Gama Professional AOC de monitoare 16:10 de 24”

AOC lansează 3 noi monitoare de 24” cu un format al ecranului de 16:10. Modelele din seria 60 fac parte din gama Professional, oferind o rezoluție de 1920 x 1200 pixeli și adăugând un plus de spațiu valoros pe desktop, comparativ cu mult mai răspânditul format 16:9. Disponibile într-un elegant finisaj negru texturat și având diverse variante de echipare, noile monitoare răspund atât la exigențele utilizării în mediul profesional, cât și celor ale divertismentului de acasă. Utilizatorii beneficiază, de asemenea, de o multitudine de funcții precum hub-ul USB integrat, design-ul ergonomic și software-ul inteligent.
Modelele cu format 16:10 din seria 60: Elegante, eco-friendly și ergonomice


Create pentru utilizatorii exigenți
Cele trei noi modele din linia Professional au fost create pentru a oferi un plus de spațiu pe desktop, pentru lucrul cu tabele complexe sau texte și fotografii de mari dimensiuni. Cu toate acestea, modelele sunt deosebit de versatile și pot fi folosite inclusiv într-un home office. Datorită unghiurilor de vizualizare ample și timpului de răspuns ultra rapid, monitoarele fac față cu brio și filmelor sau jocurilor.

Atât modelul e2460Pxda, cât și e2460Sxda integrează un panou TN LED cu iluminare din spate, oferind o calitate excelentă a imaginii, cu o rezoluție de 1920 x 1200 de pixeli, o luminozitate de 250 cd/m² și o rată de contrast static de 1000:1. Cele două porturi D-Sub și DVI-D permit recepția semnalului analogic, dar și a celui digital. În același timp, modelul e2460Pxda oferă o întreagă suită de opțiuni ergonomice, permițând ajustarea pe înălțime a panoului cu până la 130 mm, precum și aplecarea sau pivotarea monitorului.

Aceste funcții ergonomice sunt utile mai ales în mediile de lucru de tip open space, permițând rotirea ecranului pentru a prezenta colegilor diverse documente fără a fi nevoie ca ei să se ridice de la birou. Datorită funcției de pivotare, ecranul poate fi poziționat inclusiv în format portret, pentru editarea cu mai mare ușurință a tabelelor ori textelor lungi.

i2460Pxqu beneficiază de un panou eIPS de ultimă generație, care oferă o stabilitate superioară a culorilor chiar și atunci când ecranul este privit dintr-un unghi de până la 178°, pe orizontală sau pe verticală. Modelul are o luminozitate de până la 300 cd/m², oferind o imagine realistă și culori vibrante. Pentru un plus de comoditate, monitorul beneficiază de aceleași capabilități ergonomice de care se bucură și e2460Pxda, fiind echipat cu o serie de porturi adiționale. Pe lângă ieșirile D-Sub and DVI-D, acesta include și HDMI compatibil HDCP, precum și un DisplayPort.

Echipare de top și software inteligent
Pentru că un spațiu de lucru ordonat este unul în care putem deveni mai productivi, AOC a echipat noile modele din gama Professional cu un hub USB integrat în ramă – tastaturile, mouse-urile, webcam-urile și alte periferice pot fi conectate cu o mai mare ușurință, fără a aglomera cablurile în spatele biroului.Toate modelele cu format 16:10 din seria 60 sunt echipate cu difuzoare de 2W, oferind, de asemenea, posibilitatea conectării unor sisteme audio externe, prin intermediul jack-ului de 3,5 mm integrat.

Modelele dispun și de o serie de soluții software inteligente. Programe precum e-Saver sau Eco Mode contribuie la economisirea de energie, în timp ce i-Menu permite schimbarea setărilor monitorului doar cu ajutorul mouse-ului. Software-ul Screen+ este foarte util pentru multi-tasking: ecranul de 24” poate fi divizat în 4 zone individuale, accesibile prin intermediul unor shortcut-uri.

Performanță eco-friendly
Monitoarele AOC au fost fabricate pentru a fi cu adevărat prietenoase cu mediul – de la procesul de fabricare, ce nu implică folosirea mercurului, până la consumul energetic redus. Datorită iluminării LED, modelele au nevoie doar de 22 W pentru funcționare, răspunzând astfel celor mai exigente certificate precum Energy Star 6.0, TCO 6.0 sau EPEAT Silver.

Specificații tehnice

Model                        e2460Pxda    e2460Sxda    i2460Pxqu
Preț (RON) cu TVA    1199               1149              1499
Tip de LCD                 TN                   TN                  eIPS
Dimensiunea panourilor, formatul imaginii    61 cm (24″),16:10
Iluminare                    WLED
Rezoluție optimă       1920 x 1200 @ 60 Hz (WUXGA)
Consum                       22 W
Culori                           16.7 M
Difuzoare                     2 W
Contrast (tipic)            1000:1
Contrast (dinamic)     20,000,000:1
Timp de răspuns (ms, GtG)    5     6
Conectivitate    D-Sub,
DVI-D
D-Sub,
DVI-D,
HDMI,
DisplayPort,
4 x USB 2.0
Unghi de vizualizare (CR 10)    170°/ 160    178° / 178°
Luminozitate (tipică, cd/m²)    250    300
Ajustare pe înălțime (mm)    130    Nu    130
Rotire        Da    Nu    Da
Pivotare    Da    Nu    Da
Aplecare    -5/+20°
Sustenabilitate    Energy Star 6.0, EPEAT Silver, TCO 6.0 et al.

Comunicat de presa: AOC – București, 4 noiembrie 2013

 

Views: 0

Lasă un răspuns