Ocupația de Analist Testare Software inclusă în nomenclator, în urma demersurilor Academia Testării

Academia Testării, furnizor de cursuri specializate și consultanță în testare software, obține aviz favorabil de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale în vederea introducerii ocupației de analist testare software în nomeclator.

Ca urmare, ocupația de analist testare software va avea codul 351108 și va fi introdusă în cadrul grupei de baza 3511 – tehnicieni pentru operațiuni în domeniul tehnologiei și comunicațiilor.

Anunțul vine după ce vineri, 19 Noiembrie 2021, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a emis un ordin pentru actualizarea COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România), introducând 65 de noi ocupaţii, dintre care 15 sunt din domeniile IT şi digitalizare. Ordinul va fi transmis preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, pentru semnare.

“Activez în industria de Testare Software din 2006. Între timp, România a ajuns în top 10 țări în ceea ce privește numărul de profesioniști care activează în domeniul IT. Cu toate acestea, în baza unui cadru legislativ nealiniat la realitățile pieței muncii, de-a lungul carierei mele de software tester am fost încadrat pe diverse roluri cum ar fi Șef Birou Calitate sau Programator Ajutor. Niciunul cu adevarat dedicat profesiei în care activam. Până acum.”, spune Florin Manolescu, Managing Partner Academia Testării.

“Academia Testării a inițiat acest demers pe 16 Decembrie 2020, din dorința de a dezvolta practica de testare software în România prin recunoașterea ocupației de analist testare software la nivel instituțional. Am avut discuții cu reprezentanți de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, apoi am mers la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și, în final, la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.”, spune George Stan, Managing Partner Academia Testarii.

„A fost un proces lung pe parcursul căruia am întâlnit multe persoane motivate să ne susțină. Pe 28 Septembrie 2021 am primit aviz favorabil adreselor noastre și astfel am obținut recunoașterea profesiei de analist testare software în România.”, încheie acesta.

#DeAziEstiTester

Despre Academia Testării

Fondată în 2017, Academia Testării este printre primii furnizori de servicii educaționale alternative din România, concentrate pe testare software. Compania oferă o gamă largă de servicii – cursuri de reconversie profesională sau pentru avansați, consultanță în testare software pentru companii, servicii de testare sau plasare de personal. De-a lungul timpului, activitatea companiei a fost recunoscută local şi internațional și răsplătită prin parteneriate cu nume precum DevTalks, Angajatori de Top, Veolia, Deloitte Digital, Raiffeisen Bank, NN Asigurări de Viață, Alliance 4 Qualification sau International Software Quality Institute

Views: 1