EA SPORTS™ WRC OFERĂ CONȚINUT NOU PRIN NOUA LOCAȚIE DIN EUROPA CENTRALĂ

Actualizarea sezonului 2 include peste 60 de Momente, noi elemente Rally Pass și îmbunătățiri ale jocului Trailerul sezonului 2 poate fi urmărit aici

Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) a lansat ca update sezonul 2 al EA SPORTS™ WRC, oferind pasionaților de raliuri o experiență îmbunătățită de joc și noi provocări. Noul conținut include raliul inaugural Central European Rally, alcătuit din peste 32 km de asfalt rapid, solicitant și plin de adrenalină, pe durata a 12 etape. Actualizarea include, de asemenea, elemente Rally Pass și peste 60 de Momente noi.

Inspirată de raliu oficial WRC, noua locație din Europa Centrală prezintă fanilor drumurile de mare viteză din Cehia, în această nouă etapă de asfalt. Aceasta este disponibilă gratuit* pentru toți jucătorii începând cu 14 decembrie și în toate modurile majore de joc, inclusiv în Carieră, cu diferite condiții meteo și sezoane climatice. Sfaturi și trucuri pentru a aborda noua locație, împreună cu lista completă a traseului, pot fi găsite pe site-ul EA SPORTS WRC.

“Viziunea noastră este ca Europa Centrală  să îi provoace pe jucători să depășească limitele controlului și să își asume riscuri calculate în timp ce se întrec prin sate mici, păduri și terenuri agricole deschise. Adăugarea Raliului Europei Centrale oferă o experiență de joc antrenantă, cu drumurile sale ample și întortocheate și cu circuitele rurale unice”, a declarat Matthew Battison, Creative Director pentru Codemasters. “Acesta este doar începutul unei serii de actualizări interesante pe care le avem planificate pentru EA SPORTS WRC și așteptăm cu nerăbdare să împărtășim mai multe în lunile următoare.”

Pe lângă numeroase îmbunătățiri ale jocului, începând cu 19 decembrie, această actualizare marchează începutul unui nou sezon Rally Pass, oferind jucătorilor șansa de a debloca până la 30 de elemente de personalizare disponibile pentru nivelul gratuit, dar și în VIP și EA Play. Peste 60 de Momente vor fi, de asemenea, lansate în Sezonul 2, oferindu-le fanilor posibilitatea de a retrăi istoria WRC și de a se confrunta cu provocări zilnice unice. Opt dintre aceste Momente vor fi exclusive pentru membrii EA Play.

EA SPORTS™ WRC, jocul oficial al Campionatului Mondial de Raliuri FIA, este disponibil pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, PC prin EA App, Epic Store și Steam. Pentru mai multe informații despre joc și despre actualizarea sezonului 2, puteți accesa site-ul oficial sau canalele noastre de socializare.

*Necesită EA SPORTS WRC (vândut separat) și toate actualizările sale

Views: 0

Lasă un răspuns