Miele aduce în România mașina de spălat rufe cu uscător încorporat
Miele, aduce în România prima mașină de spălat rufe cu uscător încorporat. Noul model WT1 are toate caracteristicile specifice mașinilor de spălat și uscătoarelor Miele din gamele W1 și T1, inclusiv sistemul în două faze TwinDos de distribuire automată a detergenților lichizi.
Datorită adâncimii de 60 de centimetri a carcasei, maşina de spălat cu uscător Miele WT1 poate spăla şi usca până la 4 kg de rufe în mod continuu. Practic, în acest mod, rufele pot fi spălate și uscate fără a fi nevoie de scoaterea hainelor între cele două cicluri de funcționare. Modelul dispune de sistemul rapid și eficient PowerWash 2.0 și de noul program de spălare „QuickPower Wash&Dry”, care garantează spălarea și uscarea rufelor în mai puțin de trei ore. Dacă veți opta doar pentru ciclul de spălare, în maşină pot intra până la 7 kg de rufe.
Modelul WT1 reprezintă alternativa potrivită pentru gospodăriile mai mici, fiind proiectată atât cu panou frontal drept, cât și cu panou frontal înclinat. Datorită acestei versatilități, mașina de spălat cu uscător Miele se integrează perfect în bucătăria utilizatorilor, sub blatul de lucru sau poate fi folosită independent și instalată oriunde în apartament.
În cazul în care mașina de spălat este poziționată sub blatul de lucru, utilizatorii trebuie să ia în calcul o înălțime a nișei de cel puțin 85 cm.
Pentru cei care preferă să utilizeze mașina de spălat rufe cu uscător încorporat în spații dedicate, modelul cu panou frontal înclinat este soluția ideală, deoarece poate fi instalat şi conectat independent de alte electrocasnice.
Mașina de spălat rufe cu uscător încorporat de la Miele este disponibilă și în varianta XL, fiind alegerea potrivită pentru gospodăriile care spală frecvent cantități mai mari de rufe. Modelul XL are o adâncime a carcasei de 67 cm și poate spăla în mod continuu până la 5 kg de rufe. Dacă este utilizată doar pentru spălare, mașina permite o încărcare de până la 8 kg de rufe. Modelul XL a fost proiectat pentru utilizare de sine stătătoare, fiind prevăzut cu un panou frontal înclinat.
București, 21 martie 2017 – Miele
Views: 0