada că niciuna dintre acestea nu are o prioritate mai mare decât cealaltă.”

Televizoarele LG SUPER UHD cu tehnologie HDR vor fi expuse în Las Vegas Convention Center, Central Hall, la standul #8284 în perioada 6-9 ianuarie .

Despre LG Electronics, Inc.

LG Electronics, Inc. (KoreaStock Exchange: 066570.KS) este lider mondial în furnizarea de produse inovatoare din domeniul electronicii, informaţiilor şi comunicaţiilor. Compania are peste 82.000 de angajaţi în cele 119 birouri din întreaga lume. Cu vânzări globale de 53.10 miliarde USD în 2013, LG este o companie alcătuită din patru mari divizii: Home Entertainment, Mobile Communications, Home Appliance & Air Solution şi Vehicle Components. LG Electronics este unul dintre cei mai mari producători de televizoare cu ecran plat, dispozitive mobile, aparate de aer condiţionat, maşini de spălat și frigidere de pe piaţa mondială. LG este Partenerul Anului ENERGY STAR® în 2014. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.LGnewsroom.com.

București, 5 ianuarie 2016 — LG

Visits: 0

Lasă un răspuns