Panasonic prezintă noul LUMIX G9II

  • Un nou senzor și un nou procesor care oferă performanțe fotografice remarcabile
  • Tehnologia PDAF (phase detection AF) implementată pentru prima dată în seria LUMIX G
  • Modelul emblematic Micro Four Thirds pentru fotografii cu viteză mare și ergonomie sporită

Panasonic anunță lansarea camerei digitale mirrorless LUMIX G9II, echipată cu un nou senzor și cu tehnologia PDAF (Phase Detection Auto-Focus). LUMIX G9II este prima cameră din seria LUMIX G Micro Four Thirds care dispune de tehnologia PDAF.

În concordanță cu nevoia tot mai mare de a produce opere de artă și fotografii extrem de creative folosind diverse metode, acest nou model creează imagini de înaltă rezoluție, înaltă calitate și culori bogate direct din cameră. În plus, cu o nouă tehnologie de focalizare automată care combină experiența acumulată de Panasonic în tehnologia de recunoaștere cu PDAF și un mod de fotografiere în rafală de mare viteză, care dă siguranța că momentele decisive sunt întotdeauna captate, acest nou model se mândrește cu o putere și o viteză ridicată semnificativ îmbunătățite. Camera vine în sprijinul fotografilor din diverse domenii, folosind un sistem care poate fi combinat cu obiectivele compacte și ușoare LUMIX G Micro Four Thirds pentru o flexibilitate maximă.

Noul senzor Live MOS de 25,2 megapixeli și noul procesor produc imagini de înaltă rezoluție, de o calitate excepțională, cu tonuri de culoare bogate, în timp ce tehnologia hibridă PDAF permite o focalizare automată precisă și o urmărire a subiecților în mișcare rapidă. În plus, fotografierea în rafală la 60 fps în modul AFC și înregistrarea SH pre-burst*1 care începe înainte de declanșarea obturatorului asigură că momentul decisiv este întotdeauna captat, chiar și în cazul subiecților aflați în mișcare rapidă.

Sistemul apreciat de stabilizare a imaginii de la LUMIX este în continuare îmbunătățit, combinând B.I.S. (Body Image Stabilizer) cu 8 stopuri*2, Dual I.S. 2 pe 5 axe cu 7,5 stopuri*3 și Active I.S. avansat pentru o stabilizare incredibilă a imaginilor video. Împreună, aceste funcții oferă un suport și mai mare pentru fotografierea din mână a scenelor dinamice care ar fi fost dificil de captat până acum. În plus, creatorii de conținut se pot bucura de stiluri foto monocrome îmbunătățite, cu noile LEICA Monochrome și REAL TIME LUT pentru setările de culoare preferate. Prin intermediul acestei camere digitale mirrorless de ultimă generație, Panasonic intenționează să răspundă nevoilor creatorilor care caută metode de exprimare creativă ce depășesc granițele fotografiei și videografiei.

Caracteristici principale
1. Este echipat cu un nou senzor, un nou procesor și deține prima implementare PDAF din seria LUMIX G, pentru o performanță fotografică remarcabilă și un răspuns de mare viteză.

・Un nou senzor Live MOS de 25,2 megapixeli pentru rezoluție înaltă și răspuns de mare viteză (V-Log/V-Gamut de 13+ stop*4, Dynamic Range Boost*5).

・Un nou procesor care obține imagini cu textură naturală, tridimensională și asigură procesarea cu viteză ridicată a videoclipurilor cu bitrate mare    

・Utilizarea unei noi tehnologii de recunoaștere bazate pe inteligență artificială (dezvoltată cu ajutorul tehnologiei deep learning) pentru recunoașterea focalizării automate în timp real, care recunoaște acum mașinile, motocicletele și ochii animalelor, pentru o precizie îmbunătățită în recunoașterea subiecților

2. Performanță avansată la viteză ridicată pentru a asigura că momentele decisive sunt întotdeauna captate

・Fotografiere în rafală la 60 fps în modul AFC și memorie buffer îmbunătățită pentru fotografiere în rafală continuă de peste trei secunde pentru a asigura captarea momentelor vizate

・Înregistrare în rafală*1 care poate începe fotografierea cu până la 1,5 secunde înainte de declanșarea obturatorului și poate realiza aproximativ 113 fotografii consecutive

・Sistem solid de stabilizare a imaginii cu 8 stopuri*2 B.I.S. (Body Image Stabilizer), Dual I.S. 2 pe 5 axe cu 7,5 stopuri*3, cu corecție a distorsiunii de perspectivă pentru video și mod ”high” pentru Active I.S. avansat.

・Sistem de cameră foto extrem de portabilă, combinat cu gama compactă, ușoară și diversificată de obiective LUMIX din seria G

3. Noile moduri extind posibilitățile de creație fotografică

・Funcția REAL TIME LUT permite exprimarea personalizată a culorilor prin utilizarea fișierelor LUT

・Modul monocrom îmbunătățit cu noul LEICA Monochrome adăugat pentru contraste profunde între alb și negru

・Modul High Resolution de 100 megapixeli pentru fotografiere din mână și modul Live View Composite pentru a extinde gama de opțiuni fotografice

4. Un punct de pornire pentru crearea de conținut video

Înregistrarea cu senzor complet ・4:2:0 pe 10 biți 5.8K (4:3) / 5.7K (17:9) permite opțiuni de încadrare flexibile pentru diferite formate de social media

・Înregistrările 4:2:0 pe 10 biți C4K/4K 120p/100p permit realizarea de videoclipuri în slow motion

・Video Apple ProRes*6, care oferă o calitate ridicată a imaginii la o compresie redusă, reducând încărcarea computerului în timpul post-procesării și permite editarea neliniară fără transcodare, eficientizând fluxul de lucru de la început până la sfârșit.

・Înregistrarea și redarea sunt suportate folosind un SSD extern conectat prin USB

・Tehnologia Active I.S. corectează mișcările atunci când fotografiați din mers

*1 Atunci când temperatura ambiantă este ridicată sau când înregistrarea Pre-Burst este efectuată continuu, chiar dacă apăsați butonul declanșatorului până la jumătate, este posibil ca Pre-Burst să nu funcționeze pentru a proteja camera de supraîncălzire. Așteptați până când camera se răcește.

*2 Pe baza standardului CIPA [Direcția Yaw/Pitch: distanța de focalizare f=60mm (echivalentul camerei de film de 35mm f=120mm), atunci când se utilizează H-ES12060.

*3 Pe baza standardului CIPA [Direcția Yaw/Pitch: distanța de focalizare f=140mm (echivalentul camerei de film de 35mm f=280mm), atunci când se utilizează H-FSA14140.

*4 La filmările video la o setare de peste 60 fps (inclusiv modul slow și quick), intervalul de luminozitate oferă 12+ stopuri.

*5 Amplificarea gamei dinamice nu va funcționa la filmarea video la o setare de peste 60 fps (inclusiv în modul slow și quick), la utilizarea funcției SH burst pentru imagini statice și la combinarea vitezelor lente ale obturatorului mai mari de 1/15 secunde cu anumite valori ale ISO.      

*6 Apple și ProRes sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale Apple Inc. în Statele Unite și/sau în alte țări. 6. – Vă rugăm să consultați site-ul web pentru informații privind performanța video, detalii și specificații ale LUMIX G9II.

Reconceput: Teleobiectivul zoom cu apertură mare H-ES35100 cu performanțe fotografice remarcabile și teleobiectivul ultra-zoom  H-RSA100400 compatibil cu teleconvertorul din seria LEICA DG de obiective LUMIX G

Panasonic are plăcerea de a prezenta obiectivele interschimbabile H-ES35100 și H-RSA100400 pentru seria LUMIX G, care respectă standardul sistemului Micro Four Thirds.

Aceste teleobiective sunt în concordanță cu standardele optice riguroase LEICA și ating performanțe fotografice remarcabile.

Panasonic se mândrește cu o gamă de 32 de obiective interschimbabile Micro Four Thirds, dintre care 15 sunt obiective LEICA DG. Conceput pentru o gamă largă de utilizatori, de la profesioniști și pasionați de aparate foto până la începători în domeniul camerelor foto digitale mirrorless, Panasonic va continua să propună diferite căi de a te bucura de fotografie și videografie creativă prin intermediul gamei sale diverse de obiective interschimbabile.

LEICA DG VARIO-ELMARIT 35-100mm/F2.8/POWER O.I.S. (H-ES35100)

Obiectiv LEICA DG reconceput: Un nou teleobiectiv cu diafragmă luminoasă F2.8 pe toată plaja focală și performanțe optice remarcabile      

Acest nou obiectiv ELMARIT F2.8 oferă luminozitate în toate intervalele de zoom, permițând fotografilor să se bucure de o mare varietate de fotografii, cum ar fi fotografiile de seară, care utilizează luminozitatea F2.8 și efectele bokeh, care sunt unice și ajută la evidențierea subiectului. O structură optimă a obiectivului, care cuprinde două lentile ED (“Extra-low Dispersion”) și o lentilă UED (“Ultra Extra-Low Dispersion”), asigură performanțe fotografice remarcabile pe toată plaja focală de la 70 mm la 200 mm*1. În plus față de tehnologia unică Panasonic Nano Surface Coating, utilizarea unei noi componente care elimină lumina nedorită din interiorul obiectivului permite producerea de culori clare, naturale, cu puține artefacte și reflexii.

Caracteristici principale

1. Obiectiv LEICA DG VARIO-ELMARIT F2.8  pentru performanțe fotografice remarcabile pe toată plaja focală

2. Autofocalizare de mare viteză și precizie pentru filmare cu Dual I.S. 2

3. Model compact și ușor pentru fotografiere din mână și portabilitate excelente

*1 echivalentul unei camere de 35 mm.

LEICA DG VARIO-ELMAR 100-400mm/F4.0-6.3 II ASPH./POWER O.I.S. (H-RSA100400)

Noul obiectiv LEICA DG compatibil cu teleconvertorul pentru fotografiere macro în mărime naturală*2 și fotografii cu zoom foarte mare.

Acest nou obiectiv obține performanțe fotografice uimitoare pe toată gama de zoom, de la centrul cadrului până la margini. O structură de lentile dispuse în mod optim, cu o lentilă asferică, două lentile ED (“Extra-low Dispersion”) și o lentilă UED (“Ultra Extra-Low Dispersion”), produce imagini detaliate și frumos texturate, de înaltă rezoluție și cu contrast ridicat. Cu o distanță focală cuprinsă între 200 mm și 800 mm*3, obiectivul este ideal pentru a surprinde o serie de subiecte greu de abordat, cum ar fi păsările și animalele sălbatice, precum și evenimentele sportive. În plus, teleconvertorul 2,0x*4, vândut separat, permite fotografierea macro în mărime naturală la 1600 mm*2 pentru fotografii impresionante și mai detaliate ale florilor, animalelor și altor subiecte.

Caracteristici principale

1. Obiectiv LEICA DG VARIO-ELMAR pentru performanțe fotografice remarcabile pe toată plaja focală

2. Teleobiectiv cu zoom ultra care acoperă până la 1600 mm*2 pentru utilizarea într-o gamă largă de medii de fotografiere

3. Compact, ușor și cu o mobilitate excelentă, cu autofocalizare de mare viteză și precizie și compatibilitate cu teleconvertoarele

*2 Echivalentul unei camere de 35 mm. Atunci când este atașat teleconvertorul DMW-TC20A. Domeniul de utilizare a teleconvertorului: 210 mm-400 mm.

*3 Echivalentul unei camere de 35 mm.

*4 Utilizarea teleconvertorului DMW-TC20 reduce deschiderea efectivă cu două stopuri de diafragmă.

DMW-BG1

Panasonic are plăcerea de a prezenta un nou grip pentru baterii, echipat cu un joystick cu opt direcții, compatibil cu LUMIX G9II și cu modelele deja disponibile LUMIX S5II și S5IIX.

-Mărcile Micro Four Thirds™ și Micro Four Thirds Logo sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale OM Digital Solutions Corporation, în Japonia, Statele Unite, Uniunea Europeană și alte țări.

Visits: 0

Lasă un răspuns