Întâlnirile de lucru la Sharp, mai interactive cu Touch Display Link 2.0 şi Big Pad

Sharp Europe anunță lansarea unei versiuni actualizate a aplicației de asistenţă pentru întâlniri Touch Display Link 2.0, capabilă să conecteze un ecran tactil Sharp BIG PAD cu până la 50 de dispozitive mobile în aceeași rețea. Touch Display Link permite partajarea ecranului și transferul fișierelor între BIG PAD, tablete și telefoane inteligente şi le permite utilizatorilor să controleze BIG PAD-ul de la distanță, inclusiv folosind instrumentul de scris. De precizat că BIG PAD și Touch Display Link au funcţie de colaborare încorporată.

shr

Combinația între BIG PAD și Touch Display Link face ca prezentarea interactivă a să fie mai ușoară ca oricând și să impresioneze audiența. Touch Display Link nu reflectă doar conținutul de pe marele ecran pe micul ecran, ci vă permite să interacționați cu colegii dumneavoastră, în timp real, chiar dacă nu vă aflaţi în aceeași încăpere”, a declarat Michael Bailly, Director de Planificare de Produs şi Marketing, Soluții Vizuale, Sharp Europe.

Un studiu[1] realizat în ianuarie 2014 în mai multe țări europene relevă faptul că, în general, ședințele nu sunt organizate astfel încât să permită contribuția tuturor. Potrivit studiului, doar 42% dintre persoane descriu întâlnirile pe care le au la locul de muncă ca fiind ”de colaborare”.

Cu o gamă largă de caracteristici interactive, inclusiv scriere simultană realizată de maximum patru persoane şi schimbul de date la distanță, Sharp BIG PAD este perfect pentru colaborarea în grup, schimbul de idei în timpul întâlnirilor și accelerarea sarcinilor care necesită introducerea datelor de către mai mulţi utilizatori, folosind o tablă albă interactivă.

Touch Display Link 2.0 este preinstalat pe Sharp BIG PAD, modelul A. Acesta este opţional pe BIG PAD, modelul B.

Noile funcţii pentru Touch Display Link 2.0 includ:

  • Caracterul adecvat pentru întreprinderi şi birouri mari: se pot conecta până la 50 de dispozitive la BIG PAD, inclusiv Apple, Android şi Windows PC. Dispozitivele trebuie să fie în aceeași rețea, dar pot fi folosite la distanţă, de exemplu, de persoane care lucrează într-un alt birou sau de acasă.
  • Instrumente de scris: utilizatorii pot scrie pe BIG PAD, cu ajutorul dispozitivului, prin accesarea software-ul său Pen. BIG PAD permite până la patru utilizatori care să scrie simultan, folosind stilouri electronice conectate wireless.
  • Partajarea fotografiilor: utilizatorii pot face o fotografie cu dispozitivul lor și o pot distribui. Înainte de a fi afișate, imaginile distorsionate sunt corectate cu ajutorul funcţiei „corecție imagine”.
  • Scrierea notelor: se pot crea note personale pe dispozitive mobile prin realizarea unei capturi de ecran de pe BIG PAD gazdă și adnotarea acestuia pe dispozitivul local.
  • Înregistrarea automată a întâlnirii: După o întâlnire, conținutul care a fost afișat pe BIG PAD poate fi salvat și trimis către toate dispozitivele.

București, 29 octombrie 2014 – Sharp Europe

Visits: 0

Lasă un răspuns