Mercusys anunță reduceri de Black Friday pentru produse cu tehnologii de top

Mercusys, brand specializat în furnizarea dispozitivelor și accesoriilor esențiale de rețea cu scopul de a oferi acces excelent la internet pentru cât mai mulți oameni anunță reduceri de Black Friday pentru o serie de echipamente foarte performante din portofoliul companiei. Acestea vor putea fi achiziționate cu prețuri speciale, în așa fel încât utilizatorii să se poată bucura de echipamente accesibile care integrează cele mai noi tehnologii.

Anul acesta, dispozitivele vedetă ale acestei perioade sunt routerele, inclusiv dispozitive compatibile Wi-Fi 6, sistemele Mesh Gigabit din gama Mercusys Halo, dar și dispozitivele din categoria range extenderelor sau switch-urilor.

„Continuăm să ducem mai departe și anul acesta misiunea de a le oferi clienților noștri dispozitive performante la prețuri extrem de accesibile, iar Black Friday este un moment cheie pentru noi, din această perspectivă. Ceea ce ne dorim este ca tehnologia să devină cât mai la îndemână pentru tot mai mulți oameni, inclusiv standarde de top, precum Wi-Fi 6. Astfel, anul acesta am pregătit reduceri pentru produse care pot oferi conexiuni puternice și stabile pentru orice tip de locuință și pentru orice standarde ale utilizatorilor”, a transmis Leon Chen, reprezentant Mercusys în România.

Standardul Wi-Fi 6, acum pentru orice buzunar

Unul dintre produsele de top incluse în oferta de Black Friday de anul acesta este routerul Mercusys MR70X, compatibil cu tehnologia Wi-Fi 6. Acesta pune în aplicare o tehnologie avansată, concepută pentru a crește throughput-ul mediu de date în scenarii aglomerate de utilizare. Toate acestea pentru a oferi mai multe conexiuni simultane, pentru a extinde aria de acoperire Wi-Fi și pentru a menține transmisii stabile de date, îndeplinind nevoia unei experiențe wireless performante.

Dispozitivul oferă o viteză totală de până la 1.8 Gbps (1201 Mbps în banda de 5GHz și 574 Mbps în banda de 2.4GHz) și, în același timp, oferă de 4 ori mai multă capacitate de conectare prin intermediul tehnologiilor OFDMA și MU-MIMO care permit transmiterea simultan a datelor către și de la mai multe dispozitive oferind o îmbunătățire semnificativă a eficienței rețelei, crescând throughput-ul și eficiența de transmisie a dispozitivelor. Astfel, fie că vorbim despre gaming, streaming sau despre vizionarea de videoclipuri 4K, orice fel de conținut va fi redat fluid și rapid, fără lag și fără întreruperi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Routere cu cele mai noi tehnologii pentru toate nevoile de rețea ale utilizatorilor

Routerul Mercusys MR50G AC1900 Dual Band Gigabit cu Beamforming, MU-MIMO, Smart Connect, Control Parental și Mod Access Point este un produs care asigură divertisment neîntrerupt cu viteze de până la 1900 Mbps (1300 Mbps în banda de 5 GHz și 600 Mbps în banda de 2,4 GHz) și oferă conexiuni stabile în întreaga locuință pentru ca utilizatorii să beneficieze de semnal Wi-Fi puternic în fiecare colț al acesteia.

Mai mult, porturile Full Gigabit transferă datele prin cablu la viteze gigabit pentru performanțe maxime, iar tehnologia MU-MIMO permite routerului MR50G să comunice cu mai multe dispozitive în același timp. Nu în ultimul rând, funcția Smart Connect alege în mod inteligent cea mai bună bandă disponibilă pentru fiecare dispozitiv, în așa fel încât totul să funcționeze optim.

De Black Friday utilizatorii vor putea achiziționa la prețuri promoționale și routerul Mercusys AC12G, iar datorită acestui produs utilizatorii vor putea experienta viteze gigabit pentru divertisment nelimitat, în timp ce conectează simultan și mai multe dispozitive. De asemenea, tehnologiile IGMP Proxy/Snooping, Bridge, Tag VLAN, permit streaming-ului (IPTV) să fie disponibil pe anumite porturi Gigabit LAN, optimizând conținutul video de înaltă rezoluție.

Conexiuni de top pentru întreaga locuință, cu cele mai performante sisteme mesh

Fie că vorbim despre filme, gaming online sau despre produsele smart home din locuință, utilizatorii nu trebuie să-și facă probleme cu privire la conexiunea Wi-Fi. Astfel, sistemul mesh Halo H80X, compatibil Wi-Fi 6, elimină efectul de buffering și congestia rețelei și îi ajută pe utilizatori să beneficieze de o conexiune Wi-Fi stabilă și rapidă, în toată casa.  Standardul Wi-Fi 6 îmbunătățește practic fiecare aspect al rețelei de acasă: viteza, eficiența și capacitatea de suport pentru dispozitivele conectate în rețea. Toate acestea sunt posibile datorită unor funcții avansate, printre care OFDMA, MU-MIMO, 1024-QAM, BSS Color și canale de 160 MHz. Acest lucru înseamnă că utilizatorii pot conecta până la 150 de dispozitive simultan și pot beneficia de viteze de până la 3000 Mbps, pentru experiențe online memorabile.

Dispozitive pentru optimizarea rețelei de acasă, indiferent de necesitățile utilizatorilor

Tot în oferta de Black Friday, Mercusys a inclus anul acesta și range extenderul ME10, un produs care îi ajută pe utilizatori să extindă cu ușurință semnalul în orice colt al locuinței. Astfel, aceștia se pot bucura de o conexiune WiFi rapidă și stabilă, de până la 300 Mbps, dar și de conexiuni rapide prin cablu pentru calculatoare, IPTV-uri și console de jocuri. Din lista produselor care pot fi cumpărate la prețuri speciale face parte și switch-ul desktop MS105G, ce integrează cinci porturi RJ45 cu auto-negociere de 10/100/1000 Mbps și suport automat MDI/ MDIX. Acesta este foarte utilă pentru extinderea ușoară și rapidă a rețelei prin cablu, are un design compact pentru aranjare flexibilă, iar datorită tehnologiei Green Ethernet ajută la economisirea energiei cu până la 82%.

Produsele oferite la reducere de Black Friday 2022 vor putea fi cumpărate din magazinele Altex, eMAG și Flanco.

*Toate informațiile și modelele Mercusys din oferta Black Friday 2022 pot fi modificate fără o notificare prealabilă, în funcție de disponibilitatea stocului partenerilor și de politica lor internă.

Hits: 5

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: