Fundația Alexandrion a decernat pentru a IV-a oară premiile Matei Brâncoveanu

Cea de-a patra ediție a Galei Premiilor Matei Brâncoveanu organizată de Fundația Alexandrion a avut loc în seara zilei de 11 decembrie. Șapte tinere valori din literatură, istorie, arte plastice, film, teatru, muzică și arhitectură au fost recompensate cu premii în bani pentru proiectele realizate în ultimul an. Fundația Alexandrion susține tinerele valori!

Stelios Savva, Prim-Vicepreședinte al Fundației Alexandrion și CEO al Alexandrion Group, a deschis gala printr-un discurs ce a subliniat dorința care stă la baza proiectului, aceea de a sprijini tinerii care aduc plus valoare și care sunt excelenți în domeniul lor.

Stelios Savva Prim Vice Presedinte Fundatia Alexandrion

“Decernarea premiilor Matei Brâncoveanu a început ca o recunoaștere a meritelor personalităților care excelează în domeniile lor și sunt adevărate exemple. Fundația Alexandrion a fost înființată și s-a transformat în platforma noastră de responsabiliate socială, ce reflectă toate atributele sociale ale Alexandrion Group. În ultimii 20 de ani, misiunea fundației a fost aceea de a conduce toate acțiunile sociale ale grupului, în principal concetrându-se pe cultură și sport. Noi, oamenii de la Fundația Alexandrion am crezut întotdeauna că performanța excepțională în domenii precum știința, istoria, cultura sau sportul vor putea schimba societatea. Mereu vom găsi inspirație în succesul generațiilor mai în vârstă, în istoria noastră și în tradiții, dar de asemenea trebuie să ne îndreptăm atenția și spre generațiile viitoare. Ele sunt responsabile de păstrarea tradițiilor noastre, de continuitatea acestora dar și pentru dezvoltarea culturii și societății noastre.”

Premiile Matei Brancoveanu 2018

Premiile au fost rezultatul unei atente selecționări și jurizări de către juriul de specialitate pe criterii solide: excelența, performanța, pasiunea pentru domeniul pe care îl reprezintă, analiza carierei și aportul adus societății. Juriul Premiilor Matei Brâncoveanu, condus de academicianul Dan Berindei, s-a întrunit în două ședințe pentru a discuta proiectele înregistrate în vederea atribuirii remarcabilelor distincţii oferite de Fundaţia Alexandrion unor tineri care au avut realizări de excepţie în ultimele 12 luni. Tinerele talente excelează în 7 categorii ale creativității și premiile au fost atribuite după cum urmează: la secțiunea Muzică a fost premiat dirijorul Gabriel Bebeșelea care în 2018 a înregistrat, cu Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, un CD cu oratoriul STRIGOII şi “Pastorale – Fantaisie pour petite orchester”, de George Enescu.

Regizorul Paul Negoescu a câștigat premiul pentru film cu lungmetrajul din 2018 – „Povestea unui pierde-vară”. Pentru activitatea în domeniul teatrului a fost premiată tânăra actriță Silvana Mihai care a jucat pe scenele celor mai importante teatre, atât în teatrul independent, cât și pe scena TNB, Teatrului Metropolis, Teatrului Excelsior și Teatrului Mic, cât și pe micul ecran în serialul Umbre. Premiul i-a fost oferit pentru piesa “Pescărușul” de Cehov, care a fost pusă în scenă în 2018 la teatrul independent “Unteatru”, ea având o interpretare de excepție.

La secțiunea Literatură, câștigător a fost desemnat Teodor Dună, care prin volumul “KIRILĂ” (apărut la editura Tracus Arte, în decembrie 2017)  a dat proba deplină a maturității sale scriitoricești. Costel Coroban, publicat la prestigioasa editură Cambridge Scholars Publishers cu volumul “Ideology and Power in Norway and Iceland, 1150-1250” a fost ales drept câștigătorul categoriei Istorie. Arta a fost reprezentată de Răzvan Boar, artist cu nenumărate expoziții personale internaționale la New York, Los Angeles, Londra Edinbourgh și Viena, premiat pentru proiectul «Din unghiuri diferite» de la MNAC. Ilinca Păun-Constantinescu este laureata categoriei Arhitectură. Ea este asistent universitar la UAUIM, doctor în arhitectură, fondatoare și președintă a Asociației Ideilagram, curator și arhivist la UAR și Arhiva Fotografică a UAR. În cadrul Premiilor Matei Brâncoveanu  ea a fost premiată pentru expoziția „Despre locuire”, proiect în cadrul BETA 2018, iniţiat şi coordonat de OAR TIMIŞ, în care a fost membră a echipei de cercetare ( 2017) și curator principal  (2018).

Premiile Matei Brâncoveanu au fost oferite pentru prima data în 2015 ca o extensie a Premiilor Constantin Brâncoveanu, însă de această dată axată pe generațiile tinere. Cea de-a patra ediție a marcat o seară importantă pentru cariera celor care au obținut recunoaștere și susținere. Într-o societate care are nevoie din ce în ce mai mult de exprimarea ideilor contemporane, aceste ințiative sunt o răsplătire a întregii comunități care va beneficia de rezultatele artiștilor. Fundația Alexandrion dorește să inspire și să ofere ajutor proaspetelor talente promovând valorile românești și excelența în România și nu numai.

12 Decembrie 2018, București – Fundația Alexandrion