Door Kickers 2: Task Force North, desemnat jocul românesc al anului la Romanian Game Awards

Door Kickers 2: Task Force North a obținut titlul de „Jocul românesc al anului”, în cadrul galei Romanian Game Awards. Organizat de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) și prezentat de Banca Transilvania, Romanian Game Awards, aflat la a doua ediție, a premiat cele mai remarcabile titluri și proiecte create de industria de dezvoltare de jocuri video din România.

Door Kickers 2:Task Force North, dezvoltat de KillHouse Games, este un joc de tip strategie în timp real cu elemente tactice. Acesta continuă povestea primului Door Kickers, mutând acțiunea într-o regiune fictivă din Orientul Mijlociu, numită Nowheraki. Jucătorii comandă unități de operațiuni speciale în misiuni de combatere a terorismului, cum ar fi salvarea de ostatici și eliminarea grupărilor insurgente.

Edgeflow Studio din Timișoara a fost singurul studio care a obținut două premii în cadrul galei: Independent Studio of the Year și Best Upcoming Romanian Game pentru Breachway, un joc de tip roguelike spațial cu mecanici de deckbuilding. Fondat de arhitecți pasionați de jocuri video, Edgeflow a transformat experiența din vizualizarea arhitecturală într-o semnătură aparte, vizibilă mai ales în designul detaliat al navelor spațiale din joc.

Categoria Game Development Company of the Year, ce recunoaște companiile cu un impact major în dezvoltarea de jocuri, fie prin proiecte proprii, fie prin colaborări internaționale, a fost câștigată de Funcom, studio ce dezvoltă jocuri precum Dune și Conan Exiles – Age of War, titlu ce a fost nominalizat la categoria Best Support Services Project.   .

Assassin’s Creed Shadows, la care Ubisoft România a avut un rol important în dezvoltare, a fost desemnat Best Co-Development Project, titlu ce se acordă jocurilor internaționale în care studiourile românești au contribuit semnificativ.

Studioul Amber a fost recompensat cu premiul Best Support Services Project pentru contribuția sa cu servicii de testare și localizare pentru jocul Five Nights at Freddy’s: Help Wanted 2.

Premiul pentru categoria Best Student / Game Jam Project, acordat celor mai promițătoare proiecte realizate de studenți, a fost câștigat de The NANCY Project, un joc care a impresionat prin creativitate și execuție. Distincția pentru Best Social Change Game Project a revenit proiectului Play for Democracy, o inițiativă ce a folosit două jocuri video ca instrument de educație civică.

În plus față de categoriile evaluate de juriul specializat, RGDA a acordat și o serie de premii speciale care recunosc contribuția importantă a unor persoane sau organizații la creșterea și consolidarea industriei de game development din România:

  • Romanian Game Industry Legend Award: Marius Potârniche
  • Best Media Support for Romanian Games: Sorin Badea (Radio Guerrilla)
  • Industry Star Supporter Award: Alexandru Pădure (Assist Software) și Ioan Dăescu (DBO)

Views: 16

Lasă un răspuns