Concentrix și Webhelp și-au unit forțele pentru a crea un lider global diversificat în customer experience (CX), poziționat strategic pentru creștere

Concentrix Corporation (NASDAQ: CNXC), furnizor global de servicii și tehnologii customer experience (CX), a anunțat că a încheiat tranzacția cu Webhelp și că integrarea celor două companii este în curs de desfășurare. Până ce noua entitate combinată își va definitiva denumirea, aceasta va opera sub numele comercial Concentrix + Webhelp.

Noua entitate combinată poziționează și mai puternic Concentrix + Webhelp ca lider global în customer experience, cu o gamă extinsă de soluții de Inteligență Artificială (AI) generative, capacități digitale și servicii de înaltă valoare. De asemenea, își consolidează întreg parcursul în CX, având una dintre cele mai robuste și echilibrate prezențe globale din industrie, pentru a ajuta branduri de top din întreaga lume să transforme experiențele clienților și să își atingă obiectivele de afaceri.

„Sunt bucuros să pornim împreună în această nouă călătorie și cred că, unindu-ne forțele , suntem într-o poziție unică pentru a redefini industria și a proiecta, construi și gestiona viitorul customer experience (CX) pentru clienții noștri. Doresc să le mulțumesc experților noștri din întreaga lume care au făcut acest lucru posibil. Este cu adevărat o onoare să lucrez cu o echipă atât de diversă și talentată”, a declarat Chris Caldwell, CEO al Concentrix + Webhelp.

Totodată, compania  le urează bun venit celor doi noi membri ai Consiliului de Administrație, Olivier Duha și Nicolas Gheysens. Olivier Duha este antreprenor, filantrop, co-fondator și fost CEO al Webhelp și va ocupa funcția de Vicepreședinte al Consiliului de Administrație. Nicolas Gheysens este Partener la Groupe Bruxelles Lambert (“GBL”), cel mai mare acționar al companiei în urma tranzacției Concentrix + Webhelp, și aduce cu el o vastă experiență în investiții și la nivel de administrare, susținând de-a lungul anilor creșterea unor afaceri mari și de succes în toată Europa.

„Suntem norocoși să adăugăm în Consiliul nostru astfel de competențe solide și o experiență vastă în industria customer experience. Avându-i aproape pe Olivier și Nicolas, ne extindem expertiza internațională în conducerea de multinaționale complexe pe o direcție clară de creștere”, a declarat Kathryn Marinello, Președintele Consiliului de Administrație Concentrix.

Această tranzacție reprezintă un moment de referință, care aduce împreună doi lideri de piață, cu amprente, culturi, capacități și viziuni complementare pentru creștere în peste 70 de țări. La încheiere, tranzacția a fost evaluată la aproximativ 4 miliarde de dolari, incluzând datoria netă.

Despre Concentrix + Webhelp

Suntem un lider global în furnizarea de soluții și tehnologie pentru experiența clienților (CX). Creăm experiențe de customer journey inovatoare pentru unele dintre cele mai mari branduri din lume și pentru cele care schimbă lumea așa cum o cunoaștem. În fiecare zi, proiectăm, construim și operăm customer experience ce ajută brandurile să crească în întreaga lume și în viitor. Fie că este vorba despre o soluție specifică sau despre un întreg parcurs (end-to-end journey) – avem totul sub control. Suntem pasionații de tehnologie care construiesc soluții mai inteligente, dar și experții operaționali care coordonează și fac să funcționeze totul perfect. Prezenți în peste 70 de țări și 6 continente, oferim servicii în mai multe industrii cheie, printre care tehnologie & electronice de larg consum; retail, turism și comerț electronic; banking, servicii financiare și asigurări; sănătate; comunicații și media; auto; energie și sectorul public. Concentrix Corporation (NASDAQ: CNXC) operează sub denumirea comercială Concentrix + Webhelp – accesați concentrix.com pentru a afla mai multe.

Views: 2

Lasă un răspuns