Connections, liderul pieței de transformare digitală din România, anunță parteneriatul cu Performance Improvement Consulting 21

Connections, lider pe piața de transformare digitală din România,  anunță parteneriatul cu compania românească Performance Improvement Consulting 21 (PIC21). PIC21 oferă o gamă completă de servicii integrate de consultanță, care acoperă necesitățile de digitalizare și hiperautomatizare ale clienților din industriile de servicii financiare: banking, leasing, factoring, asigurări. 

Cei doi fondatori ai PIC21, Ana-Maria Niculae și Constantin Milchi, pun la dispoziția clienților expertiza de peste 25 de ani câștigată în mod direct în Financial Services, atât în zona operațională, cât și în zona de implementare proiecte IT, în Europa, Orientul Mijlociu și Asia. De asemenea, fondatorii au o vastă experiență în consultanță de management și financiară, servicii B2B și B2C, design și implementare proiecte de hiperautomatizare folosind tehnologia UiPath și alte soluții IT conexe. 

PIC21 oferă fiecărui client o abordare personalizată și completă, incluzând toate etapele de planificare și dimensionare a efortului, strategia de digitalizare și automatizare la nivel organizațional/departamental, facilitarea procesului decizional la nivel de pool de procese prin definirea efortului financiar și a performanțelor așteptate, urmată de implementarea proiectului de către partenerii strategici și etapele post implementare care includ evaluarea impactului proiectului și design-ul aplicațiilor necesare pentru reporting, monitorizare și îmbunătățirea eficienței locale și globale a proceselor.

“Ne concentrăm pe clienții din zona de Banking și servicii financiare, evaluând sistematic atât performanțele de afaceri existente, cât și cele realizabile. Misiunea noastră este de a consilia executivii C-level din companiile cu care lucrăm pentru a dezvolta strategii digitale competitive și pentru a defini setul potrivit de inițiative și proiecte care să integreze concepte, tehnologii și planuri de transformare inovatoare. În final, proiectele noastre ajută clienții să își transforme viziunea în modul cel mai direct și mai eficient în avantaje competitive și creșteri de valoare direct măsurabile”, declară Ana-Maria Niculae și Constantin Milchi.

”Parteneriatul dintre Connections și PIC21 oferă clienților noștri servicii de tip Enterprise automation as-a-service, aliniate la strategia digitală a organizației clientului, fie ea existentă sau nou creată în cadrul proiectelor noastre. La modelul de până acum al echipei noastre care și-a dovedit deja succesul în cei câțiva ani de când facem implementări de tip hyperautomation, adăugăm acum prin intermediul parteneriatului nostru cu PIC21 expertiza de elaborare strategii digitale customizate pentru clienții din domeniul financiar și analiza de performanță financiară, de business și operațională a întregului program, creând astfel o abordare integrată și un model de livrare end to end.  În acest mod ne asigurăm că aducem maximum de valoare pe termen lung strategiei de business a clientului, prin variante de implementare optime și aliniate riguros obiectivelor acestuia.” declară Bogdan Florea, CEO Connections.

Connections a încheiat cu succes pe 9 iulie un plasament privat de acțiuni. Suprasubscrisă de 12 ori, oferta primară de vânzare a generat subscrieri totale record pentru plasamentul privat intermediat de TradeVille, de aproape 119 milioane RON (peste 24 milioane EUR).

Fondurile atrase în plasament sunt destinate dezvoltării pe piețe externe (inclusiv prin deschiderea unei subsidiare în SUA), investițiilor în produse proprii și achiziției de pachete majoritare în alte companii.

Listarea la Bursa de Valori București reprezintă un element central al strategei de dezvoltare a Connections, compania vizând în primă faza listarea pe piaţă AeRO, având în acest sens un parteneriat cu Tradeville, cel mai activ broker din România pe partea de finanţări corporative prin bursă. 

Visits: 0