CaptainBook.io, o platformă B2B pentru furnizorii de experiențe pentru călătorii, a obținut 250.000 de euro pe SeedBlink și își propune să se extindă în România, Grecia, Polonia, Spania și Italia

 CaptainBook.io, o platformă online grecească care conectează furnizorii de activități și experiențe de călătorie cu revânzători precum hoteluri, Airbnb și agenții de turism, a strâns 250.000 de euro într-o rundă pre-seed pe platforma europeană de co-investiții în startup-uri de tehnologie SeedBlink.

Fondatorii vor utiliza investiția pentru dezvoltarea produsului și pentru a accelera extinderea CaptainBook.io în Europa de Est – în special în România și Polonia-, dar și în Spania și Italia.

CaptainBook.io aduce în online furnizorii de experiențe, oferindu-le un motor de rezervări care îi conectează la o rețea de revânzători locali de încredere, cum ar fi hoteluri, gazde Airbnb și agenții de turism. Prin intermediul CaptainBook.io, furnizorii de experiențe pot crea, gestiona, distribui și vinde de pe o singură platformă. CaptainBook.io este disponibil pentru toate companiile care vor să vândă experiențe cu disponibilitate în timp real și confirmare a rezervării (companii aeriene, organizații de gestionare a destinațiilor etc.).

Compania a fost fondată în 2021 de Jerome Bajou și Luca Lattanzio și a sprijinit deja peste 280 de furnizori să se dezvolte online, oferind peste 520 de experiențe în cinci țări.

Portofoliul de clienți și parteneri ai Captainbook include GetYourGuide, Project Expedition, Viator și Civitatis.

“De când am început în 2021, ne-am dorit să oferim posibilitatea oricărei afaceri de experiențe de călătorie să se dezvolte prin intermediul tehnologiei pentru a le ajuta să fie mai independente de marile agenții de turism online. Datorită acestei investiții, ne vom putea concentra pe afacerile mici și medii, investind fondurile în îmbunătățirea produsului și în extinderea serviciilor noastre în restul Greciei, în România, Polonia, Italia și Spania”, a declarat Jerome Bajou, CEO și cofondator al CaptainBook.io.

“Motorul nostru de rezervări îi ajută pe clienți să își transforme site-ul într-un magazin online, prin procesarea plăților cu ajutorul unei tehnologii fără cod. Unii dintre operatori și-au extins afacerea prin CaptainBook.io folosind mai multe dintre funcțiile noastre avansate – automatizarea plăților, a comunicării și a gestionării echipei – economisind timp. Sunt foarte încântat că prin această rundă de finanțare putem să ne punem în aplicare viziunea și să adoptăm o nouă abordare pentru a-i ajuta pe clienții noștri să își digitalizeze oferta”, a declarat Luca Lattanzio, COO și cofondator al CaptainBook.io.

“Când am întâlnit prima dată echipa Captainbook, am fost impresionați de cunoștințele lor aprofundate despre turism. Suntem încântați că investitorii noștri au ales să participe la runda lor de pre-seed și să îi susțină în misiunea de a transforma infrastructura care stă la baza vânzării și distribuției de călătorii și experiențe. Unii dintre investitori au fost foarte dornici în a sprijini extinderea lor în România”, a declarat Andrei Dudoiu, Managing Partner la SeedBlink.

Jerome Bajou, CEO și cofondator, este inginer IT și a lucrat pentru o bancă de top din Londra înainte de a organiza excursii de navigație pe insula Naxos. Și-a înființat prima companie la vârsta de 20 de ani și a realizat patru exituri de succes în ultimii 15 ani.

Luca Lattanzio, COO și cofondator, are peste șase ani de experiență în vânzări de software de automatizări industriale. Din 2016 lucrează într-o agenție de turism de familie, unde a generat vânzări de peste 3,5 milioane de euro din cazare și experiențe.

***

About CaptainBook.io

CaptainBook.io este o platformă online grecească care pune în legătură furnizorii de excursii, activități și experiențe cu revânzătorii locali de încredere, cum ar fi hoteluri, gazde Airbnb și agenții de turism. Prin intermediul CaptainBook.io, furnizorii de experiențe pot crea, gestiona, distribui și vinde de pe o singură platformă. CaptainBook.io este disponibil pentru toate companiile care vor să vândă experiențe cu disponibilitate în timp real și confirmare a rezervării (companii aeriene, organizații de gestionare a destinațiilor etc.).

 Despre SeedBlink 

SeedBlink este o platformă de investiții de risc specializată în tehnologie, care permite investitorilor individuali să finanțeze start-upuri și scale-upuri europene de top, alături de investitori instituționali consacrați. Misiunea SeedBlink este de a construi o infrastructură de investiții eficientă in care jucatori diferiti sa colaboreze pentru a finanța companii tehnologice europene inovatoare. 

 SeedBlink Crowd SA este inscrisa in Registrul Autoritatii de Supraveghere Financiară cu nr. PJR28FSFPR/400001 incepand cu data de 03.11.2022. SeedBlink are sediul social în Bucuresti, Sector 2, str. Ing. George Constantinescu, Nr. 4B si 2-4, Clădirea A, Etaj 6, camerele 601,602 si 603. Contact la tel.: + 40 0724 327 754 sau email: press@seedblink.com. Vă invităm să citiţi fişele cu informaţii esenţiale privind investiţia la nivel de proiect sau platformă, înainte de a investi în cadrul platformei. Informatiile sunt diponibile în limba română și în limba engleză și pot fi accesate pe pagina oficiala de internet la adresa www.seedblink.com.

Hits: 8

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: