Microsoft anunţă noi inovaţii pentru Windows 10

Astăzi, 30 martie 2016, în cadrul Build, Satya Nadella, CEO  al Microsoft şi Terry Myerson, vicepreşedinte executiv al diviziei Windows and Devices, au vorbit miilor de dezvoltatori despre activitatea desfăşurată de Microsoft pentru a-i ajuta să adopte noua paradigmă de inteligenţă conversaţională şi pentru a crea o experienţă de computing mai personală pentru fiecare client, industrie şi companie.  Nadella a descris îmbunătăţirile aduse asistentului virtual Cortana şi a anunţat în avanpremieră noile servicii şi instrumente cloud, proiectate pentru a înţelege și interacționa cu lumea înconjurătoare şi pentru a crea agenți digitali inteligenţi (en. Bots). Myerson a anunţat actualizarea aniversară Windows 10, care va oferi inovaţii semnificative consumatorilor şi dezvoltatorilor de pe Platforma Universală Windows.

„Ca industrie, ne aflăm la granița unui nou domeniu – unul care alătură puterea limbajului natural uman inteligenței automatizate,” a spus Satya Nadella, CEO Microsoft. ”Microsoft numește acest lucru o Platformă Conversațională, construită pe puterea cloud-ului și extinzând capacitățile Microsoft Azure, Office 365 și Windows în avantajul dezvoltatorilor, oriunde s-ar afla aceștia”

12194637_1080803011931964_7719026354349653419_o

„Cu Windows 10 care rulează în prezent pe mai mult de 270 milioane de dispozitive active, sărbătorim acest eveniment cu fanii noştri prin furnizarea actualizării aniversare Windows 10. Această actualizare semnificativă va ajuta utilizatorul să interacţioneze cu dispozitivele sale Windows 10 la fel de natural ca şi cu lumea din jur – folosindu-şi stiloul, prezenţa şi vocea,” a declarat Myerson. „Ne străduim să transformăm Windows în mediul de dezvoltare cel mai productiv pentru toţi dezvoltatorii, cu capabilităţi noi pentru Platforma Universală Windows şi noi unelte ce facilitează procesul de a aduce aplicaţii în Windows 10 din orice platformă.”

Inaugurarea serviciilor cloud capabile de înțelegere, a agenților digitali interactivi şi a suitei Cortana Intelligence

Suita Cortana Intelligence, cunoscută anterior sub numele Suita Cortana Analytics, este dezvoltată prin cercetări de ultimă oră a volumelor mari de date, învăţării automatizate, percepţiei, analizei şi agenților digitali inteligenţi (En. Bots). Fiind construită pe Azure, dezvoltatorii şi companiile pot utiliza aceste capabilităţi pentru a crea soluţii inteligente de tip end-to-end, incluzând noi aplicaţii care învaţă despre lume şi agenţi care interacţionează cu oamenii în moduri inteligente, personalizate.

Astăzi, Microsoft a anunţat funcţii noi pentru suita Cortana Intelligence, ambele în stadiu de avanpremieră. Prima, Microsoft Cognitive Services, este o colecţie de API-uri inteligente care permit sistemelor să vadă, să audă, să spună, să înţeleagă şi să interpreteze nevoile noastre prin metode de comunicare naturale. A doua, Microsoft Bot Framework, poate fi utilizată de dezvoltatori – prin programare în orice limbaj de programare – la crearea de agenți inteligenţi care le permit clienţilor să discute printr-un limbaj natural, pe o gamă largă de platforme, incluzând text/SMS, Office 365, Skype, Slack, web şi altele.

Microsoft a demonstrat că dezvoltatorii pot utiliza servicii, precum cele întâlnite în suita Cortana Intelligence, pentru a transforma nu numai companiile, ci şi vieţile oamenilor. Seeing AI, o aplicaţie în curs de dezvoltare, a arătat modul în care aceste capabilităţi îi vor ajuta pe cei cu deficienţe de vedere sau nevăzători să înţeleagă mai bine lumea înconjurătoare.

Tot astăzi, Microsoft a lansat SDK-ul şi API-urile pentru Platforma Skype Bot. Prin această platformă, dezvoltatorii pot crea prezențe artificiale care să susţină multiplele forme de comunicare prin Skype, incluzând text, voce, video şi personaje interactive 3D.  Clienţii pot face cunoştinţă cu agenții Skype descărcând ultimele aplicaţii Skype pentru Windows, Android şi iOS.  Dezvoltatorii pot începe crearea de agenți Skype de astăzi, folosind Platforma Skype Bot şi conectându-se cu sute de milioane de utilizatori Skype.

Mai multe detalii despre suita Cortana Intelligence şi despre aceste avanpremiere, sunt disponibile aici. Înregistraţi-vă şi aflaţi mai multe despre Seeing AI, aici. Descărcaţi noul client Skype şi înscrieţi-vă pentru platforma Skype Bot, aici.

Noile inovaţii în Windows 10 oferă noi oportunități pentru dezvoltatori, aducând o experienţă de computing mai personală

Windows 10 a fost creat pentru a oferi o experienţă de computing mai personală, mai naturală, de încredere şi care se poate extinde la numeroase dispozitive. Cu funcţii precum Cortana şi Windows Hello, Windows 10 a început să îndeplinească această viziune. Astăzi, Windows 10 are cel mai rapid debut din istoria Windows, cu peste 270 milioane de dispozitive active, depăşind Windows 7 cu 145%. Iar clienţii au petrecut un timp record cu Windows 10 – peste 75 de miliarde de ore de la lansarea sa. Ca rezultat al acestei baze de untilizatori în creștere rapidă au apărut noi aplicaţii universale de la Twitter, Uber, King, Disney, Wargaming, Square Enix, Yahoo and WWE; și se află în dezvoltare noi aplicații de la Bank of America, Starbucks, Facebook, Messenger and Instagram. Windows Store a avut peste 5 miliarde de vizite, iar fanii Windows descoperă noi aplicaţii pentru Windows 10, inclusiv cele peste 1.000 de aplicaţii Cortana.

Astăzi, în cadrul Build, Microsoft a prezentat următorul capitol din viziunea sa personală cu privire la o experienţă de computing mai personală – prin noua actualizare Windows 10 aniversară aducând inovaţii pentru Windows Ink, Cortana, Windows Hello şi jocuri video. Windows Ink este o experienţă de interacțiune nouă, care aduce toată puterea Windows în stiloul utilizatorului. Cu Windows Ink utilizatorul poate scrie pe dispozitiv aşa cum scrie pe hârtie, creând notiţe, desenând pe o tablă şi transpunându-și cu uşurinţă gândurile analogice în lumea digitală. Funcţiile Cortana permit primireade îndrumări proactive de la Cortana pe tot parcursul zilei comunicarea cu Cortana, chiar şi atunci când dispozitivul este blocat, fără a fi necesară logarea1. Noile funcţii Windows Hello extind securitatea excelentă a Windows 10 către multiple dispozitive şi către Microsoft Edge, pentru o autentificare cu securitate certificată la dispozitive și site-uri web. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele funcţii care vor fi disponibile în această vară, atunci când actualizarea aniversară Windows 10 va fi disponibilă la scară largă.

Microsoft a livrat pentru prima dată şi ediţia pentru dezvoltatori a Microsoft HoloLens, extinzând experienţa Windows la holograme şi permiţând dezvoltatorilor să înceapă crearea viitoarei experienţe de computing holografic. Microsoft a evidenţiat clienţii comerciali din mai multe industrii care folosesc în prezent HoloLens, cum ar fi Case Western Reserve University şi NASA. Dezvoltatorii pot folosi Platforma Universală Windows pentru a crea o nouă realitate amplificată cu holograme.

Timp de peste 30 de ani, Windows a fost un ecosistem deschis, bucurându-se de contribuţiile în materie de hardware şi software de la parteneri şi dezvoltatori din întreaga lume. Platforma Universală Windows extinde acest angajament – îmbinând receptivitatea din trecutul Windows cu cea mai bună platformă modernă de aplicaţii din prezent. Astăzi au fost anunțate toate noile capabilităţi pentru Platforma Universală Windows, incluzând accesul integral la inteligenţa proactivă a asistentului Cortana şi SDK-ul aniversar Windows 10, care oferă toate noile API-uri şi moduri de integrare a ultimelor inovaţii Windows 10 în aplicaţii, cum ar fi Windows Ink şi Windows Hello. Iar cu modul „Xbox Dev”, orice Xbox One poate deveni un kit de dezvoltare, permiţând oricui dezvoltarea de aplicații pentru ecosistemul Xbox.

Microsoft a prezentat şi noile instrumente pentru portarea pe Windows 10 a aplicațiilor de pe orice platformă.

Dezvoltatorii pentru Web, incluzănd American Express, BBC Sport, Yahoo Mail, zulily și alții au obținut prezențe de succes în spațiul Windows prin intermediul Windows 10 Hosted Web Apps. Mai mult, acum Windows 10 suportă scriptare Bash native cu acces la sistemul de fișiere Windows și la ecosistemul de utilități open-source de linie de comandă.

Microsoft a prezentat și noul convertor de aplicații pentru desktop pentru Project Centennial, ce va permite dezvoltatorilor de Win32 și .NET să aducă pe Platforma Universală Windowscele mai mult de 16 milioane de aplicații existente. Dezvoltatorii pot adăuga la acestea capabilitățile Platformei Universale Windows și le pot publica în Windows Store.

Pentru dezvoltatorii .NET, Xamarin îngăduie partajarea cu uşurinţă a codului comun în aplicaţiile Windows, iOS şi Android, furnizând în acelaşi timp experienţanativă pentru fiecare dintre platforme.

Pentru a descoperi inovațiile incluse în actualizarea aniversară Windows 10, alăturați-vă programului Windows Insider și instalați ultimul build. Începând de astăzi, dezvoltatorii din programul Windows Insider pot accesa SDK-ul preview al actualizării Windows 10 Aniversar pentru a explora noile capabilități.

1Utilizatorul trebuie să activeze această opțiune din ecranul de setări

Despre Microsoft

Fondată în 1975, compania Microsoft (NASDAQ “MSFT”) este liderul mondial în software, servicii și soluții ce ajută oamenii și companiile să își atingă pe deplin potențialul.

„Inspirația noastră la Microsoft este să fim liderul în tehnologie și partenerul de încredere pentru viitorul României”

Microsoft și cei peste 3.000 de parteneri comerciali locali oferă companiilor din România set bogat de soluții de mobilitate și creștere a eficienței în afaceri. Mai multe informații sunt disponibile pe www.microsoft.ro/imm.

Totodată, firmele mici și mijlocii au la dispoziție un serviciu de contact specializat la Microsoft România pentru informații suplimentare și consultanță (021 529 7174), iar pe www.microsoft.ro/studiidecaz sunt disponibile exemple de companii românești care folosesc soluții de mobilitate și cloud pentru a-și crește competitivita

București, 30 Martie 2016 – Microsoft

Lasă un răspuns