F64 organizează expoziția „Povestea #Bucuriei” în cadrul campaniei „Prima Casă pentru Căței”

F64, cel mai mare magazin foto-video, a lansat pe 3 august programul „Prima Casă pentru Căței” împreună cu „Asociația pentru Protecția Animalelor Robi”.

19Poza portrait_bucurie_minune_amandoua_2

Următoarea surpriză din cadrul campaniei este o expoziție fotografică specială, găzduită în sala expozițională a magazinului. „Povestea #Bucuriei” prezintă, prin fotografiile lui Silviu Răcheriu, viața și personalitatea cățelușei #Bucurie. Aceasta a devenit un fenomen pe rețelele sociale și a acceptat, cu drag, să fie ambasador pentru „Prima Casă pentru Căței”. Programul vine în sprijinul câinilor fără adăpost care merită un cămin plin de iubire, atenție și îngrijire.

5Poza landscape_bucurie_5

#Bucurie este, probabil, cea mai cunoscută cățelușă buldog francez din online-ul românesc. Echipa F64 s-a bucurat foarte mult când aceasta şi fiica ei, Minune, s-au alăturat cauzei. Așa am avut ocazia să aflăm câte ceva despre cum a început povestea ei, cum a crescut, despre ce schimbări poate aduce un cățel în viața ta sau cum poate avea el „toane de divă”

„Când am văzut-o prima dată habar nu aveam că sufletul acela mic îmi va schimba programul, viața, felul de a percepe lucrurile și îmi va dezvolta ceea ce eu credeam că simt și știu: iubirea necondiționată. Mai mult, nu mă gândeam că îi voi organiza o nuntă sau că o să îmi fie dor de cineva care latră și după care trebuie să strâng pe stradă”, a descris Silviu legătura dintre el și #Bucurie. Povestea completă poate fi citită pe blogul F64.

14Poza portrait_bucurie_nunta_3

Vernisajul se va desfășura pe 24 august, începând cu ora 19.00, în sala expozițională a magazinului F64 din Bulevardul Unirii nr. 45. Detalii complete despre eveniment pot fi găsite pe pagina de Facebook dedicată.

Programul „Prima casă pentru căței” continuă, iar toți cei care vor să ajute pot să o facă foarte simplu. Trebuie doar să trimită un mail la adresa asociatia.robi@gmail.com și să treacă în subiect „Programul Prima Casă pentru Căței”. Adopția poate fi şi la distanță, ceea ce presupune plata unei sume lunare, pe o perioadă determinată sau nu, pentru asigurarea hranei animalului.

Despre

F64, lider pe piața echipamentelor foto-video din România, deține cel mai mare magazin de profil pe piața românească de comerț electronic: www.F64.ro. Cu o echipă de 130 de angajați, F64 înseamnă atât un spațiu fizic pentru o gamă variată foto-video, cât și un magazin online, unde clienții pot găsi pe stoc tot ceea ce au nevoie în materie de foto-video.

Pentru a fi la curent cu ultimele noutăți legate de fotografie și F64, pasionații pot urmări conturile oficiale de Facebook, Instagram și Twitter.

București, 22 august 2016 – F64

Visits: 0

Lasă un răspuns