Noul Nokia G20 este disponibil în România

HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane, anunță că Nokia G20 este acum disponibil în România la prețul recomandat de 799 RON. Nokia G20 dispune de o durată de viață de până la trei zile a bateriei, cea mai extinsă de până acum pentru un smartphone Nokia. Nokia G20 surprinde imagini cu o claritate de 48MP, panoramice sau macro, și captează videoclipuri cu OZO Audio, pentru un conținut uimitor pe care îl puteți filma din mers.

„Poți conta întotdeauna pe faptul că un terminal Nokia va furniza o experiență sigură, va etala beneficiile unice Android și va oferi o durată de viață extinsă a bateriei. Suntem mândri să creăm și să le oferim consumatorilor terminale durabile atât la interior, cât și la exterior. Prin noul Nokia G20 oferim un terminal de încredere, cu o durată de viață incredibilă a bateriei, de până la trei zile, ceea ce înseamnă un plus de mobilitate și de relaxare pentru utilizator.”, spune Stephen Taylor, Chief Marketing Officer, HMD Global.

Dați frâu liber pasiunilor voastre

Un studio creativ de dimensiunea unei palme; Nokia G20 este perfect pentru imortalizarea oricăror experiențe cu ajutorul camerei uimitoare de 48 MP și al spațiului de stocare amplu. Lentilele pentru panorame și cele macro pot surprinde deopotrivă imaginea de ansamblu și detaliile artistice, inclusiv în modurile de noapte sau portret. Datorită sunetului surround și imersiv OZO, momentele memorabile pot fi surprinse și apoi retrăite în toată splendoarea lor.

Nu veți rata niciun detaliu mulțumită afișajului impresionant de 6,5” de tip „teardrop” al Nokia G20. Acesta este perfect conceput pentru momentele care necesită un ecran mare, cum ar fi editarea imaginilor sau parcurgerea unei prezentări. În plus, datorită posibilității de a crește nivelul de luminozitate, nu veți avea o problemă în a vedea ce ați lucrat, indiferent că este zi sau noapte.

Cele mai bune promisiuni în materie de securitate și software

Nokia G20 este susținut de promisiunea Android disponibilă pe smartphone-urile Nokia: trei ani de actualizări de securitate lunare pentru a vă menține datele cât mai sigure posibil și doi ani de actualizări ale sistemului de operare, care pregătesc Nokia G20 pentru următoarele generații ale sistemului de operare Android™ – Android 12 și nu numai. Nokia G20 vine cu Android 11, astfel că vă puteți bucura de cele mai recente funcții și puteți petrece mai mult timp concentrându-vă pe ceea ce contează.

Puteți debloca terminalul Nokia G20 după bunul plac. Alegeți între senzorul de amprentă lateral sau deblocarea facială pentru a accesa ceea ce aveți nevoie atunci când aveți nevoie.

Stilul și substanța nu se pierd niciodată

În materie de design, Nokia G20 duce mai departe moștenirea sa nordică, terminalul fiind disponibil în două culori care își schimbă nuanța – Night și Glacier. Este un mix între durabilitatea pe care o au smartphone-urile Nokia și tehnologia de ultimă generație. Rezultatul este un terminal construit pentru a dura, pentru a atrage priviri și pentru a fi ușor de folosit.

Preț și disponibilitate

Nokia G20 este disponibil în România în culorile Night și Glacier, la prețul recomandat de 799 RON.

Visits: 0