Cum să obții un job de viitor cu CTRL+N și Microsoft. Programele de reconversie profesională – soluția reducerii deficitului de personal pe piața IT

Joburile cu profil tehnologic reprezintă 25% din totalul pozițiilor listate pe platformele de recrutare. Potrivit unei cercetări realizate de Microsoft la nivel european – Digital Futures Index – România este una dintre țările din Europa cu cel mai mare număr de absolvenți de facultăți cu profil STEM – 10.000 pe an, însă industria IT generează 20.000 de noi locuri de muncă pe an. Se estimează că, până în anul 2027, în România vor apărea aproximativ 645.000 de noi joburi pe roluri tehnice, iar 70% dintre acestea ar urma să fie disponibile în alte industrii decât IT.

Software developers solving a problem

În aceste condiții, este evidentă nevoia de a avea acces și de a investi în programe de reskilling sau reconversie profesională, care au rolul de a contribui activ la digitalizarea României și la dezvoltarea de noi generații de IT-iști.

Proiectul Control N (CTRL+N), susținut de Microsoft, șansa unui nou început pentru o carieră în IT

CTRL+N – Un viitor mai bun, un proiect educațional lansat de Bittnet Training și susținut de Microsoft, este un astfel de program. Acesta oferă, pe de o parte, un nou start, o nouă pagină în cariera celor care vor să învețe noi abilități și să obțină primul job în IT, iar, pe de altă parte, oferă suport companiilor în a găsi candidații potriviți pe o piață ce se confruntă cu un deficit major de forță de muncă.

“Piața IT din România se confruntă cu un deficit masiv de profesioniști. Doar în 2022, putem vorbi de un deficit de peste 20.000 de specialiști. Putem contribui la rezolvarea acestei probleme prin dezvoltarea proiectelor sustenabile de educație IT, a programelor de specializare și reconversie IT care să ofere comunității skillurile necesare pentru ocuparea unui loc de muncă. CTRL+N este un program complex de reconversie profesională construit pe baza celor mai căutate roluri din industria IT. Include trasee de învățare pentru joburi de viitor, în domenii precum: Software, Hardware, Data, Cloud, Security, Project Management sau Design. Însă, astfel de programe trebuie susținute de companiile deschise să ofere un rol entry-level absolvenților. Pentru a contribui la creșterea educației digitale în România este necesar să existe implicare și deschidere din partea tuturor”, spune Florentina Bob – Project Manager CTRL+N.

De altfel, CTRL+N funcționează ca o punte de legătură între oameni și companii care își doresc să crească și să se dezvolte. FAN Courier, liderul serviciilor de curierat din România, se numără printre companiile care și-au propus să ofere absolvenților cursurilor CTRL+N șansa unui nou început.

Adrian, student la agronomie, a obținut primul job în IT în cadrul companiei FAN Courier

Adrian Ciucă are 22 de ani și a studiat agronomia. În ultimul an de facultate, în timp ce se pregătea pentru a susține examenul de licență, a decis că dorește să înceapă o carieră în IT.

“Eram student la Agronomie și făcusem în liceu programare, așa că m-am gândit să revin în acest domeniu. Am decis să caut cursuri de IT. În mare parte îmi doream să fie ceva în ritm propriu, nu voiam să fie cu profesor și le-am găsit pe Google pe cele de la CTRL+N. M-am înscris la .NET/C# Developer. Cursul a durat aproximativ 3 luni, acesta a fost ritmul meu. Mi-a plăcut foarte mult pentru că am putut să mă ocup de licența la Agronomie, dar să și învăț în paralel, oricând aveam eu timp, pentru cursul acesta. Cursul a fost foarte util pentru mine atunci când m-am angajat pentru că mi-a oferit o bază și am reușit să trec interviul cu ajutorul lui”, povestește Adrian Ciucă, fost cursant CTRL+N.

Adrian a fost angajat în cadrul departamentului de IT al companiei FAN Courier, care și-a propus, prin parteneriatul cu CTRL+N să le ofere o șansă celor care au trecut printr-un curs de reconversie profesională sau care abia au terminat facultatea.

“Pe piața IT există un deficit de personal. Sunt mulți angajatori care vor să acceseze puținele resurse experimentate care sunt pe piață. Aud foarte des că majoritatea companiilor vor să angajeze oameni cu experiență, însă ca să angajezi oameni cu experiență, este nevoie să îi formezi. Noi ne dorim să îi ajutăm pe cei care sunt la început de drum, deoarece, în acest fel, există beneficii de ambele părți. Noi susținem dezvoltarea lor și ei susțin dezvoltarea noastră ca și companie. Toți cei care își doresc să angajeze oameni cu experiență și să participe la creșterea numărului de persoane în zona IT, cred că trebuie să-și regândească strategia. Ei trebuie să participe activ, în primă fază, la formarea și angajarea juniorilor. Nu putem să obținem ceea ce ne dorim, dacă nu facem ceva în sensul acesta. Nu putem avea oameni cu experiență, dacă nu îi ajutăm să obțină această experiență. Nu putem să creștem oameni performanți în IT, dacă nu le dăm posibilitatea să înceapă de undeva.”, este de părere Florian Iosif – Software Development Manager FAN Courier.

Programele de reskilling și creșterea compentențelor digitale, o prioritate pentru Microsoft

În cadrul programului CTRL+N, cursanții au acces la numeroase cursuri susținute și de traineri Microsoft, dedicate atât celor care nu au experiență, dar și celor care vor să-și dezvolte abilitățile în domeniu pentru a avea mai multe șanse într-o piață a muncii unde competențele digitale reprezintă un must.

Creșterea competențelor digitale și programele de reskilling reprezintă o prioritate pentru Microsoft. Compania colaborează cu diverse asociații de business (ANIS, AmCham), ONG-uri (EOS, Code for Romania), instituții academice de top, dar și cu guvernul român pentru a oferi programe de calificare, recalificare și perfecționare, care vor contribui la reducerea decalajul de competențe digitale pe care România îl are la nivelul populației.

“Învățarea continuă și dezvoltarea competențelor digitale sunt foarte importante pentru fiecare dintre noi. Indiferent de nivelul abilităților noastre, cu toții avem un potențial mult mai mare care odată valorificat va genera un impact pozitiv pentru toată lumea. Microsoft s-a alăturat inițiativei CTRL+N, pentru facilitarea accesului a 25.000 de români la cursuri de recalificare profesională, până în 2025. Potrivit Digital Future Index, abilitățile digitale sunt strâns corelate cu rezultatele economice și societale, incluzând inovația, productivitatea, nivelul salariului mediu sau calitatea mediului înconjurător. În viitor vor avea succes afacerile care vor integra constant tehnologii digitale avansate – cum ar fi Cloud, IoT și AI – în activitatea și procesele lor. Accelerarea tranziției către cloud reprezintă deja o prioritate pentru România, iar companiile trebuie să investească în specialiștii IT. Competențele digitale actualizate înseamnă că acești profesioniști pot utiliza și pot implementa mai eficient tehnologii avansate la scară largă, permițând firmelor să accelereze transformarea digitală și să maximizeze impactul investițiilor în tehnologie asupra afacerii.”, declară Daniel Rusen, Director de Marketing și Operațiuni în cadrul Microsoft.

Previziunile pieței locale de cloud prevăd o creștere anuală de 20% pentru următorii 5 ani. În același timp, România are un scor cu 29% sub media regională în ceea ce privește procentul de companii care angajează specialiști în domeniul IT, potrivit Digital Future Index. De aceea, este evident că organizațiile trebuie să includă în strategia lor de dezvoltare și creșterea abilităților digitale ale propriilor angajați, dar și investiția în programe de calificare și recalificare. Cu cât fiecare angajat va avea competențe și abilități digitale mai multe și mai complexe, cu atât impactul lor în cadrul companiilor pentru care lucrează va fi mai mare.

“Consider că programe de educație IT precum Control N (CTRL+N) ajută foarte mult România, pentru că le oferă o șansă oamenilor care nu au un job sau celor care își doresc să facă o reconversie profesională să intre într-un domeniu care este foarte bine plătit și este sigur. Sunt de părere că toate companiile ar trebui să ofere o șansă juniorilor pentru că și noi trebuie să începem de undeva și sunt sigur că putem veni cu perspective noi. Eu am fost primit cu brațele deschide la FAN Courier. Colegii mi-au explicat ce era nevoie să știu și chiar dacă, la început, fluxul de informații care veneau din companie și aplicațiile folosite mă depășeau un pic,  am exersat în fiecare zi, am pus întrebările potrivite și am reușit să trec de acest pas și acum lucrurile sunt foarte ok. În continuare, consider că trebuie să mă dezvolt mai mult, să muncesc mai mult, pentru a fi la nivelul la care îmi doresc să ajung“, a mai spus Adrian Ciucă, fost cursant CTRL+N.

Visits: 0

Lasă un răspuns