Maguay si Fortinet organizeaza primul eveniment din seria Maguay Labs, destinat solutiilor de securitate

Cu ocazia atingerii celui mai inalt nivel de parteneriat Fortinet – Platinum Partner, Maguay organizeaza primul eveniment de tip „hands-on” – Maguay Labs avand ca tematica solutiile de securitate Fortinet.

Seminariile tehnice Fortinet din seria Maguay Labs vor acoperi o arie larga de solutii de securitate, vor contine demo-uri live si vor oferi specialistilor IT posibilitatea de a vedea modul in care functioneaza echipamentele, aplicatiile si de a le testa atat in cadrul seminariilor cat si ulterior.

Programul seminariilor va fi disponibil la adresa maguaylabs.ro/fortinet. In cadrul portalului va exista pentru utilizatori optiunea de a propune teme pentru seminariile viitoare.

Primul eveniment va avea loc pe data de 28 mai 2015 si va trata subiectul securitatii mesajelor e-mail pentru orice organizatie, prin solutia FortiMail. Aceasta solutie poate fi implementata de la firme mici pana la operatori telecom, ISP si companii mari si este disponibila atat ca server cat si in mod gateway, ca si proxy MTA pentru serverul de e-mail existent.

10953909_977669695578630_3684511446401346036_o

Evenimentul se va bucura de sustinerea si implicarea expertilor tehnici atat din partea producatorului Fortinet cat si a specialistilor tehnici de la Maguay, care vor raspunde intrebarilor venite din partea participantilor.

Maguay a atins cel mai inalt nivel de partneriat cu Fortinet, prin obtinerea acreditarii Fortinet Platinum Partner, care demonstreaza competentele tehnice avansate ale companiei in furnizarea de solutii de securitate complete.

„Prin obtinerea competentei de Partener Platinum Fortinet, Maguay confirma statutul de integrator de solutii complexe, cu acces direct la cei mai importanti generatori de tehnologie ai momentului. Aceasta certificare a venit in urma unui efort sustinut al echipei Maguay care are in acest moment o echipa  de specialisti cu competente tehnice avansate. Aceasta acreditare reprezinta inca o validare oficiala a profesionalismului cu care Maguay, dezvolta solutii customizate in functie de necesitatile de business ale fiecarui beneficiar.

Solutiile de securitate profesionale Fortinet din portofoliul Maguay sunt potrivite pentru infrastructura companiilor medii, mari cat si a institutiilor publice si prin atingerea acestui nivel de parteneriat suntem in masura sa adresam piata cu cele mai competitive preturi.” a declarat Corvin Pughin, Director Comercial MAGUAY.

„Felicitam si sustinem initiativa Maguay de a organiza workshop-uri tehnice Fortinet. Acestea confirma, inca odata, nivelul de cunostinte pe care partenerul nostru il detine, prin specialistii sai.

De asemenea, echipa Maguay a implementat cu succes cele mai complexe solutii pe care le oferim, in mai multe proiecte de avergura, drept pentru care nivelul de certificare atins recent este cel mai inalt pe care Fortinet il acorda” a declarat Adrian Danciu, Director Regional al FORTINET pentru zona Romania, Balcani si Adriatic.

Despre Maguay

De peste 22 de ani pe piata romaneasca, Maguay furnizeaza solutii informatice la cheie, prin integrarea intr-un sistem unitar si coerent a infrastructurilor hardware si software cu aplicatiile de business.

De asemenea, Maguay a reusit sa se impuna ca principalul producator autohton de servere si este un producator roman de sisteme de calcul de tip portabile si desktop, sever/storage, recunoscut pentru gama de laptop-uri si statiile grafice de inalta performanta, dezvoltator de aplicatii software. Brand-ul se diferentiaza pe piata IT din Romania prin oferirea solutiilor personalizate in functie de nevoile clientilor, atat din punctul de vedere al sistemelor informatice, cat si la nivel software.

Calitatea serviciilor si produselor oferite de Maguay este garantata de parteneriatele cu cei mai buni integratori si furnizori de tehnologie: Intel Technology Provider Platinum, Gold Partner Oracle, Vmware Enterprise Partner, Fortinet Platinum Partner, Symantec Silver Partner sau Seagate Channel OEM Partner. Maguay are implementat un sistem de management integrat calitate – mediu ISO 9001 + ISO14001 si este certificata de TUV Thüringen.

Maguay a obtinut in noiembrie 2008, eticheta ecologica europeana din partea Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, fiind prima firma romaneasca si a doua europeana din domeniul IT care detine aceasta certificare, pentru toate notebook-urile si sistemele produse.

Informatii complete despre gama de produse ofertata: www.maguay.ro.

Bucuresti, 28 mai 2015 – Maguay

Views: 0

Lasă un răspuns