DentalVerse by Dr.Leahu, prima platformă din stomatologie care digitalizează relația cu pacientul, se lansează astăzi

*De la educație, consult, programare, plată online până la asistent virtual cu AI*

Rețeaua Clinicile Dentare Dr.Leahu, liderul pieței de stomatologie din România, lansează DentalVerse, prima aplicație mobilă de pe plan local care digitalizează interacțiunea pacientului cu medicul stomatolog. Platforma integrează funcţionalităţi care simplifică și fluidizează procesele și experiența pre și post accesare a serviciilor stomatologice. De asemenea, aceasta pune accent pe latura consultativă, prin conținutul educațional disponibil imediat, posibilitatea de consult online și asistentul virtual inteligent Catrinel. Pe termen mediu și lung, DentalVerse va îngloba funcționalități complexe, cu obiectivul de a deveni, prin tehnologiile folosite, o primă platformă de telestomatologie. Partenerii de dezvoltare ai soluției mobile sunt Codestage, Gamify și DRUID.

Disponibilă în Google Play și App Store, versiunea inițială pune la dispoziția pacientului posibilitatea de a-și crea simplu profilul și de a se înregistra, de a programa consultațiile fizice, de a solicita documente pentru consultație online și de a încărca documentele medicale. De asemenea, acesta va putea găsi informații medicale utile și ghiduri post-tratament, trimite mesaje către medicii specialiști, plăti online și intra în programul de fidelizare, beneficiind de oferte și abonamente personalizate. Într-o etapă ulterioară de dezvoltare, aplicația va extinde avantajele prin completarea automată a profilului, posibilitatea de a adăuga un membru al familiei în profilul curent, accesul la istoricul medical, crearea planului de tratament pe o perioadă îndelungată, cu generare automată de programări și multe alte servicii.

“Studiile ne arată că 80% dintre noi avem așteptarea ca experiențele să ne fie în primul rând digitale. Realitatea ultimilor ani aduce în prim plan nevoia de completare a actului medical, fizic, cu interacțiunea digitală pentru servicii care simplifică relația pacientului cu medicul stomatolog și încurajează prevenția. Suntem încântați că putem să aducem pentru prima dată în serviciile stomatologice această abordare totală a pacientului. Așa vedem noi inovația în stomatologie – aparatura și tehnicile de ultimă oră să fie completate de o experiență a pacientului și a medicului transformată radical prin tehnologie.”, declară Ionuț Leahu, CEO și fondator Clinicile Dentare Dr.Leahu.

„În ultimii ani, consumatorii s-au obișnuit în așa măsură cu interacțiunile digitale încât acestea au devenit standardul pentru satisfacția și loializarea lor în diferite segmente de activitate, iar asistența medicală nu face excepție. Tocmai de aceea, suntem fericiți că am putut colabora cu rețeaua Clinicile Dentare Dr.Leahu pentru implementarea primei platforme bazate pe AI conversațional din domeniul stomatologiei din România, platformă care va răspunde exigențelor pacienților de accesibilitate, viteză și simplitate. Mai mult decât atât, în timp, acest asistent virtual va evolua de la sarcini relativ simple, precum realizarea de programări online, la a susține un întreg ecosistem digital de interacțiune între pacient și clinică, oferind informații în timp real sau facilitând plăți.”, afirmă Liviu Drăgan, CEO DRUID.

„Am dezvoltat, în ultimii ani, împreună cu Clinicile Dentare Dr.Leahu proiecte digitale spectaculoase, cu impact real în business-ul de zi cu zi. Ne bucurăm să lansăm acum DentalVerse by Dr.Leahu, aplicația cu cea mai mare viziune dintre toate cele lansate, care își propune să ridice nivelul de sănătate dentară din România prin educație, informație și servicii de interpretare la distanță. Viitorul sigur va fi strâns legat de AI și blockchain, așa că sunt entuziasmată.”, completează Diana Dragomir, Gamify.

„Implicarea echipei noastre în acest proiect reprezintă o onoare, dar și o mare responsabilitate întrucât ne-am propus să facilităm interacțiunea pacientului cu experiența dentară printr-un instrument sigur, stabil și ușor de utilizat. Suntem foarte entuziasmați de viitorul acestei aplicații și de impactul pe care îl va genera în domeniul stomatologiei.”, susține Andrei-Dragos Pătrașcu, Codestage.

Pe termen lung, aplicația va include funcționalități de tipul analizei, prin inteligență artificială, a radiografiilor, portofelului electronic, cu posibilitatea de stocare a fondurilor în aplicație, plată în avans sau monedă virtuală, conversației în limbaj natural cu un asistent AI, identificării automate la vizita fizică etc.

Aplicația DentalVerse se găsește în Google Play și App Store și poate fi descărcată gratuit.

https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.dentalverse.app

https://apps.apple.com/us/app/dentalverse/id6443784308

Visits: 0

Lasă un răspuns