Gama ITD Custom Works susține pasionații de jocuri și profesioniștii, prin 4 configurații puternice, personalizate

IT Direct, distribuitor cu tradiție al unor mărci de top create pentru entuziaști, anunță introducerea pe piață a gamei de PC-uri sub marca proprie ITD Custom Works, concepute special pentru pasionații de jocuri, profesioniști și iubitori de tehnologie în general.

Construirea unui PC presupune o serie de etape consumatoare de timp, care debutează cu cea de informare şi documentare, urmând să se încheie cu cea de configurare, ajustare și reglare. Astfel, pentru a obține raportul performanță / preț dorit, utilizatorul trebuie să dețină mai întâi cunoștințele tehnice necesare alegerii componentelor corecte, pe care mai apoi să le monteze, iar în final să se asigure de buna funcționare a PC-ului astfel obținut.

Alternativa, mult mai rapidă și mai confortabilă, o reprezintă alegerea unui sistem preconfigurat și pre-asamblat, precum cele din gama ITD Custom Works. De la carcase mini-ITX (David Prime), microATX (Athena), Tower (Pegasus) și până la carcase Full Tower ATX (Poseidon), s-a dorit acoperirea unei game vaste de utilizatori.

Personalizare – ADN-ul sistemelor ITD Custom Works

Fiecare sistem prezintă elemente specifice de personalizare, componentă ce lipseşte complet la sistemele gata-asamblate vândute în România. Astfel, ITD Custom Works oferă geamuri personalizabile la dorința utilizatorului(vopsire/decupare/iluminare) ceea ce face ca fiecare sistem să devină special, să fie “doar al tău”. Mai mult, configuraţia sistemelor este una orientativă, utilizatorul având şi opţiunea de a adăuga sau de a înlocui anumite componenete, fiind ajutat şi de specialiştii ITD. Piesa definitorie a acestor sisteme o reprezintă plăcuța cu Serial Number, sub forma logo-ului ITD CW, ce îi atestă unicitatea și ediția limitată.

David Prime – cel mai puternic sistem Mini ITX de pe piața autohtonă

Pentru utilizatorii care doresc performanță ridicată într-un format cu adevărat compact, gama ITD Custom Works include modelul David Prime, livrat în carcasa mini ITX Raijintek Ophion EVO. Disponibil la un preț de achiziție recomandat de 9999 Lei, el se bazează pe un procesor Intel Core i5-9600K răcit cu o soluție pe apă Raijintek Orcus 240, o placă video AORUS GeForce RTX 2070 8G și 16GB memorie RAM. Pentru stocare a fost aleasă combinația formată dintr-un SSD M.2 Samsung 970 Evo de 250GB și un HDD SATA Western Digital WD Blue de 1TB, în timp ce sursa de alimentare Seasonic de tip Small Form Factor din gama SFX este certificată 80 Plus Gold. Pentru un plus de control al aspectului vizual, a fost adăugat un modul Corsair Lighting Node PRO pentru iluminarea cu LED.

Video – https://www.youtube.com/watch?v=j-IULMqAT0I

Athena Prime – un sistem mATX Open Case pt birouri medii

Este soluția ideală pentru utilizatorii care vor o staţie de gaming de dimensiuni reduse/medii și cu un impact vizual puternic, într-un buget sub pragul psihologic de 10.000 Lei, dar cu un nivel de performanță ridicat. Disponibil la un preț recomandat de 9999 Lei, acesta este echipat cu un procesor Intel Core i5-9600K, răcit cu o soluție de răcire pe apă Raijintek Orcus 280RBW.

El este susţinut de o placă video Gigabyte GeForce RTX 2080 GAMING OC 8G și 16GB memorie RAM. Pentru stocare, a fost aleasă combinația optimă performanță-preț-capacitate formată din SSD M.2 Samsung 970 Evo de 250GB și HDD SATA Western Digital WD Blue de 1TB.

Întregul ansamblu este montat într-o carcasă mATX Raijintek Paean M, iar pentru alimentare în siguranță deplină a fost aleasă o sursă Seasonic M12II EVO.

Poseidon – Watercooling Custom Build și personalizare așa cum îți dorești

Asamblat într-o carcasă Raijintek Zofos, conceput special pentru jocuri în condiții de zgomot redus, Poseidon este o “bestie” destinată celor mai pretențioși dintre utilizatori, având un preț de achiziție recomandat de 13.999 Lei. Se foloseşte de un procesor AMD Ryzen 7 2700X, răcit cu un sistem de răcire pe apă Raijintek Phorcys EVO CD360 pentru o operare la performanță maximă, în condiții de temperatură optime și cu un nivel de zgomot redus.

Necesarul de putere grafică, căutat de către pasionații de jocuri,  este satisfăcut de placa video AORUS GeForce RTX 2080 8G, în timp ce profesioniștii își pot desfășura activitatea în voie mulțumită celor 32GB memorie RAM. Totodată, SSD-urile Samsung 970 Evo și 860 QVO de 1TB asigură deopotrivă un spațiu de stocare generos și un nivel de performanță ridicat, în timp ce sursa de alimentare Seasonic certificată 80 Plus Platinum se remarcă prin eficiența energetică deosebită.

Pegasus – campionul raportului preț/performanță

Mulțumită prețului de achiziție recomandat de 5499 Lei, cel de-al patrulea sistem din gama ITD Custom Works – Pegasus – se adresează celor ce caută un raport cât mai bun preț/performanță. Cu ajutorul procesorului AMD RYZEN 5 2600 și a plăcii video Gigabyte GeForce RTX 2060 GAMING OC PRO 6G, Pegasus dispune de suficientă putere de procesare pentru a satisface un număr ridicat de utilizatori, totodată ținând și bugetul sub control. Configurația mai include 16GB memorie RAM, un SSD Samsung SSD 860 QVO de 1TB și sursă de alimentare Seasonic S12II. Ținând și de această dată cont de importanța aspectului vizual, carcasa aleasă este SilentiumPC Armis AR5X TG RGB.

Servicii premiumFiecare sistem ITD Custom Work este pretestat și vine și cu un buletin de teste ce reflectă performanțele și evidențiază comportamentul sistemelor în diverse scenarii de utilizare (temperaturi maxime de funcționare sub încărcare maximă, stabilitate, etc).

ITD Custom Works

Views: 0