Circa 70% din cifra de afaceri va proveni din implementări din domeniul producției în 2016

Elian Solutions, companie cu peste 8 ani de experiență în implementarea soluțiilor ERP, estimează că, în 2016, 70% din cifra de afaceri va proveni din implementări pentru clienți din domeniul producției. În ceea ce privește obiectivele financiare și strategice pentru anul în curs, Elian Solutions și-a propus pentru finalul lui 2016 atingerea pragului de afaceri de 1 milion de euro.

Expertiza Elian Solutions în producție este una extinsă, compania dezvoltând un modul dedicat acestui sector și având de-a lungul timpului implementări pentru companii mari din domeniu – Fabryo, Donauland, Riso Scotti, Hengl, Turbon, Stentor.

elian

În perioada decembrie 2014 – noiembrie 2015, Elian Solutions a realizat una dintre cele mai importante implementări de sistem ERP, pentru compania TIME International Trading, aceasta intrând de altfel în top 3 cele mai importante implementări din portofoliul Elian Solutions în acest moment.

TIME International Trading este o companie românească înființată în 1994 în București, specializată în fabricarea unei game largi de îmbrăcăminte pentru bărbați, pentru export pe piața internațională. Compania are două unități de producție, în Alexandria și Zimnicea, și principalii clienți sunt marii comercianți de produse de îmbrăcăminte cu amănuntul din Europa, statele Unite ale Americii și Asia.

Compania TIME International Trading avea dificultăți în gestionarea stocului de produse finite (costume) la nivel de măsuri, în gestionarea comenzilor de vânzări la nivel de distribuție pe țară și măsură. Cu ajutorul Dynamics NAV, comunicarea TIME International Trading cu distribuitori mari (de exemplu H&M) se va realiza mult mai ușor în situații precum acelea în care un produs trebuie livrat, pe o singură comandă, în mai multe țări, și în fiecare țară trebuie livrate anumite măsuri ale produsului. De asemenea, prin implementarea unui sistem ERP, compania va urmări mult mai ușor producția pe subansamble. Integrarea cu cititoarele de coduri de bare, atât pe fluxul de producție cât și pe gestiunea de materii prime și auxiliare, era și ea o necesitate care s-a realizat în cadrul implementării.

Etapele principale ale implementării Dynamics NAV pentru TIME International Trading au fost următoarele: documentarea cerințelor de afaceri, prin intermediul unor interviuri la sediul clientului, analizarea detaliată a dezvoltărilor și crearea scenariilor de lucru și instruirea utilizatorilor.

„Implementarea Dynamics NAV pentru TIME International Trading a adus îmbunătățiri semnificative ale productivității muncii, în special prin automatizări. De asemenea, trasabilitatea costurilor este acum posibilă, prin urmărirea costului de producție la nivel de comandă. În plus, ca după fiecare implementare, oferim clientului servicii de suport – asistență la operare și realizare de noi cerințe.” declară Iulian Motoi, Managing Partner Elian Solutions.

”Ne-am dorit un sistem ERP care să ne ofere o integrare între contabilitate și producție, stocuri, gestiuni. Dynamics NAV ne asigură acum acest lucru, informația este centralizată, iar raportarea se poate face în timp real, ceea ce înainte nu era posibil.” declară Cristian Dumitrescu, General Manager TIME International Trading.

La realizarea implementării au participat din partea TIME International Trading toți ce 50 de utilizatori licențiați pentru lucru în aplicație, iar din partea Elian Solutions întreaga echipă de implementare.

Despre Elian Solutions:

Elian Solutions este implementator al sistemului ERP Microsoft Dynamics NAV și partener Microsoft și activează pe piață începând cu anul 2008. Printre clienții companiei se numără Producton, Intersnack, Riso Scotti, Fabryo, Tonerfill, Donauland, Total Waste Recycling, Hengl Romania, Zelmer, Braun Avitum, Turck, Romcontrol.

Pentru detalii suplimentare puteți accesa: http://www.elian-solutions.ro/

București, 24 mai 2016: Elian Solutions

Views: 0

Lasă un răspuns