LG lansează în România mult așteptata gamă de televizoare OLED
LG Electronics anunță disponibilitatea în România a gamei de televizoare OLED cu rezoluție 4K și cea mai nouă tehnologie HDR (high dynamic range). Noua gamă include modelul LG SIGNATURE OLED TV G6, care a câştigat premiul CES 2016 pentru cea mai bună inovaţie, alături de modelele avansate OLED 4K cu ecran plat și ecran curbat, din seriile E6, C6 și B6.
Întreaga gamă de televizoare LG OLED oferă o calitate excepţională a imaginii şi încorporează cea mai avansată tehnologie OLED: nuanţe perfecte de negru, o luminozitate îmbunătăţită, culori mai puternice, dar şi un design inovativ. Fiecare model este dotat complet pentru a oferi imagini în format HDR care par a prinde viaţă prin susţinerea Dolby Vision şi UHD10, prin certificarea “Ultra HD Premium” de către UHD Alliance. Toate modelele de televizoare au integrat sistemul webOS 3.0, cea mai recentă actualizare a platformei LG Smart TV.
“Prin noua gamă de televizoare OLED pe care o aducem pe piața din România, vom oferi consumatorilor o nouă experiență de vizionare și noi moduri de a se bucura de divertisment acasă. Prin eforturile susținute ale companiei noastre de a îmbunătăți permanent tehnologiile încorporate, credem că noua gamă va consolida poziția LG pe acest segment și va deveni o referință pentru imagini redate cât mai real, un design elegant și funcții inteligente în același timp,” a declarat Bumseop Lee, președinte al LG Electronics România.
Design-ul inovativ ‘picture-on-glass’ se încadrează în decorul oricărei locuințe
Televizorul OLED LG SIGNATURE și televizorul OLED seria E6 sunt primele modele de televizoare LG care încorporează noul design LG picture-on-glass, cu modelul SIGNATURE care se remarcă printr-un panou OLED extrem de subțire, de 2,57 mm, cu partea din spate din sticlă transparentă. Televizorul este la fel de subţire ca patru cărţi de credit împreunate. Cu circuitele TV repoziţionate în stand, panoul subţire de sticlă este o operă de artă în sine – fie că este închis sau deschis. Acesta oferă un design sofisticat oricărei locuințe.
Alături de modelele OLED LG SIGNATURE şi E6, televizoarele LG OLED 4K seria C6 şi E6 încorporează design-ul Blade Slim, iar împreună cu ecranul Full Cinema permit o experienţă de vizionare uimitor de captivantă.
LG OLED TV cu Dual HDR oferă imagini cât mai reale și o dimensiune mai profundă
Noua gamă de televizoare LG OLED, inclusiv LG SIGNATURE, oferă o experienţă HDR cu imagini cât mai reale, cu o profunzime mai mare şi culori mai vibrante. Toate modelele de televizoare LG OLED sunt compatibile cu formatele HDR standard impuse de cei mai importanți jucători de pe piața transmisiunilor, studiouri de film și producători de electronice
Întreaga gamă de televizoare LG OLED 2016 include formatul HDR 10, cu certificarea Ultra HD Premium de către UHD Alliance, iar fiecare model are integrată şi tehnologia Dolby Vision pentru o mai bună experienţă HDR.
Conținutul Dolby Vision oferă o precizie superioară a culorilor şi foloseşte metadata dinamică pentru a ajusta culoarea, contrastul şi lumina pentru fiecare imagine. Unul dintre cele mai importante aspecte este tehnologia de cartografiere a sistemului Dolby Vision care va asigura un conţinut optimizat pentru specificaţiile televizorului în loc să folosească o abordare unică a dimensiunii.
Dolby Vision HDR este deja formatul preferat de regizori şi de producători, împreună cu şapte dintre cele mai importante studiouri din lume care susţin crearea de filme Dolby Vision în cinematografe, iar mulţi furnizori îl recomandă ca fiind formatul preferat şi pentru acasă.
Pe lângă compatibilitate, televizoarele LG OLED oferă o experienţă HDR nuanţată, cu o profunzime mai mare, cu un negru mai intens, dar şi colori mai luminoase.
Negrul profund şi culorile vii ale televizoarelor LG OLED oferă o imagine perfectă
Unicitatea televizoarelor LG OLED faţă de alte tehnologii TV este dată de abilitatea fiecărui pixel de a se aprinde sau de a se stinge independent. Ca rezultat, televizoarele LG OLED afișează culori vibrante și umbre detaliate, chiar și atunci când apar obiecte luminoase care se află lângă spațiile întunecate.
Negrul foarte puternic al imaginii televizoarelor LG OLED ajută la redarea celorlalte culori, facându-le mai vibrante, fără light noise care poate apărea la alte televizoare LCD. De asemenea, tehnologia LG ULTRA Luminance măreşte contrastul dintre zonele luminoase şi cele întunecate, pentru a oferi imagini HDR vii şi puternice, în timp ce tehnologia Contrast Maximizer oferă mai multă adâncime şi contrast, separând obiectele de fundal.
Cu o putere de procesare de 10 biți, televizoarele LG OLED pot reda peste un miliard de culori pentru a intra în cele mai fine detalii de culori şi gradaţie. În plus, prin susţinerea din partea BT.2020, următoarea generaţie pentru standardul de emitere, distribuţie şi rată îmbunătăţită de reproducere a culorilor, nu este de mirare că toţi regizorii câştigători ai Premiului Oscar recunosc puterea şi calitatea televizoarelor LG OLED. Nimic nu se poate compara cu televizoarele LG OLED când vine vorba de a reda cu acurateţe intenţia cinematografică originală.
Incredibilul sistem de sunet al televizoarelor LG OLED într-un corp ultra-subţire
Dezvoltat în parteneriat cu producătorul de sisteme audio de top Harman/Kardon, televizoarele LG OLED dispun de un sound bar dispus în partea frontală. Întrucât acesta este îndreptat înspre față și nu în jos, cum se întâmplă în cazul celor mai multe televizoare subțiri, utilizatorii vor asculta un sunet clar și detaliat, fără nici o distorsiune sau reflexie. Sistemul sound bar este echipat cu woof-ere suplimentare pentru a mări puterea difuzoarelor, dispunând astfel de un avantaj major față de alte televizoare subțiri. Televizoarele LG OLED au integrate un sistem de boxe care se pot mişca şi funcţiona ca un stand, permiţând în acelaşi timp ca televizorul să fie montat pe perete.
Gama de televizoare LG OLED din 2016 include patru serii (B6, C6, E6 şi LG SIGNATURE G6) cu opt modele cu diagonale de 55, 65 și 77 de inch, care includ atât modele cu ecrane plate, cât şi curbate. Modelele din gamă sunt deja disponibile sau vor ajunge în perioada imediat următoare în toate marile rețele electro-IT din România, la prețuri între 10999 și 34999 lei.
Despre LG Electronics, Inc.
LG Electronics, Inc. (Korea Stock Exchange: 066570.KS) este lider mondial în furnizarea de produse inovatoare din domeniul electronicii, informaţiilor şi comunicaţiilor. Compania are peste 87.000 de angajaţi în cele 113 de birouri din întreaga lume. LG este o companie alcătuită din cinci mari divizii: Home Entertainment, Mobile Communications, Home Appliance, Air Conditioning & Energy Solution şi Vehicle Components. LG Electronics este unul dintre cei mai mari producători de televizoare cu ecran plat, telefoane mobile, sisteme audio-video, aparate de aer condiţionat şi maşini de spălat de pe piaţa mondială. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.LGnewsroom.com.
Bucuresti, 23 iunie 2016 — LG Electronics
Views: 0