Fundația Telekom Romania lansează campania de strângere de fonduri „Împreună pentru români”

  • Opt organizaţii vor fi ajutate să strângă fondurile necesare pentru implementarea proiectelor lor
  • Proiectele înscrise pe site-ul Fundaţiei Telekom Romania acoperă mai multe domenii, precum educaţie, protecţie socială şi mediu

În perioada 5 octombrie – 5 decembrie 2015, Fundaţia Telekom Romania organizează campania de strângere de fonduri „Împreună pentru români”, cu scopul de a sprijini 8 organizații să implementeze proiecte care adresează unele dintre cele mai importante problemele sociale ale societății românești.„Demarăm acest program cu o metodă de strângere de fonduri care să fie la îndemâna tuturor românilor. Prin solidaritate, avem încredere că vom reuşi să contribuim împreună, astfel încât toate cele opt proiecte să poată fi implementate. Este suficient ca doar 20.000 de români să doneze fiecare câte 2 euro și opt proiecte, semnalate tot de români ca fiind relevante, prind viață. Printr-un efort mic, dar împreună, putem să ne aducem aportul nostru la societatea din care facem parte”, declară Ruxandra Vodă, Membru în

Fundatia_Telekom_Romania

Consiliul Director al Fundației Telekom Romania. Cele 8 proiecte înscrise în campania de strângere de fonduri sunt:

  1. „O mamă şi pentru mine” al Fundaţiei Bambini in Emergenza – proiectul îşi propune să găsească pentru un număr de 20 de copii o „mamă” (asistent maternal), care să-i primească cu afecţiune şi să le ofere o creştere sănătoasă şi armonioasă;
  2. „Reciclează-ți telefonul pentru educație!” al Asociaţiei EcoStuff – acest proiect atrage atenţia asupra importanţei colectării selective a deşeurilor de mici dimensiuni, printr-o competiţie sportivă neconvenţională de aruncat telefonul mobil, care se va desfăşura în aer liber, în Timişoara şi se adresează tuturor categoriilor de vârstă;
  3. Proiectul „Dezvoltarea abilităţilor copiilor cu autism” al Asociaţiei Horia Moţoi are ca scop îmbunătăţirea abilităţilor sociale şi de imitaţiei ale copiilor cu tulburări de spectru autist, prin joacă;
  4. „Fii VoluKom-Voluntar pentru a Lume KOMpletă” al Organizaţiei Hospice Casa Speranţei – proiectul are ca prim obiectiv creşterea gradului de consţientizare a comunității asupra nevoii de îngrijire paliativă a grupurilor de copii și adulți diagnosticați cu boli incurabile din județul Brașov;
  5. „Fiecare Copil în Grădiniţă, PREZENT prin tehnologie” al Asociaţiei OvidiuRo – este un proiect pilot de monitorizare electronică în timp real a prezenţei copiilor din medii defavorizate, prin dotarea câtorva grădiniţe din cele 11 judeţe în care se desfăşoară programul cu tablete electronice. Sistemul are la bază o aplicaţie de monitorizare a prezenţei, dezvoltat special pentru acest proiect. Programul Fiecare Copil în Grădiniță aduce la grădiniță cei mai săraci copii din 43 de comunități rurale din România și schimbă viitorul comunităților;
  6. ”Patrula de Reciclare”, programul național de educație de mediu al Asociaţiei RoRec își propune să realizeze și să distribuie aplicația gratuită DEEECollect. DEEECollect va veni în ajutorul tuturor celor care doresc să scape de aparatele electrice vechi sau stricate și va susține eforturile miilor de elevi și profesori care promovează colectarea responsabilă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE);
  7. Proiectul „Nu există scuză pentru abuz” al Asociaţiei Touched România are ca obiectiv conştientizarea comunităţii despre amploarea şi efectele fenomentului de violenţă în familie şi ajutorarea a cel puţin 20 de victime ale violenţei domestice (femei şi copii) să depăşească situaţia de criză, să găsească un adăpost pentru a fi în siguranţă, să îşi obţină documentele necesare pentru reintegrarea în societate;
  8. „Tutorii şi mentorii te învaţă să reuşeşti!” al Fundaţiei United Way Romania – un program de mentorat și tutorat, prin care 1.500 de copii și tineri din comunități sărace sunt ajutați să termine școala și să se pregătească pentru viața profesională.

Toate persoanele care doresc să doneze sunt invitate să acceseze site-ul www.fundatiatelekomromania.ro, secţiunea Finanţări prin donaţii, unde pot afla mai multe informaţii despre cele 8 proiecte şi le pot susţine prin donaţii.

Telekom Romania a pus la dispoziţia fiecărei organizaţii câte două numere de teledon, de 2 şi respectiv 5 euro și o linie de sms de 2 euro prin care se pot face donaţii pe parcursul campaniei de strângere de fonduri. Numerele de teledon pentru fiecare campanie se găsesc aici.

Despre Fundaţia Telekom Romania

Fundaţia Telekom Romania este o organizație non-profit care susține diferite categorii de persoane aflate în situații speciale, cauze sociale, copii diagnosticați cu boli grave, tineri talentați și răspunde apelurilor umanitare în cazul calamităților natural

Fundația își propune să identifice, prin interacțiune directă cu angajații si comunitatea, zonele și categoriile sociale care au nevoie prioritar de suport și să răspundă nevoilor reale ale acestora în timp util

Despre Telekom Romania

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

Prin noul concept comercial MagentaONE lansat pe piaţă, Telekom Romania oferă pachete integrate de servicii fix-mobil într-o formă simplificată, adresate atât clienţilor persoane fizice, cât şi clienţilor companii. MagentaONE înseamnă un singur loc pentru toate serviciile de comunicaţii necesare: un singur Call Center, o singură factură, o singură aplicaţie MyAccount (inclusiv o aplicaţie pe mobil). Clienţii beneficiază astfel de o experiență completă şi inedită: servicii de voce și date mobile 3G și 4G, telefonie fixă tradițională, internet fix de până la 1Gbps și televiziune prin mai multe tehnologii, inclusiv televiziune interactivă (IPTV), precum și conținut de calitate și exclusivități – toate disponibile pe platforma Telekom TV. De asemenea, MagentaONE consolidează poziția Telekom Romania de lider în furnizarea de soluții complete de telecomunicații și IT&C, pentru companiile din România, indiferent de dimensiunea lor.

La începutul lunii septembrie 2015, aproximativ 150.000 de clienţi au ales pachetele integrate de la Telekom Romania şi au devenit parte din universul MagentaONE.

Brand-ul Telekom Romania este prezent pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom Romania este un brand care aparține Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial, cu peste 151 milioane de clienți pentru servicii mobile, 30 milioane de linii fixe și peste 17 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2014). Grupul oferă produse și servicii fixe, comunicare mobilă, Internet și IPTV pentru consumatori și soluții IT&C pentru clienți din mediul de business. Deutsche Telekom este prezent în peste 50 de țări și are circa 228.000 angajați la nivel mondial. Grupul a generat venituri de 62,7 miliarde euro în anul financiar 2014 – mai mult de 60% din această valoare în afara Germaniei.

FUNDAŢIA TELEKOM ROMANIA

Telefon: +40 21 400 5236

E-mail: ionela.paunica@telekom.ro
5 octombrie 2015 București – Fundația Telekom Romania

Views: 0

Lasă un răspuns