F64 și Sony sărbătoresc „Back to Photo School“ cu ateliere LIVE si promoții

F64, cel mai mare magazin foto-video din România, și Sony anunță o campanie specială dedicată lunii septembrie. Sub numele „Back to Photo School“, până pe 22 septembrie, vor fi organizate patru sesiuni live cu unii dintre cei mai apreciați fotografi. În același interval, vor fi disponibile la preț redus unele dintre cele mai bune produse Sony. Prezentările vor fi transmise prin streaming pe canalul de YouTube și pe site-ul F64. Invitații vor oferi sfaturi și trucuri practice pentru cei interesați de anumite genuri de fotografie. Astfel, aceștia vor afla cum le pot stăpâni cât mai bine pentru a surprinde cadre impresionante.

992_sony_days

Programul de sesiuni va debuta pe 13 septembrie, de la ora 19.00, cu Alin Popescu și prezentarea „Povești cu și despre obiective“. Urmează joi, pe 15 septembrie, Marcel Cristocea, cu „Fotografia de studio“. Pe 20 septembrie, se va desfășura atelierul „Despre fotografia de stradă“ cu Mirela Momanu, care va oferi sfaturi și idei creative celor prezenți. În ultima zi a campaniei, pe 22 septembrie, participanții îl vor cunoaște pe Miluță Flueraș, care va împărtăși din experiența lui în „Fotografia de concert“. Toate detaliile despre campanie sunt aici, iar înregistrările vor fi disponibile ulterior pe conturile de YouTube și Facebook ale F64.

lectori_back-to-photo-school_sony

În ceea ce privește promoțiile incluse în campanie, F64 și Sony oferă la achiziția oricărui model A5000, A6000 și A6300 un card, o geantă și un acumulator cadou. Aceste trei modele fac parte din cea mai populară serie de echipamente foto ale producătorului. Și cum echipamentele mirrorless devin din ce în ce mai căutate, în campania „Back to Photo School“ se vor primi și vouchere de 15% din valoarea obiectivului Sony pentru astfel de produse foto, care poate fi folosit la achiziţiile ulterioare. Iar dacă pentru vacanțe sau explorările urbane din marile orașe fotografilor li se pare mai potrivit un aparat foto compact performant, cele două companii vin în întâmpinarea lor cu un bonus: card și acumulator pentru achiziția oricărui produs din seria RX.

Pasionații de fotografie știu foarte bine cât de important este un card și pentru nevoile acestora Sony și F64 au pregătit reduceri de 30% la cele mai rapide carduri de memorie Sony. Atât viteza, cât și anduranța sunt importante, iar Sony s-a remarcat până acum prin calitatea foarte bună a echipamentelor foto, a accesoriilor și a cardurilor de mare viteză. Sunt însă și persoane doritoare de aventuri pe care vor să le imortalizeze cât mai ușor, iar pentru astfel de experiențe Sony a creat camera video AS200V. „Back to Photo School“ vine cu o promoție foarte bună: geantă, acumulator și card pentru stocarea tuturor aventurilor fără griji.

Toate noutățile despre produsele disponibile, sesiunile live și viitoarele evenimente organizate și găzduite de F64 sunt disponibile pe pagina de Facebook a magazinului.

Despre F64

F64, lider pe piața echipamentelor foto-video din România,  deține cel mai mare magazin de profil pe piața românească de comerț electronic: www.F64.ro. Cu o echipă de 130 de angajați, F64 înseamnă atât un spațiu fizic pentru o gamă variată foto-video, cât și un magazin online, unde clienții pot găsi pe stoc tot ceea ce au nevoie în materie de foto-video.

Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți legate de fotografie și F64, pasionații pot urmări conturile oficiale de Facebook, Instagram și Twitter.

București, 13 septembrie 2016 – F64

Visits: 0

Lasă un răspuns