Depanero reduce cu 3 zile durata medie de reparație a produselor și oferă cea mai mică perioadă de service din România

  • Timpul mediu de reparație în cadrul Depanero este acum de 7 zile, la jumătate față de prevederile în vigoare
  • Creșterea numărului de angajați și investițiile continue în dezvoltarea acestora sunt printre principalele motive care au dus la reducerea duratei medii de reparație

Depanero, cea mai mare firmă de service din România în domeniile electro-IT, electrocasnice mici și mari, tablete și telefoane mobile, reduce la 7 zile durata medie de reparație a produselor, de la 10 zile și jumătate, cât era la începutul anului, oferind acum cea mai mică perioadă de service din România[1]. Extinderea echipei și investițiile continue în programe de specializare și dezvoltare a angajaților sunt printre principalele motive care au dus la diminuarea acestei perioade pentru Depanero. Timpul în care un produs iese din service-ul Depanero este acum la jumătate față de prevederile legale în vigoare, potrivit cărora, o firmă de service are la dispoziție 15 zile calendaristice pentru a repara un produs.

Adrian_Antohi_Director_General_Depanero

„Ne-am propus ca în următoarele două luni să reducem și mai mult durata de reparare a produselor, astfel încât în octombrie să ajungem ca, în medie, după 6 zile de la recepția produsului în service să anunțăm clientul că i l-am reparat”, spune Adrian Antohi, director general Depanero.

Reducerea duratei medii de reparație este cu atât mai importantă cu cât, în prezent volumul lunar de muncă al tehnicienilor Depanero este de aproximativ 30.000 de produse.

Scăderea duratei medii de reparație a fost influențată și de creșterea constantă a numărului angajaților și a investițiilor permanente în dezvoltarea acestora. Astfel, de la începutul anului și până în prezent, numărul angajaților Depanero a crescut cu aproape 50, ajungând la 285.

La începutul anului, Depanero a realizat un studiu pentru a afla care sunt argumentele de care țin cont românii atunci când aleg firma de service. Una dintre concluzii este că pentru 85% dintre cei 1.000 de respondenți din mediul urban este foarte important ca produsele lor să fie reparate cât mai repede.

„Studiul pe care l-am realizat la începutul acestui an ne-a determinat să luăm măsurile necesare astfel încât să reparăm și mai rapid produsele defecte și să depășim așteptările clienților”, mai spune Adrian Antohi.

Despre Depanero

Depanero este un brand nou pe piața de service electro IT din România, sub care își desfășoară activitatea cea mai mare firmă de service din România. Compania Depanero are prezență la nivel național, cu angajați proprii, acoperind aproape toate județele țării. Cei 285 de angajați ai companiei au mii de ore de experiență de service și pregătire profesională, precum și mii de ore de relații cu clienții acoperind majoritatea categoriilor de produse de folosință îndelungată, cum ar fi: telefoane mobile, tablete, IT, electronice, electrocasnice mici și mari etc.. Depanero oferă servicii de consultanță, diagnosticare și remediere rapidă a defecțiunilor, atât pentru produsele aflate în garanție cât și pentru cele în post-garanție, pentru acestea din urmă oferind garanție la reparație.

Brandul Depanero este prezent pe piața din România din 2014, odată cu rebranding-ul companiei Servskills, înființată în 2011. Depanero livrează lunar servicii de consultanță și reparații pentru o medie de 30.000 de clienți.

[1] Perioada ia în calcul durata medie înregistrată pe toate categoriile de produse din portofoliu

București, 31 august 2015 – Depanero

 

 

Views: 0

Lasă un răspuns